Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2014

 
 

pagina păstorului

Aprilie 2014

 
6 aprilie 

   

      Călătoriile sunt experiențe absolut obișnuite pentru fiecare dintre noi. Biblia vorbește despre călătorii, prezentându-le pe unele dintre ele cu lux de amănunte, în mod special pe cele care se încadrează în planul mesianic. Prima călătorie întâlnită în Biblie este călătoria din Eden la potop. Cea de-a doua este călătoria din Haran în Canaan, cea de-a treia fiind călătoria din Canaan în Egipt. Această a treia călătorie din Biblie îl are în centru pe Iosif, pe cei unsprezece frați ai lui și pe Iacov, bătrânul lor tată. Inițial, ei toți erau în Canaan, locul ales de Dumnezeu să formeze poporul mesianic din Avraam. Însă între copiii lui Iacov a apărut nemulțumirea, invidia, ura și minciuna. Iosif, din copilul preferat al lui Iacov, ajunge rob, trecând prin casa lui Potifar, prin temniță și apoi devenind ministru la curtea împăratului Egiptului. În această perioadă în Israel este secetă, sărăcie și printre cei care încearcă să găsească resurse de hrană în Egipt sunt și frații lui Iosif. Trecuseră aproximativ 20 de ani de când l-au aruncat pe Iosif în groapa de la Dotan, iar acum ei nu l-au mai recunoscut, deși el i-a recunoscut pe frații lui. A stat cu ei la masă și i-a dat lui Beniamin, celui mai mic dintre ei, o porție de mâncare de cinci ori mai mare decât a celorlalți, încercând să identifice dacă nemulțimirea și invidia de acum 20 de ani mai erau în inimile lor. Până la urmă, Iosif își dezvăluie fraților săi adevărata sa identitate, cerându-le să-și aducă familiile și pe tatăl lor, Iacov, în Egipt. Iacov se teme să creadă vestea adusă de fiii lui întorși acasă, vestea că Iosif trăiește și că este ministrul Egiptului.

 

Iată rațiunea temerii lui Iacov:

1. Egiptul nu era o amintire frumoasă pentru bunicul lor, Avraam, și pentru toată familia lor.

2. Iacov nu avea încredere în fiii săi care cu 20 de ani în urmă l-au mințit că Iosif a murit, sfâșiat de animale sălbatice, și acum îi spun că Iosif este ministru în Egipt.

3. Egiptul, o țară păgână, nu era un loc potrivit pentru Iacov.

4. Iacov se simțea vinovat să părăsească Canaanul, locul unde erau îngropați părinții și bunicii lui.

5. Iacov avea 130 de ani și la vârsta aceasta era o adevărată provocare să emigrezi.

6. Familia extinsă a lui Iacov număra aproximativ 130 de persoane, or călătoria și acomodarea într-o nouă cultură implica un risc mare.

7. Și în Egipt era secetă, nu doar în Canaan.

 

Totuși, înainte să plece spre Egipt, Iacov merge la Beer Șeba să se închine înaintea lui Dumnezeu și acolo Dumnezeu îi vorbește, promițându-i patru lucruri (Gen. 46:2-4):

1. Împlinirea unui segment din planul mesianic: ,,...căci acolo te voi face să ajungi un neam mare...”

2. Însoțirea lui Dumnezeu: ,,Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt.”

3. Continuarea planului mesianic: ,,Și Eu Însumi te voi scoate iarăși de acolo.”

4. Moartea lui Iacov în mijlcoul familiei extinse: ,,iar Iosif îți va închide ochii.”

 

Este interesant că niciuna din cele patru promisiuni nu vorbește despre bani, în ciuda faptului că erau adresate unui om sărac și lipsit, ci doar despre providența lui Dumnezeu care poate binecuvânta călătoria unui om, a unei familii sau a unei seminții.                                                                        

 

13 aprilie

                                                             

           Ierusalimul este centru spiritual al evreilor, acolo fiind Templul, jertfele, preoții și închinarea. Cu câteva zile înainte să fie condamnat la moarte prin răstignire, Mântuitorul Isus Hristos a venit în Ierusalim și ultimele zile din viața umană le-a petrecut în Cetatea Păcii. Maniera în care se defășoară evenimentele intrării Sale în Ierusalim ne învață lucruri folositoare pentru viața de credință:

