August 2018

 5 august 

Cina Domnului este unul dintre actele de cult ale Bisericii. Biserica ortodoxă le numește taine, cea Catolică le numește sacramente. Din cauza simbolurilor lor, a conotaţiilor derivate care au evoluat în timp, dar şi pentru a evita posibilitatea unor înţelegeri greşite a acestor doi termeni, noi folosim cu precădere expresia „act de cult”. Actele de cult sunt forme exterioare prin care ne manifestăm adoraţia, închinăciunea sau consacrarea în slujba lui Dumnezeu. Actele de cult, potrivit Sfintelor Scripturi, nu sunt acte sacramentale sau taine, în sensul că prin ele însele nu se poate obţine un har special. Ele constituie simboluri ale unor lucrări spirituale reale, săvârşite de Duhul lui Dumnezeu în viața spirituală a Bisericii Sale. În Noul Testament întâlnim câteva acte de cult îndeplinite şi poruncite de Domnul Isus: Cina Domnului; botezul în apă; spălarea picioarelor; ungerea cu untdelemn și ordinarea slujitorilor în lucrare. În Vechiul Testament au fost prevăzute câteva acte de cult care nu sunt negate în Noul Testament: căsătoria; binecuvântarea copiilor și consacrarea Caselor de Rugăciune. Cina Domnului este prezentată în NT ca fiind o constantă aducere aminte a jertfei lui Isus, o proclamare a încrederii noastre că El Se va întoarce, o comuniune cu trupul și sângele Său, un timp de autoexaminare și rededicare și, nu în ultimul rând, un mijloc de a întărire a unității bisericii locale. Ce este Cina Domnului şi de ce este ea importantă?

1. Cina este sărbătoare. În VT Dumnezeu a instituit sărbătoarea Paştelor pentru evrei, marcând ieşirea lor din prizonieratul egiptean. Această ceremonie a supravieţuit istoriei, însă în timpul serbării Paştelor, Domnul Isus schimbă direcţia ceremoniei, instituind o nouă sărbătoare, care în Biblie poartă mai multe nume: ,,Masa Domnului”, ,,Frângerea Pâinii”... La această nouă sărbătoare, pâinea şi rodul viţei joacă un rol important, însă lipsesc ierburile amare şi mielul.

2. Cina este cercetare. Ciudat este faptul că din doisprezece apostoli, unul L-a trădat pentru bani. În timpul Cinei, Domnul le oferă un timp suficient de cercetare, avertizându-i că unul dintre ei Îl va vinde. Toţi s-au cercetat, întrebându-se: ,,Nu cumva sunt eu?” Singurul care nu s-a cercetat a fost Iuda - el avea deja planul făcut. În clipa respingerii oportunităţii pocăinţei, Biblia spune că a intrat Satana în inima lui.

3. Cina este legământ. Dumnezeu, de-a lungul istoriei, a făcut multe legăminte cu oamenii - cu Noe, Avraam, Moise, cu toţi cei ,,născuţi din nou din apă şi Duh”. Isus le-a spus: ,,Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi”. Acesta este legământul mântuirii, făcut de Isus între Dumnezeul sfânt şi omul păcătos. Aşa după cum Paştele este legământul eliberării evreilor din robia egipteană, tot aşa Cina Domnului este legământul eliberării oamenilor din robia păcatului, prin trupul şi sângele Mântuitorului, simbolizat de azimă şi de rodul viţei. Cina are întotdeauna în centrul ei amintirea actului mântuitor al Domnului Isus Hristos, care prin moartea Sa ne-a dat viaţă.

4. Cina este speranţă. Paştele evreiesc privea spre Canaanul promis şi Dumnezeu, în urma unei lungi şi complicate călătorii a poporului, i-a dus în ţara promisă. Datorită promisiunii Mântuitorului că va serba Cina cu noi în Împărăţia lui Dumnezeu, acestă sărbătoare devine expresia speranţei celor mântuiţi. Domnul, ca şi pe evreii din VT, în urma unei lungi şi grele călătorii, va duce Biserica în Ţara Promisă. 

