Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Ianuarie 2009

 
 

 

pagina păstorului

Ianuarie 2009

 

Ianuarie 25, 2009

 

            Pilda semănătorului zugrăveşte reacţia diferită a oamenilor la manifestarea iubirii şi iertării divine. Acelaşi semănător - Mântuitorul Isus Hristos, aceeaşi sămânţă - Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu şi, totuşi, patru reacţii diferite din partea celor patru categorii de oameni.  Pentru a fi înţeles mai uşor, Domnul Isus explică acest dureros adevăr spiritual folosind comparaţia cu semănatul cerealelor. În felul acesta Mântuitorul identifică semănătorul, cantitatea de seminţe de aceeaşi calitate care urma să fie semănată şi patru categorii de teren agricol pregătit pentru semănat.

            Prima categorie de sol este pământul care se învecinează cu drumul public, adesea bătătorit de oameni, animale sau mijloace de transport. Sămânţa semănată nu poate pătrunde în pământul bătătorit şi este mâncată de păsările cerului în următoarele zile, drept pentru care în această porţiune de teren nu se face recoltă. Asemenea acestui pământ este omul cu inima bătătorită de necredinţă, de păcat, de indiferenţă pentru lucrurile sfinte. Negăsind inima deschisă, vestea bună a iertării lui Dumnezeu este mâncată de pasărea indiferenţei pentru lucrurile spirituale, a dispreţului pentru pocăinţă, a mândriei personale, a religiei şi tradiţiei creştine naţionale... Cu toate eforturile semănătorului, pământul învecinat cu drumul, călcat în picioare de toţi, este o investiţie inutilă. Aşa este şi inima omului călcat în picioare de marele public, de micul ecran, de ideologiile ambulante ale lumii fără Dumnezeu. Semănătorul şi-a făcut datoria, dar pământul este învecinat cu duşmanii. Compromiterea recoltei în această categorie de pământ nu este predestinaţia stăpânului; semănătorul a semănat cu responsabilitate, făcând tot ce trebuia, sămânţa a fost de calitate, investiţia a fost maximă, dar învecinarea cu drumul lumii l-a bătătorit.

            O a doua categorie de sol este pământul stâncos, plin de pietre. Sămânţa pătrunde în acest pământ, dar nu-şi poate întinde rădăcinile din cauza pietrelor. Plantele, neavând umezeala necesară, se usucă datorită temperaturilor ridicate din timpul verii.Semănătorul şi-a făcut datoria, sămânţa este de calitate, dar solul pietros a compromis recolta. Aşa sunt oamenii care acceptă mesajul iertării lui Dumnezeu, dar, neavând rădăcini puternice, intenţia lor este distrusă de arşiţa vieţii. Prin citirea Bibliei omul îşi hrăneşte sufletul, prin rugăciune îşi consolidează credinţa, prin post trece dincolo de bariera pietrelor. Ispitele vieţii, necazurile şi prigonirile datorită credinţei în Dumnezeu nu au efect, pentru că omul este ancorat puternic prin rădăcinile înfipte în Dumnezeu.

            A treia categorie de pământ nu este la stradă, nici nu are pietre, dar este plină de spini. Plantele cresc, dar odată cu ele şi spinii, care le iau aerul, hrana, lumina şi le sufocă. Printre spinii vieţii spirituale sunt grijurile lumeşti care fură pasiunea şi interesul pentru cer. Un alt spin este înşelăciunea bogăţiilor care promit că mâine vei fi fericit, cu preţul neglijării sau compromiterii sufletului astăzi. Plăcerile păcătoase ale vieţii taie avântul, fură pietatea, întinează mintea, pângăresc sufletul, ele fiind un alt spin. Îngrijorările obsedante ale vieţii, resursele investite doar pentru pământ, nebunia de a avea totul sunt un alt spin.

            Dar munca semănătorului nu este zadarnică, sămânţa va găsi şi pământ de calitate. Acolo va rodi, însă rodul va fi în anumite locuri mai mare, în alte locuri mai mic. Nu este intenţia proprietarului să semene patru semine şi să rodească doar una. El nu a putut să facă nimic mai mult, pământul însă face diferenţa. Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă faţă de păcat şi credinţă faţă de El, dar unul ascultă şi trei refuză. Dumnezeu îi pune pe cei trei să refuze? El nu i-a lăsat să accepte mântuirea? Nu a aruncat El aceeaşi sămânţă? Mântuirea sufletului este alegere personală, la fel este şi păstrarea mântuirii. Cine nu aduce rod, decât pietre şi spini, suportând traficul lumii, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnzeu te iubeşte, El a investit în tine, însă vine vremea recoltei, de aceea acceptă să rodeşti pentru El!