I. ÎNVĂȚĂM DESPRE DIVINITATEA LUI ISUS HRISTOS. ,,Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici, și le-a zis: `Duceți-vă în satul dinaintea voastră: în el veți găsi îndată o măgăriță legată, și un măgăruș împreună cu ea; dezlegați-i și aduceți-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite” (Matei 21:1-3). Pentru că oamenii nu pot gândi în afara experienței lor de viață, este imposibil pentru muritori să înțeleagă cum Mesia a fost Dumnezeu 100% și om 100% în același timp, în viața umană. Deși Domnul venea cu ucenicii din Galileia, El știa unde este măgărușul în Ierusalim, cum se ajunge acolo și ce vor spune stăpânii animalului.

II. ÎNVĂȚĂM DESPRE UMANITATEA LUI ISUS HRISTOS. ,,Spuneți fiicei Sionului: `Iată Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un măgar, pe un măgăruș, mânzul unei măgărițe...` Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, și El a șezut deasupra lor” (21:4,7). Umanitatea lui Hristos strălucește prin modestia și blândețea Lui, intrând în Ierusalim călare pe un măgar, pe care ucenicii, în loc de șa, așezaseră niște haine.

III. ÎNVĂȚĂM DESPRE MISIUNEA LUI HRISTOS. ,,Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul...” (21:4). Toate acțiunile Mântuitorului s-au încadrat în agenda divină menționată în Scripturi. Hristos a făcut tot ce a spus Dumnezeu prin profeții din Vechiul Testament. Printre ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe cruce, Hristos a spus ,,Tetelestai”, adică ,,Misiune îndeplinită”.

IV. ÎNVĂȚĂM DESPRE INCONSECVENȚA OAMENILOR. ,,Ucenicii s-au dus și au făcut cum le spusese Isus. Cei mai mulți din norod își așterneau hainele pe drum; alții tăiau ramuri din copaci, și le presărau pe drum. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus și cele ce veneau în urmă, strigau: `Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte" (21:6- 8,9). Inconsecvența ucenicilor este evidentă prin contrastul dintre ascultarea de a merge în Ierusalim după măgăruș în ziua de Florii și neascultarea de a merge la Golgota după Mesia în ziua răstignirii. Ucenicii aleg privilegiul de a sta în fața publicului lângă Împăratul, dar refuză riscul de sta în fața crucii lângă Mielul lui Dumnezeu. Inconsecvența oamenilor este dovedită de faptul că în ziua intrării în Ierusalim au vorbit, în timp ce în ziua ieșirii din Ierusalim au tăcut. În ziua intrării au strigat ,,Osana”, în timp ce în ziua ieșirii au strigat ,,Răstignește-L”. Oamenii aleg florile, dar refuză loialitatea și responsabilitatea, pentru că sunt inconsecvenți, nestatornici și schimbători.

Floriile ne arată strălucirea Mântuitorului în contrast cu mediocritatea oamenilor, și totuși, El a venit să moară pentru oameni, să-i mântuiască, schimbându-le caracterul și destinul.                     

 

20 aprilie

      După cum robia sclavilor evrei în Egipt este asemănătoare cu robia oamenilor ce trăiesc în păcat, tot așa Paștele evreiesc este asemănător cu Învierea creștină. După cum Dumnezeu l-a trimis pe Moise să elibereze sclavii evrei din Egipt, tot așa L-a trimis pe Mântuitorul să elibereze oamenii vinovați și robiți de păcat. Plata pentru păcat fiind moartea, Hristos a trebuit să moară, plătind în felul acesta prețul eliberării oamenilor din robia păcatului. Prețul mântuirii oamenilor este moartea lui Isus Hristos.  