 12 august 

     Cei mai mulți creștini își pun deseori următoarea întrebare: Ce trebuie să fac după ce sunt mântuit? Răspunsul fiecaruia la această întrebare hotărăște ce fel de creștin va fi restul vieții. O parte dintre oamenii care merg la biserică cred că scopul lui Dumnezeu este să-i scape de iad prin moartea înlocuitoare a lui Isus Cristos, însă aceasta este o înțelegere umanistă a scopului divin. Scopul lui Dumnezeu în răscumpărarea omenirii s-a bazat pe nădejdea că aceștia Îi vor permite să creeze asemănarea cu Cristos în viețile lor. ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine...” (Gal. 2:20). Mulți creștini nu au curajul să-și aducă natura veche (firea pământească) la judecata crucii lui Cristos, motiv pentru care rămân conduși de natura lor păcătoasă, deși s-au botezat și merg regulat la biserică. Cel mai bun exemplu sunt cele două liste scrise de Pavel în Gal. 5:19-23. Prima listă descrisă în versetele 19-21 face referire la faptele firii pământeşti. Aceste fapte îi reprezintă pe oamenii nemântuiți, însă în urma convertirii, și pe măsură ce cresc spiritual, creștinii născuți din nou trebuie să le elimine din viețile lor. A doua listă face referire la faptele Duhului – versetele 22-23. Creşterea spirituală este definită de prezenţa și lucrarea Duhului Sfânt care rodește sfințenia în viața credinciosului. Din nefericire există două modele de a trăi viața creștină:

1) După îndemnurile firii pământești, a naturii vechi și păcătoase (Romani 8:a).

2) După îndemnurile Duhului, a noii naturi în Cristos (Romani 8:5b). Există multe concepții greșite cu privire la creșterea spirituală în Cristos:

1) Maturizarea spirituală vine de la sine.

2) Este doar pentru creștinii care slujesc.

3) Se întâmplă instantaneu în momentul convertirii.

4) Este direct proporțională cu ceea ce știu din Biblie. Mântuitorul spunea: ,,Īi veți cunoaște după roadele lor" (Matei 7:16).

5) Maturitatea este doar o problemă personală. Fiecare creștin născut din nou este parte a Trupului lui Isus Cristos, creștinismul fiind religia unității, a părtășiei, a relaționării spirituale.

6) Maturitatea spirituală se realizează doar prin studiul Bibliei. Adevărul este că maturizarea spirituală este un angajament personal, este un proces continuu și nu are loc peste noapte, dezvoltă caracterul și îl sfințește pe omul credincios. Ce resurse au creștinii să crească spiritual?

1) Duhul Sfânt a fost trimis să-i ajute.

2) Dumnezeu a dat slujitori Bisericii Sale: ,,Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor...” (Efes 4:11-15).

3) Trebuie să folosească armura spirituală:

a) Adevărul este ca o cingătoare.

b) Neprihănirea este ca o platoşă.

c) Încălțămintea este ca pasiunea Evangheliei.

d) Credinţa este ca un scut.

e) Mântuirea este ca un coif.

f) Duhul este ca o sabie. Dovada că suntem ai Lui este dată de faptul că suntem ca El: ,,Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ,,Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” (1 Petru 1:15-16) Speranța că vom fi cu El depinde de asemănarea cu El: ,,Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). Trecerea timpului nu ne maturizează spiritual, doar ne îmbătrânește. Maturizarea spirituală este rodul apropierii de Dumnezeu, a rămânerii plin și călăuzit de Duhul Sfânt, a lepădării de sine și a renunțării la lume.

 19 august 

Mântuitorul a iubit copiii, arătându-Şi dragostea pentru ei şi mărturisind despre importanţa copiilor - în familie, societate şi Biserică. Niciun trib sau naţiune nu poate supravieţui mult timp, fără să-şi ducă mai departe valorile spirituale, morale, culturale, predându-le copiilor şi copiilor copiilor lor.
Astăzi societatea cheltuie multă energie şi resurse pentru copii şi tineri, dar adevărata investiţie în vieţile lor ar trebui să fie dragostea, manifestată prin comunicare, afecţiune şi asigurarea unei educaţii complexe şi solide pentru sufletul şi mintea lor. Ei au nevoie de tandreţe, înţelegere, învăţătură, ceea ce numai adulţii le pot oferi. Cea mai vulnerabilă categorie umană în faţa răului sunt tinerii şi copiii. Deseori, familia trece prin Valea Plângerii cu un copil neascultător, pentru că mutilările făcute de păcat sunt mai tragice decât cele făcute de boli sau accidente.
Neascultarea unui copil poate căpăta foarte multe forme - de la simpla neglijare a sfaturilor părinteşti, până la ,,fuga de acasă”. Simplul fapt că un tânăr merge la şcoală, biserică, este inteligent şi frumos nu este garanţia suficientă că el nu va fi luat de ,,valul lumii” şi lovit de stâncile vieţii, de care poate fi zdrobit pentru totdeauna. Excesul sau criza de autoritate, lipsa de înţelegere şi comunicare, lipsa de educaţie permanentă, neglijarea sau, dimpotrivă, dominarea sunt câteva dintre motivele care conduc la falimentul multor tineri în relaţia cu familia, Biserica, Dumnezeu.
Neascultarea şi rebeliunea unui tânăr sunt mesajul prin care el încearcă să comunice propria disperare şi derivă. Prin atitudinea lor de neascultare, ei îşi pedepsesc părinţii, încercând să-i manipuleze cu suferinţa pe care le-o provoacă. Pe de altă parte, neascultarea tânărului este manifestarea dureroasă cu privire la adevărata atmosferă a familiei, o declaraţie publică a ceea ce se întâmplă în ascuns.
Toată această durere poate fi evitată prin aşezarea permanentă a copilului sub efectul educaţiei biblice, sub prezenţa divină a Mântuitorului Isus Hristos. Nu le facem bine copiilor noştri atunci când le permitem să iasă de sub efectul educaţiei biblice, doar pentru faptul că atmosfera este exigentă sau pentru motivul că ,,astăzi” s-au schimbat regulile de educaţie. Dumnezeu a spus că aceste reguli sunt ,,pentru voi, copiii voştri şi copiii copiilor voştri”. La performanţa unei vieţi trăite lângă Dumnezeu nu se poate ajunge fără un proces dificil şi anevoios de urmare a Evangheliei şi a Celui care S-a supus în totul voinţei divine, făcând din întreaga Lui viaţă umană expresia ascultării şi dedicării.
Copiii pe care ni i-a încredinţat Dumnezeu sunt marea noastră responsabilitate, dar şi marea noastră iubire.

