Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Aprilie 2012

 
 

pagina păstorului

Aprilie 2012

1 aprilie
 

     Intrarea Mântuitorului în Ierusalim este momentul în care conflictul dintre cele două perspective de viaţă capătă proporţii evidente. Perspectiva umană definită de temporaritate intră în conflict cu perspectiva divină definită de eternitate. Generaţia aceasta de evrei aveau nevoie de un salvator care să readucă gloria apusă, de pe vremea lui David şi Solomon. Erau robi, săraci, formalişti şi fără speranţă. Căutau un rege care să-i conducă în prezenţa lui Iehova, să alunge tirania romanilor şi să aducă eliberarea lui Dumnezeu. Evreii erau un popor al minunilor şi Isus din Nazaret a fost remarcat ca un făcător de minuni. A vindecat-o pe fiica femeii din Siro-Fenicia, a înviat fiul văduvei din Nain, a potolit valurile înfuriate ale mării şi mulţimile Îl urmau sorbindu-I cuvintele nemaiauzite.


     El a venit din cer sub forma unui Copil întrupat în grajdul din Betl­eem, ca să moară pentru a oferi viaţă veşnică oamenilor. Misiunea Lui a fost să salveze oamenii din păcat, să-i împace cu Dumnezeu, de care erau despărţiţi pe veci. Prin jertfa Lui înlocuitoare, Mântuitorul împlinea promisi­unea lui Iehova, în care au sperat oamenii încă din Eden. De treizeci şi trei de ani era în această misiune şi acum era la o săptămână distanţă de împlinirea acestui scop. Perspectiva Lui era eternitatea pentru oamenii care au viaţa scurtă şi plină de necazuri.

    
     Oamenii au auzit despre minunile făcute de Isus din Nazaret şi când a intrat în Ierusalim ei au ştiut că acesta este Regele de care ei aveau nevoie. El putea face minunile pe care le-a făcut Moise ca să-i elibereze pe sclavii evrei din Egipt. Şi acum El tocmai a intrat în oraş! Era înconjurat de mulţime, toţi Îl priveau cu respect, iar fariseii şi cărturarii care-L priveau cu ură erau ascunşi. Poporul avea modelul folosit cu sute de ani în urmă, la încercarea de urcare pe tron a lui Absalom, Adonia, Roboam şi alţii. Aşa că mulţimea i-a ieşit în întâmpinare cu ramuri de finici, simbolul victoriei. Şi-au întins hainele pe drum, simbolul supunerii. Cântau, strigând de bucurie: ,,Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel", simbolul proclamării regelui.


     Finalizarea misiunii Mântuitorului era în pericol. Eternitatea era ameninţată de temporaritate. Ispita de a fi regele evreilor în Israel se manifesta prin gesturile, cuvintele şi căutarea acestor oameni care-L în­conjurau. Câteva zile mai târziu, când Isus ajunge în calitate de acuzat în faţa judecătorului Pilat, acesta Îl întreabă, semn că aceasta era percepţia publică despre El: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?" Şi Hristos răspunde, lămurind dilema: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Evreii au vrut să-L facă pe Hristos rege temporar, în timp ce El era Rege etern. Visul lor era tem­poraritatea şi pământul, visul Lui era eternitatea şi cerul. Ca să le deschidă ochii asupra lucrurilor duhovniceşti şi eterne le-a vorbit despre umilinţă prin măgăruşul pe care a venit călare şi despre moarte prin bobul de grâu care urma să putrezească. Textul din Ioan 12, care prezintă intrarea Domnului în Ierusalim, este încadrat între două texte care vorbesc despre moarte.


     Istoria se repetă şi cu generaţia noastră, care caută în Isus un rege pentru acum şi pentru aici. De ce Îl cauţi pe Domnul? Ce vrei de la El? Cerul sau pământul? Temporaritatea unei vieţi de slavă deşartă sau eternitatea unei vieţi cu Dumnezeu - care îţi este perspectiva?

