Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Ianuarie 2014

 
 

pagina păstorului

Ianuarie 2014

 
5 ianuarie

    

   

       Puține lucruri sunt mai diferite între oamenii credincioși și cei necredincioşi ca moartea. Conceptul despre moarte este influenţat în cea mai mare măsură de credinţa în Dumnezeu sau de absenţa acesteia. Niciodată în viaţa umană omul nu are mai mare nevoie de credinţă ca în clipa morţii. Omul trece în viaţă prin multe examene, dar cel mai mare dintre acestea rămâne moartea. Deşi moartea este misterioasă, grea şi nedorită, ea confirmă sau infirmă valoarea unui vieţi. Omul care este pregătit să moară în fiecare zi nu mai este robul vieţii niciodată. Oamenii născuţi din nou cred în Hristos şi sunt robii Lui, ei cred în viaţa veşnică şi chiar dacă experimentează moartea biologică ei continuă să trăiască. Ei cred în înviere, de aceea, pentru ei, moartea face parte din viaţă.

     Ramona Bujdei, prin căsătorie Ramona Străteanu, s-a născut într-o familie de oameni credincioşi. De mică a fost adusă la biserică, loc în care a copilărit, a tinerit, s-a căsătorit şi a trăit până în dimineaţa zilei de 2 ianuarie 2014, când Dumnezeu a chemat-o acasă, la vârsta de 32 de ani. În anul 2010 ea l-a cunoscut pe Marius, care mai târziu i-a devenit soţ. În această perioadă, Ramona a fost diagnosticată cu cancer şi alături de Marius, soţul ei, alături de părinţi, rude, Biserica Betania, prieteni şi credincioşi de peste tot din lume, Ramona a început lupta cu boala. Această luptă a fost în primul rând examenul ei de credinţă, examenul ei, al soţului şi al familiilor lor. În general, oamenii se tem de moarte... Ramona nu s-a temut; oamenii sunt nemulţumiţi de suferinţă... ea nu a fost. Hristos a fost proslăvit prin viaţa ei, prin boala ei şi prin moartea ei.

     În ultima perioadă, a suferit mult şi a avut dureri mari, în anul 2013 fiind internată de 25 de ori. Nimeni nu a auzit-o cârtind, plângându-se sau fiind nemulţumită de situaţia ei. A fost bolnavă, dar s-a comportat normal, venind la biserică până cu câteva luni înainte să moară. A suferit mult, dar a fost plină de încredere şi de speranţă. În această perioadă de aproximativ doi ani şi jumătate, Biserica Betania s-a identificat cu suferinţa ei, a postit şi s-a rugat mult. În faţa deciziei divine, astăzi ne despărţim de Ramona, o persoană care a trăit cu credinţă în Dumnezeu şi a murit cu speranţa în viaţa veşnică. Ramona a crezut în învierea morţilor, înviere pe care a experimentat-o Hristos şi pe care a promis-o credincioşilor Săi.           

      Într-o zi istoria se va opri, moartea nu va mai fi, morţii vor învia şi va începe veşnicia promisă de Hristos. Atunci, văzduhul va fi spintecat de sunetul unei trompete şi Hristos Se va întoarce după Biserică, după oamenii născuţi din nou. Învierea va învinge moartea, veşnicia va înghiţi vremel- nicia şi Hristos va domni. Aceasta este răsplata credinţei, a neprihănirii, a slujirii şi a urmării Mântuitorului. ,,El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut" (Apocalipsa 21:4).                                                                         

 

12 ianuarie

             Unul dintre marile vise pentru fiecare om este să-şi întemeieze o familie, să se căsătorească şi să aibă copii. Această tendinţă este determinată de mai mulţi factori:

1. Este scrisă de Creator în zestrea genetică a omului.

2. Este o influenţă culturală.

3. Există simţământul că trăieşte prin copii şi după ce pleacă în veşnicie.

4. Este unul dintre lucrurile cele mai personale în care omul se întrece cu sine, în care dă viaţă şi modelează viaţa.

5. Este oportunitatea fiecărui muritor să participe la procreere.

      Toate aceste tendinţe şi multe altele transformă fiecare adult căsătorit într-un potenţial părinte. Totuşi, un părinte nu e perfect decât după ce copiii i s-au făcut mari şi, prin căsătorie, şi-au întemeiat propriile lor familii. Fiecare om are simţământul că ştie ce face, însă procesul vieţii îl expune la o schimbare de mentalitate la fiecare zece ani. Din acest punct de vedere, viaţa este o experienţă asemănătoare cu vizita la un muzeu pe care îl cunoşti mai bine cu fiecare cameră pe care o vizitezi, însă cunoaşterea muzeului se realizează de-abia la ieşire.  