 

 

Ianuarie 18, 2009

 

            Postul şi rugăciunea smeresc inima omului, iar smerirea inimii este esenţa pocăinţei. Uneori, datorită unor crize puternice în viaţa personală, a familiei, a ţării, oamenii se întreabă disperaţi: ,,Ce trebuie să fac să mă ajute Dumnezeu?" Anticipând această frecventă întrebare a oamenilor, Dumnezeu a răspuns: ,,DACĂ poporul Meu se va smeri, se va ruga, va căuta faţa Mea, se va abate de la căile lui rele - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara" (2 Cronici 7:14). Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea celor ce cheamă numele Său este condiţionat de pocăinţa lor. Aceasta ne învaţă că postul şi rugăciunea nu sunt doar activităţi exterioare ale trupului, postul nu este doar un timp de abstinenţă alimentară, ci în mod special este o activitate a minţii şi sufletului omului. Dacă oamenii care postesc şi se roagă nu se smeresc, nu caută faţa Domnului şi nu se abat de la căile lor rele, Dumnezeu nu-i ascultă. Este destul de uşor pentru un om să postească o zi, să se roage la necaz, dar este greu să se smerească zilnic, să caute mereu faţa Domnului, fugind de păcat ,,ca de foc".

            Prin natura ei păcătoasă, inima omului este înclinată spre mândrie şi îngâmfare, de aceea smerirea inimii este indispensabilă persoanei care se roagă. Pentru că omul are încredere exagerată în forţele proprii, cererea zilnică a ajutorului divin este împotriva firii, or rugăciunea este drumul căutării feţei lui Dumnezeu. Omul este robit de propriile obiceiuri, vicii, de păcat în general, de aceea doar apropierea spirituală de Creator îi dă omului puterea să învingă păcatul din propria viaţă. Iată deci, smerirea inimii este drumul spre rugăciunea ascultată, rugăciunea fiind drumul spre prezenţa lui Dumnezeu, iar trăirea în prezenţa lui Dumnezeu fiind drumul spre învingerea păcatului. Atunci când omul are o astfel de viaţă spirituală, Dumnezeu ,,îl va asculta din ceruri, îi va ierta păcatul, şi-i va tămădui ţara" (2 Cronici 7:14b).

            În general, oamenii nu se concentrează pe ceea ce trebuie să facă ei, ci doar pe ceea ce aşteaptă să facă Dumnezeu. Prejudecata religioasă a oamenilor, care pune în evidenţă neştiinţa şi necredinţa lor, este că Dumnezeu, fiind bun, îi va asculta în orice condiţii. Contractul lui Dumnezeu cu omul condiţionează oferirea ajutorului astfel:

            1. În primul rând, omul trebuie să se smerească, adică să recunoască că este un mare ,,0", că este păcătos şi falimentar, că este vinovat înaintea Creatorului şi că nu merită nimic.

            2. În al doilea rând, omul trebuie să se roage, dar nu doar o rugăciune prin care cere ajutor în necaz, ci o rugăciune permanentă prin care vorbeşte cu Dumnezeu, ca şi cu cel mai apropiat prieten. Această stare de rugăciune exprimă relaţia spirituală cu Dumnezeu. Doar smerirea inimii îl conduce pe om la această atitudine spirituală.

            3. În al treilea rând, omul trebuie să caute faţa Regelui, adică să trăiască în prezenţa Sa. Cum se poate apropia de marele Stăpân omul care nu se smereşte şi nu se roagă? Tocmai pentru intenţia înălţării inimii şi a absenţei comunicării, Dumnezeu i-a exclus pe Adam şi Eva din Eden. ,,Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit."   

            4. În al patrulea rând, omul trebuie să renunţe la căile lui rele, adică să trăiască în absenţa păcatului. Orice păcat accidental, orice abatere de la condiţia neprihănirii trebuie să fie regretat profund, trebuie să fie mărturisit sincer şi trebuie să fie părăsit pe deplin.

            Acestea sunt condiţiile pentru primirea ajutorului divin permanent. Ce bancă oferă ajutor (împrumut) financiar fără condiţii? Condiţiile sunt normale şi ele califică sau descalifică pe solicitator. Este evident că avem nevoie de ajutorul Împăratului în administrarea vieţii, însă Dumnezeu este demn şi pentru că Se respectă, pune condiţii. Oamenilor le-ar plăcea să primească ajutor divin fără condiţii, ca de la o bancă slabă, dezorganizată, care nu se respectă. Dumnezeu nu este aşa. Ajutorul lui Dumnezeu este infinit, este nelimitat, dar este condiţionat de pocăinţă. Veniţi să ne pocăim şi să ne smerim!