 

 

8 aprilie

     Întruparea şi învierea sunt două dintre cele mai mari evenimente din istoria umană a Domnului Isus Hristos. Lupta dintre bine şi rău, dintre Dumnezeu şi Diavol îl implică şi pe om. Încă din Eden, Diavolul a reuşit să-i atragă pe primii oameni de partea lui, punându-i în conflict cu Creatorul. Din dragoste pentru omul pierdut, Dumnezeu Tatăl a organizat un plan de mântuire/restaurare pentru el, plan pe care l-a realizat Dumnezeu Fiul şi l-a aplicat Dumnezeu Duhul Sfânt. Acest plan al mântuirii divine a avut mai multe faze:

1. Întruparea Mântuitorului
2. Botezul Mântuitorului
3. Slujirea Mântuitorului
4. Moartea şi învierea Mântuitorului

     În procesul realizării şi aplicării acestor etape, Diavolul şi împrejurările vieţii au pus tot felul de piedici, mai ales etapelor întrupării şi învierii Mântuitorului.

I. ÎNTRUPAREA MÂNTUITORULUI
   1. Maria, fiind însărcinată, a trebuit să călătorească din Nazaret, Galileia, până la Betleem, Iudeea.
   2. În timpul călătoriei, au ajuns-o durerile naşterii şi, negăsind loc de găzduire în casa de poposire, L-a născut pe Mesia în grajd.
   3. Împăratul Irod a ucis câteva mii de copii nevinovaţi, în intenţia de a-L omorî pe ,,împăratul de curând născut al iudeilor".

II. BOTEZUL MÂNTUITORULUI
   1. Iniţial, Ioan Botezătorul a refuzat să-L boteze în apă pe Mântuitorul.

III. SLUJIREA MÂNTUITORULUI
   1. Diavolul L-a ispitit, vrând să-L descalifice.
   2. Preoţii, cărturarii şi fariseii L-au hăituit, vrând să-L compromită.
   3. Iuda L-a trădat, vrând să-şi atingă scopurile personale.
   4. Petru a încercat să-L oprească, vrând să-L protejeze.

IV. ÎNVIEREA MÂNTUITORULUI
   1. Era mort de două zile, moartea fiind confirmată de funcţionarul primăriei, prezent la locul execuţiei.
   2. Piatra care bloca intrarea mormântului cântărea aproximativ o tonă.
   3. Sigiliul Imperiului era pus pe piatra mormântului.
   4. O gardă formată din şaisprezece soldaţi păzea mormântul ziua şi noaptea.
     Deşi Diavolul a încercat să împiedice planul de mântuire al omului, Dumnezeu Tatăl L-a organizat, Fiul L-a realizat şi Duhul Sfânt L-a aplicat. Diavolul nu a reuşit să împiedice organizarea şi realizarea mântuirii lui Dumnezeu, dar poate împiedica aplicarea mântuirii, pentru că aplicarea nu depinde doar de Duhul Sfânt care o aplică, ci şi de om care acceptă această aplicare. Paştele anului 2012 este o nouă ocazie să ne amintim de dragostea nespusă a lui Dumnezeu, dar şi de responsabilitatea noastră de a accepta mântuirea Sa.

 

 

15 aprilie
 

     Toma, unul dintre cei doisprezece ucenici, a devenit în istoria creştinismului victima unei proaste reputaţii. Deşi în Biblie este numit ,,Toma, zis Geamăn", tradiţia creştină în mod nedrept îl numeşte ,,Toma, zis necredinciosul". Având intenţia să cunoaştem şi să intepretăm corect Scripturile, facem următoarele observaţii, pe marginea poreclei nedrepte atribuite Apostolului Toma.
 

I. NICIUNUL DINTRE APOSTOLI NU AU CREZUT ÎN ÎNVIEREA MÂN­TUITORULUI, IMEDIAT DUPĂ ÎNVIERE.
 

1. ,,Isus vorbise despre moartea Lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn" (Ioan 11:13).

2. ,,Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o" (Marcu 16:11).

3. ,,Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau" (Luca 24:11).

4. ,,Aceştia s-au dus şi au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut" (Marcu 16:13).

5. ,,Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh" (Luca 24:37).

6. ,,Pentru ce sunteţi tulburaţi? Pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă? Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt, pipăiţi-Mă şi vedeţi..." (Luca 24:38-40).

7. ,,Fiindcă ei de bucurie nu credeau şi se mirau, El le-a zis: ,,Aveţi ceva de mâncare?" (Luca 24:41).

8. ,,Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit" (Matei 28:17).

9. ,,La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat" (Marcu 16:14).
 