      Atunci când o persoană devine părinte, el este produsul tuturor experienţelor de viaţă de până atunci. Toate influenţele din mediul lui de hrănire îi conturează personalitatea, mentalitatea de viaţă, valorile şi priorităţile. Fiecare părinte este marcat de copilăria lui, de influenţa părinţilor care l-au crescut, de cultura în care s-a format, de şcoală şi prieteni, el fiind produsul factorilor de influenţă din viaţa lui de până atunci. În mintea oricărui părinte există acest bagaj pe care îl poartă în suflet, care îl defineşte ca stil şi mentalitate de viaţă. În ciuda acestei diversităţi date de zestrea înnăscută, dar şi de cea dobândită, fiecare părinte este unic în felul lui, însă de la fiecare părinte se cere să facă acelaşi lucru - să crească şi să educe copilul pe care l-a primit de la Dumnezeu pentru slava şi gloria lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, părintele este doar un educator, prezent în viaţa copilu- lui în perioada ,,şcolii vieţii", care ţine aproximativ douăzeci de ani. Această şcoală îi formează caracterul copilului, îi determină valorile şi convingerile de viaţă, îi conturează comportamentul şi priorităţile. Dacă toate aceste lucruri se realizează în familie şi părintele e re- sponsabil de calitatea lor, înseamnă că orice copil e în mare măsură ceea ce l-au format părinţii să fie.   

     Privind viaţa unui copil, instruirea şi formarea lui din această perspectivă, un părinte ar trebui să exercite influenţa celor trei oficii:

1. Oficiul de preot. Părintele se roagă pentru copil şi îl prezintă mereu şi mereu lui Dumnezeu prin rugăciune.

2. Oficiul de profet. Părintele educă, instruieşte şi învaţă copi- lul, prezentându-L pe Dumnezeu mereu şi mereu copilului prin învăţătură.

3. Oficiul de împărat. Părintele îl conduce pe copil în viaţă, ajutându-l să se formeze, să se maturizeze şi să devină om în stare să-L urmeze pe Dumnezeu.

      Toate acestea şi multe altele sunt munca nevăzută şi deseori nepreţuită a unui părinte, care pleacă în veşnicie cu misiunea îndeplinită, faţă de Dumnezeu şi de propria lui conştiinţă, misiunea cu privire la familia lui.                                 

 

19 ianuarie

   În Biblie sunt menţionate multe dintre călătoriile pe care poporul lui Dumnezeu le-a făcut în Vechiul Testament. Cele mai importante dintre ele prezintă şi explică istoria mântuirii:

1. Din Eden la potop - aproximativ cu 4000 de ani î. Hr.

2. Din Haran în Canaan - aproximativ cu 2100 de ani î. Hr.

3. Din Canaan în Egipt - aproximativ cu 1875 de ani î. Hr.

4. Din Egipt în Canaan - aproximativ cu 1450 de ani î. Hr.

5. Din Canaan în Babilon - aproximativ cu 586 de ani î. Hr.

6. Din Babilon în Canaan - aproximativ cu 530 de ani î. Hr.

     În călătoriile menţionate e prezentă tendinţa omului de a se îndepărta de Creator şi dorinţa  lui Dumnezeu de a-l atrage pe om la Sine.  

     1. Prima călătorie prezintă păcatul primilor oameni şi consecinţele lui inevitabile. Prin neascultare, Eva şi Adam au păcătuit şi din cauza păcatului au fost pedepsiţi de Dumnezeu cu deportarea din Eden. E uşor de înţeles faptul că Dumnezeu nu suportă păcatul şi atunci când omul păcătuieşte, e scos din prezenţa Lui. Aceasta este călătoria ruşinii, a falimentului, a pedepsei. Este călătoria din prezenţa lui Dumnezeu spre nicăieri, spre îmbătrânire, îmbolnăvire, adversitate, singurătate şi moarte. Şi toate acestea din cauza păcatului.

     2. A doua călătorie prezintă intenţia lui Dumnezeu de restaurare a omului căzut şi pedepsit. Dumnezeu Tatăl a organizat planul de mântuire, Dumnezeu Fiul l-a realizat şi Dumnezeu Duhul Sfânt îl aplică. Acest plan de mântuire care include toţi oamenii avea nevoie de un popor în mijlocul căruia să Se întrupeze prin fecioară Dumnezeu Fiul, în calitate de Mântuitor, pentru a realiza mântuirea. Astfel, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din Haran în Canaan şi prin el, prin fiul său Isaac şi nepotul său Iacov, prin cele 12 triburi formate din cei 12 strănepoţii ai lui, Dumnezeu a format poporul evreu, pe care l-a aşezat în Canaan. Aceasta e călătoria restaurării.

     3. A treia călătorie explică inconsecvenţa şi slăbiciunea inerentă naturii umane. Evreii aşezaţi de Dumnezeu în Canaan ajung robi în Egipt şi planul lui Dumnezeu de mântuire este pus în risc. O nouă călătorie a ruşinii, a falimentului uman.    