 26 august

    Căsătoria este o experienţă unică prin faptul că avem privilegiul de a împărtăşi fiecare aspect al vieţii cu o altă fiinţă umană. Promisiunea reciprocă că vom rămâne împreună la bine şi greu ne dă siguranţa şi bucuria la care am visat înainte de căsătorie. Căsătoria, mântuirea şi revenirea Mântuitorului vorbesc despre cele trei case pe care un creştin născut din nou şi căsătorit le are în viaţa umană.
1. Cerul este prima casă.
    De obicei această casă există înainte de căsătorie, prin convertirea personală. Formula divină de familie presupune un bărbat şi o femeie sfinţi, uniţi în iubire reciprocă şi necondiţionată, subordonându-se lui Dumnezeu şi ascultând de poruncile Lui. Relaţia spirituală personală a soţilor îi face soţi iubitori şi fideli legământului care stă la baza căsătoriei lor. Casa cerească îi motivează pe soţi la un stil de viaţă sfântă. Când cineva iubeşte cerul va face tot posibilul să ajungă acolo. Cele mai importante trei lucruri în această casă sunt credincioşia, ascultarea şi sfinţenia.
2. Familia este a doua casă.
     Partenerii nu pot avea în viaţa de familie mai multe resurse decât primesc din relaţia spirituală cu Dumnezeu. După relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, înainte de orice altceva, fiecare partener trebuie să-şi asume responsabilităţile relaţiei de soţ şi soţie. Viaţa de familie are prioritate în faţa oricărei alte pasiuni, afaceri, relaţii... Familia este lucrul cel mai important pentru o persoană, după relaţia spirituală cu Dumnezeu. Familia este locul unde soţul îşi iubeşte soţia şi soţia îşi respectă bărbatul. Totul trebuie făcut din iubire şi cu sacrificiu, pentru că fericirea familiei este în mâna soţilor, fiecare partener având în vedere binele şi fericirea celuilalt. Biblia ne învaţă faptul că persoana care se teme de Dumnezeu va avea ruşine de oameni. Aceasta înseamnă că partenerii care Îl respectă pe Dumnezeu se vor respecta unul pe celălalt, iar credincioşia şi fidelitatea cu care trăiesc fiecare dintre ei înaintea Creatorului va fi modul lor de viaţă unul cu celălalt. Cele mai importante cele trei lucruri în această case sunt iubirea, respectul şi fidelitatea.
3. Biserica este a treia casă.
     Oamenii care prin convertire intră într-o relaţie spirituală personală cu Dumnezeu sunt soţi ideali şi membri credincioşi ai unei biserici. Calitatea de soţ şi de membru într-o biserică este dată de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Partenerul care Îl cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu va fi motivat de această relaţie spirituală să se comporte într-un anumit fel în familie şi în biserică. Cine este un credincios real şi puternic în relaţia spirituală personală cu Dumnezeu, va fi un soţ bun şi un membru de treabă în biserică. Cele mai importante trei lucruri în această casă sunt închinarea, slujirea şi responsabilitatea.
Oamenii credincioşi în raport cu Dumnezeu vor fi soţi iubitori şi membri responsabili ai Bisericii. Tu cum eşti, cum vrei să devii?