II. TRECUTUL LUI TOMA ÎL RECOMANDĂ CA FIIND CREDINCIOS
 

1. Dedicat pentru Domnul - ,,Haide să mergem şi să murim şi noi cu El" (Ioan 11:16).

2. Sincer cu Domnul - ,,Nu ştim unde Te duci, cum putem şti calea într-acolo?" (Ioan 14:6).

3. Proclamă pe Domnul - ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20:28).
 

III. LOGICA ÎNDOIELII LUI TOMA
 

     Între acuzaţia necredinţei şi realitatea îndoielii lui Toma este o mare diferenţă. Necredinţa este negarea lui Dumnezeu, îndoiala este nevoia de argumente şi explicaţii. La prima vizită a Domnului, Toma nu fusese prezent între ucenici. Domnul, văzându-le necredinţa, le arată semnele din mâini şi picioare. Când aceştia îi povestesc lui Toma că au văzut dovezile semnelor în mâinile şi picioarele Domnului, Toma cere să vadă şi el aceleaşi dovezi. De ce a cerut Toma aceste dovezi?
 

1. Pentru că ceilalţi ucenici văzuseră semnele din mâinile şi picioarele Domnului înviat.

2. Din cauza filosofiei gnostice, care pretindea că Mântuitorul înseamnă Isus umanul, în care a intrat Hristos divinul.
 

     Toma nu a fost necredincios, ci ucenicul care a misionat şi a murit în India, ducând cu preţul vieţii vestea morţii şi învierii Mântuitorului.


29 aprilie

    
     Uneori Mântuitorul, alteori evangheliştii şi apostolii au făcut referire în Noul Testament la ,,Cărţile lui Moise". Acestea sunt, de fapt, primele cinci cărţi ale Bibliei - Geneza, Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom. Ele sunt scrise de Moise şi evreii le numesc Tora, aceasta fiind cartea fundamentală a iudaismului. Creştinii o numesc Pentateuh, de la denumirea pe care cei 70 de bătrâni care au tradus Vechiul Testament în greceşte, Septuaginta, au dat-o primelor cinci cărţi.

     Geneza este cartea începuturilor, a căderii omului în păcat şi a formării poporului evreu, prin Avraam arameul. Exodul este cartea eliberării evreilor din sclavia egipteană, prin Moise, şi plecarea spre Ţara Promisă. Leviticul este manualul preoţilor şi leviţilor, prin care Dumnezeu creează poporului mentalitatea sfinţeniei divine şi a închinării umane. Numeri este cartea umblării cu Dumnezeu, unde se creează mentalitatea potrivit căreia numai umblarea cu Dumnezeu conduce la binecuvântare în viaţă. Deu­teronom este cartea repetării Legii pentru o nouă generaţie de oameni, care nu au fost prezenţi la darea iniţială a Legii. Dumnezeu a avut grijă de tânăra generaţie, expunând-o la mesajul divin. Este dreptul fundamental al oricărui muritor să fie informat despre Creatorul şi Dumnezeul său, după cum este normal pentru un copil să-şi cunoască părinţii. Dumnezeu a vrut să pregătească şi să ajute această nouă generaţie pentru tranziţia care urma să aibă loc. In primul rând, era o tranziţie spre o nouă generaţie, Iosua urmând să-i ia locul lui Moise. Apoi, era o tranziţie spre o altă moştenire. Poporul era peregrin, călătorind prin pustie 40 de ani, iar acum urma să aibă o ţară, un teritoriu. În al treilea rând, era o tranziţie spre o nouă experienţă de viaţă, prin faptul că în loc de corturi şi-au construit case şi în loc de mană au mâncat lapte şi miere. În ultimul rând, a fost o tranziţie spre o nouă cunoaştere a lui Dumnezeu. În primele patru cărţi ale Pentateuhului nu se vorbeşte despre dragoste în mod explicit. Deuteronomul este prima dintre cărţile Biblie unde, în mod lămurit, Dumnezeu vorbeşte despre dragostea Sa ca despre motivaţia faptelor Sale: ,,El a iubit pe părinţii tăi şi de aceea a ales sămânţa lor după ei" (Deut. 4:37). ,,Şi nu numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe care v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi astăzi" (Deut. 10:5).

     Este pedagogică şi motivatoare atitudinea lui Dumnezeu de a iubi şi instrui noua generaţie, pentru misiunea ocupării Ţării Promise. Privind la exemplul lui Dumnezeu cu tânăra generaţie de evrei, vom învăţa că întot­deauna competenţa se realizează prin instruire şi motivaţia şi dedicarea se întreţin prin iubire. Fiecare generaţie de adulţi are responsabilitatea instruirii şi motivării copiilor lor. În felul acesta, deopotrivă cu creşterea lor va creşte şi competenţa şi dedicarea lor.