 

 

Ianuarie 11, 2009

 

            Pildele/parabolele sunt o metodă frecvent folosită de Mântuitorul Isus Hristos în predicile Sale. Pilda este o întâmplare imaginară cu un singur adevăr central, spusă în contextul şi obiceiurile vremii, după tiparul de gândire al oamenilor de atunci. Dicţionarul explicativ al NT defineşte pilda ca fiind încercarea de ,,a pune ceva lângă altceva în vederea comparaţiei". Pilda este ,,povestirea pământească cu înţeles ceresc", o ilustraţie luată din viaţa cotidiană şi prezentată cu scopul de a face mai clar un adevăr ceresc greu de înţeles.

             În VT sunt 9 pilde, în NT sunt peste 30 de pilde. Înţelesul unei pilde e condiţionat de cunoştinţele ascultătorilor în ceea ce priveşte cultura şi obiceiurilor vremii în care a fost rostit. Pentru o interpretare corectă, pilda nu trebuie alegorizată şi spiritualizată, forţând în mod arbitrar înţelesul ei. Domnul Isus a vorbit în public în pilde din cauza împietririi inimilor multor oameni. Scopul Lui a fost să le trezească interesul prin folosirea pildelor şi să le rămână imprimate în memorie, deoarece erau prezentate ca nişte nevinovate experienţe de viaţă. Acest stil de vorbire, însă, făcea o evidentă diferenţă între ascultătorii curioşi şi batjocoritori din public şi grupul ucenicilor care ascultau cu respect şi cereau interpretarea pildei ori de câte ori aveau ocazia. În acelaşi spirit i-a instruit şi pe cei 12 ucenici, cărora le-a dat următoarea recomandare: ,,Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă şi să vă rupă" (Mat. 7:6). Cuvântul Domnului este gratis, dar nicidecum nu este ieftin. Dumnezeu este bun, însă nicidecum nu este slab.

            Un alt scop al pildelor a fost prezentarea Împărăţiei Cerurilor. Douăsprezece dintre pildele NT sunt introduse de următoarea expresie: ,,Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu..." Privind la aceste comparaiţi din viaţa cotidiană, putem înţelege multe aspecte spirituale despre Împărăţia Cerurilor, de altfel unul dintre subiectele de predică preferate de Mântuitorului. Dacă subiectul major al pildelor spuse de El a fost ,,Împărăţia cerurilor", e uşor să remarcăm cele 3 teme minore ale ,,Împărăţiei":

1) Caracterul Împărăţiei, prezentat în pilda grăuntelui de muştar, pilda aluatului, pilda comorii ascunse şi pilda pietrei preţioase.

2) Caracterul Regelui Împărăţiei, ilustrat în pilda lucrătorilor viei şi în pilda fiului risipitor.

3) Caracterul supuşilor Regelui Împărăţiei, arătat în pilda samariteanului şi în pilda văduvei insistente.

            Evanghelistul Ioan nu prezintă pildele Mântuitorului, ci doar ceilalţi trei evanghelişti sinoptici. Chiar dacă Marcu şi Luca folosesc expresia ,,Împărăţia lui Dumnezeu", Matei preferă expresia ,,Împărăţia cerurilor". Pentru că el a adresat Evanghelia sa evreilor, a optat pentru această formulare, respectând obiceiul evreilor de a nu lua în deşert numele Domnului. Al doilea posibil motiv e faptul că Matei a vrut să precizeze că nu e vorba de împărăţia pământească a evreilor, ocupată în acea vreme de romani, ci de Împărăţia lui Dumnezeu din ceruri. Scopul lui Matei a fost să le îndrepte privirea spre cer, nu spre surogatele de pe pământ. Împărăţia cerurilor este spirituală, eternă, are ca Împărat pe Dumnezeu şi va culmina odată cu revenirea Mântuitorului.

            Această Împărăţie este pregătită de Mirele Isus Hristos, pentru oameni născuţi din nou ca şi noi. În calitate de Mireasă, vom fi parte a acestei Împărăţii pentru totdeauna. E un privilegiu ceresc să scapi de condamnarea eternă, în timp ce primeşti darul iertării şi dreptul să mergi la nuntă. Nu uitaţi, pildele ne spun despre cum este în cer, despre cum este Regele, dar şi cum trebuie să fim noi.      