          Oamenii eliberați din robia păcatului primesc o viață nouă și deplină în Hristos și scopul mântuirii este practicarea acestei noi vieți. ,,Viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal. 2:20). Dacă prețul mântuirii este moartea lui Hristos, atunci scopul mântuirii este viața noastră. Hristos a murit ca noi să trăim. Misiunea lui Hristos a fost să moară obținând mântuirea, misiunea noastră este să trăim manifestând mântuirea. Mântuirea este ușor de obținut, pentru că Hristos a realizat-o prin moartea Sa, dar este greu de păstrat pentru că trebuie purtată și practicată în viața noastră. Moartea este prețul, viața este scopul. Moartea pentru păcat a fost misiunea lui Hristos, viața fără păcat este misiunea noastră. Hristos a plătit prețul murind, noi trebuie să împlinim scopul trăind. ,,Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața. Noi știm că am trecut din moarte la viață pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte” (1 Ioan 5:11-12; 3:14). Viața Lui în noi se manifestă prin dragostea noastră față de El. ,,Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). Dragostea noastră față de El se manifestă prin dragostea naostră față de oameni - ,,Dacă zice cineva: `Eu iubesc pe Dumnzeu` și urăște pe fratele său, este un micinos; căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poată să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20).

            Hristos S-a întrupat, a murit, a înviat şi S-a înălțat, plătind în felul acesta prețul pentru mântuirea noastră. Hristos prin întrupare a intrat în lumea noastră, prin moarte a murit în locul nostru, prin înviere a biruit moartea pentru noi și prin înălțare a reintrat în eternitate. Acolo pregătește locul și într-o zi Se va întoarce să ne ducă la El. Acum mântuirea este realizată și oferită nouă prin credință. Ea trebuie păstrată, purtată și manifestată într-o viață nouă, eliberată de păcat şi plină de bucuria învierii Sale - o înviere care se va repeta și cu noi.

 

27 aprilie

             Oamenii se nasc cu șanse egale înaintea lui Dumnezeu, însă viața personală și cea de familie este în mare măsură rezultatul alegerilor, valorilor și priorităților. Dacă analizăm viața lui Avraam, a lui Lot și a familiilor lor vom observa diferențe care fac diferența.

 

 

I. DIFERENȚA LEGĂMÂNTULUI

Biblia remarcă faptul că Avraam a făcut legământ cu Dumnezeu prin tăierea împrejur, asumându-și în felul acesta responsabilitatea relației spirituale personale cu El - ,,Acesta este legământul pe care să-l păziți între Mine și voi și sămânța ta după tine” (Gen.17:10). În acest timp Lot este ocupat cu afacerile în Sodoma și mai târziu este prezent în consiliul orașului care își avea întâlnirile la poarta cetății. Lot nu este amintit deloc în procesul tăierii împrejur ca gest al legământului, însă este nelipsit din viața socială a orașului destrăbălat.

 

II. DIFERENȚA ÎNCHINĂRII

Avraam avea obiceiul să construiască altare și să se închine lui Dumnezeu, timp în care Lot construiește case și este obsedat de materialism: ,,...locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte, și acolo Avraam a chemat numele Domnului. Lot, care călătorea împreună cu Avraam avea și el oi, boi și corturi” Gen.13:3-5). Ceea ce-l caracterizează pe Avraam este închinarea, ceea ce-l reprezintă pe Lot sunt posesiunile.

 

III. DIFERENȚA  AUTORITĂȚII

Avraam, având o viață disciplinată în relația spirituală personală cu Dumnezeu, cere familiei lui să practice credința în Dumnezeu și să aibă raporturi corecte unii cu alții - ,,Avraam va porunci fiilor lui și casei lui după el să țină calea Domnului, făcând ce este drept și bine...” (Gen. 18:19). Lot, dimpotrivă, este absent în relația spirituală cu Dumnezeu și e nerespectat de membrii familiei lui (Gen.19:14). Autoritatea care conduce viața lui Avraam este Dumnezeu, însă viața lui Lot este condusă de spiritul lumesc și de iubirea de bani.

 

IV. DIFERENȚA FERICIRII

Ascultând de Dumnezeu, Avraam are o viață fericită și plină de satisfacție, în timp ce Lot trăiește în orașul destrăbălării, chinuindu-și sufletul în anturajul oamenilor nelegiuiți (2 Petru 2:6-8). Urmașii lui Avraam sunt patriarhii Bibliei și din el se naște poporul ales al lui Dumnezeu. Lot pierde toate proprietățile, își pierde tovarășul de viață, trece prin experiența unui incest și are o viață nefericită și neîmplinită.  Valorile și prioritățile unui om hotărăsc ce fel de viață și ce fel de familie va avea, pentru că viața personală și viața de familie este în mare măsură cum o face fiecare muritor.