     4. A patra călătorie Îl prezintă pe Dumnezeu scoţându-i pe prizonierii evrei din Egipt pentru a-i duce în Canaan. Se repetă ruşinea şi falimentul omului din Eden, însă se repetă şi bunătatea şi restaurarea lui Dumnezeu din Haran. Evreii ajung din nou în Canaan, se aşează şi trăiesc acolo aprox. 565 de ani, în cea mai mare perioadă păcătuind înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este călătoria restaurării.

     5. A cincea călătorie explică îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu şi trăirea lor în idolatrie şi destrăbălare. El Îşi retrage protecţia, iar evreii ajung robi în Babilon. O nouă călătorie a ruşinii.

     6. Ultima călătorie din Vechiul Testament demonstrează încă o dată graţia restauratoare a lui Dumnezeu, care îi aduce pe evrei din nou în Canaan. Ei reconstruiesc zidurile de apărare, Ierusalimul şi Templul şi se pocăiesc pentru totdeauna de idolatrie. Toate aceste călătorii demonstrează răutatea omului şi bunătatea lui Dumnezeu care repară ce a stricat omul. Înţelegând acest fenoment, vom apela cu recunoştinţă la iertarea lui Dumnezeu oferită prin Hristos, ne vom pune încrederea în El, nu în forţele, resursele şi meritele proprii şi vom veghea cu mare atenţia la viaţa noastră ca să avem parte de mântuirea lui Dumnezeu. Aceste călătorii sunt prezentate în studiile biblice de joi seara din acest an.

 

26 ianuarie

   Dorinţa lui Moise ca Dumnezeu să pună Duhul Său peste tot poporul şi profeţia lui Ioel cu privire la umplerea cu Duhul Sfânt s-au împlinit în Ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a coborât peste primii creştini. Terminologia folosită în Noul Testament pentru a descrie bot- ezul cu Duhul Sfânt este foarte variată şi este formată din opt verbe:

1. ,,A boteza cu Duhul Sfânt" (Luca 3:16; Fapte 1:5; 11:16)

2. ,,A umple cu Duhul Sfânt" (Fapte 2:4; 4:8,31; 6:3,5; 7:55; 9: 17; 11:24; 13:9,52)

3. ,,A fi îmbrăcat cu putere de sus" (Luca 24:49)

4. ,,A cădea peste" (Fapte 10:44; 11:15)

5. ,,A se vărsa/turna peste" (Fapte 2:17-18,33; 10:45)

6. ,,A veni peste" (Fapte 1:8; 19:6)

7. ,,A primi" (Fapte 2:38; 8:15,17; 10:49; 19:2)

8. ,,A da" (Luca 11:3)  

        Botezul cu Duhul Sfânt nu are rol soteoriologic, adică nu mântuieşte, dimpotrivă, se dă celor mântuiţi. Rolul botezului este harismatic, adică înzestrarea cu daruri spirituale supranaturale, în ve- derea slujirii bisericii lui Isus Hristos. În toate cele cinci experienţe ale botezului cu Duhul Sfînt menţionate în cartea Faptele Apostolilor, rolul botezului este harismatic - cei botezaţi manifestând harismele (darurile) Duhului: vorbire în limbi, prorocie, Petru ţine prima sa predică misionară... Substantivul ,,stăruinţă" îl întâlnim o singură dată în Biblie (Efeseni 6:18). Verbul ,,a stărui" îl întâlnim de mai multe ori (Fapte 1:14; 2:42; 6:4; Rom. 12:12; Col. 4:2; 1 Tes. 5:7).

    Printre piedicile prezente în minţile oamenilor cu privire la stăruinţă sunt următoarele:

1. Denominaţionalismul - doctrină fără Biblie  

2. Ignoranţa - experienţă fără cunoaştere

3. Intelectualismul - informaţie fără experienţă

4. Populismul - harismă fără caracter

5. Nespiritualitatea - religie fără sfinţenie

6. Legalismul - Pasiune fără dragoste

7. Imitaţia - Religie fără revelaţie

8. Imaturitatea - activitate fără viziune    

     Stăruinţa este caracterizată de câţiva factori:

1. Importanţa, convingerea că un lucru trebuie făcut cu orice preţ

2. Insistenţa, repetarea unei păreri sau a unei atitudini pentru realizarea unei dorinţe

3. Statornicia, atitudinea disciplinată de a face în mod constant ceea ce este important, rezistând factorilor care provoacă renunţarea

4. Răbdarea, trăsătura de caracter de a rezista ideii de schimbare

       Dumnezeu a dat omenirii trei mari daruri:

1. Darul Decalogului, Cuvântului lui Dumnezeu descoperit oamenilor

2. Darul Mântuitorului, Isus Hristos venit la oameni

3. Darul Duhului Sfânt coborât în oameni. Umplerea iniţială se numeşte botez cu Duhul Sfânt (Fapte 2: 2-4), în timp ce umplerile ulterioare se numesc reumpleri (Fapte 4:31). Scripturile spun: ,,Fiţi plini de Duh..." (Efes. 5:18)