 

 

Ianuarie 4, 2009

 

            Anul 2008 a rămas în urmă cu un an, l-am aşezat cu sau fără grijă în cutia cu amintiri a memoriei. În această cutie sunt experienţele trecutului, unele atât de dureroase, altele dimpotrivă, atât de frumoase… Printre ele sunt experienţele cu oameni dragi nouă, membrii familiei, prietenii, oamenii de bine, însă la loc de cinste păstrăm ca aducere aminte experienţele cu Dumnezeu, cu îndurarea şi bunătatea Sa. Domnul a fost bun cu noi în anul 2008, a fost prezent în viaţa noastră, S-a cheltuit pentru noi, a sărit în ajutorul nostru, ne-a izbăvit şi ne-a mântuit. Lăudat să fie Domnul, lăudat să fie Numele Lui!

            Dumnezeu a ştiut că omul va uita aceşti martori ai bunătăţii Sale din trecut, motiv pentru care a poruncit poporului să folosească metode de aducere aminte. Printre ele a fost metoda pietrelor de aducere aminte, adică ridicarea unei grămezi de pietre care să aducă aminte de o anumită experienţă cu Dumnezeu (Iosua 4:5-7). Pentru că îngerul Domnului l-a lovit pe Iacov la încheietura coapsei, el a şchiopătat restul vieţii, iar acest handicap a devenit o aducere aminte pentru el (Gen. 32:24-32). Cicatricile trecutului, anumite lucruri din viaţa sau din casa noastră rămân semne de aducere aminte pentru restul vieţii.

            Pietrelea acestea de aducere aminte devin albumul personal cu amintiri, amintiri care trebuie păstrate la loc de cinste în cutia memoriei. Ele conturează experienţele noastre cu Dumnezeu, rămân o dovadă a credincioşiei Stăpânului şi uneori un raport al necredincioşiei noastre. Ele sunt extrem de importante pentru noi, deoarece dau valoare trecutului, dau bucurie prezentului şi speranţă viitorului. Străinii, generaţia următoare, copiii noştri nu ştiu însemnătatea acestor pietre de aducere aminte, de aceea trebuie să-i învăţăm despre originea şi semnificaţia lor:

            1. Pietrele acestea de aducere aminte sunt un monument de amintire. Ele ne amintesc despre ieşirea de sub blestemul păcatului, despre intrarea sub binecuvântarea divină prin credinţă şi pocăinţă, despre victoriile primite în numele Regelui Isus, dar şi despre mila şi bunătatea Sa reînnoite zilnic faţă de noi şi casele noastre. Psalmul 107 de patru ori exclamă: ,,O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fii oamenilor!"

            2. Pietrele acestea de aducere aminte sunt o metodă de educaţie spirituală.

a. Protecţia lui Dumnezeu din trecut: ,,Domnul a trecut pe lângă casele copiilor luiIsrael în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre".

b. Neascultarea oamenilor răi din trecut: ,,Să se păstreze aducerea aminte, că voi şterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri".

c. Avertizarea lui Dumnezeu din trecut: ,,Nu va cânta astăzi cocoşul, până te vei lepăda de Mine de trei ori că nu Mă cunoşti."

Toate acestea experienţe din trecut, ale noastre sau ale altora, devin metode divine de educaţie pentru noi în prezent.  

            3. Pietrelea acestea de aducere aminte sunt un mesaj de pocăinţă şi slujire. ,,Nu vezi că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?" (Rom. 2:4). Există şi o pocăinţă falsă, doar de ochii oamenilor - ea nu schimbă inima, nu schimbă viaţa, ea doar creează farisei. Există o pocăinţă divină - ea naşte din nou, smereşte, aduce iubire, iertare, bunătate, schimbă inima, viaţa, ea creează sfinţi. Aducerea aminte motivează în egală măsură la pocăinţă şi la slujire: ,,Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi..." (Ezra 2:20). Cineva spunea: ,,Binele care l-ai făcut, scrie-l pe nisip ca să-l uiţi; binele care ţi s-a făcut, scrie-l pe lespede de piatră ca să-l ţii minte restul vieţii".

            Anul 2008 a fost mult mai mult decât am meritat, a fost ce a trebuit, a fost o binecuvântare. Anul 2008 rămâne un monument de amintire în cinstea marelui Rege şi în cinstea bunătăţi Sale. Anul 2008 rămâne o metodă de educaţie, învăţând din greşelile personale sau din greşelile altora. Anul 2008 rămâne un mesaj care motivează la pocăinţă şi slujire. Aşa trebuie privit anul 2008 din perspectivă duhovnicească şi spre slava Celui ce merită toată gloria, toată cinstea, toată onoarea, toată adorarea...