Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Februarie 2017

 
 

pagina păstorului

Februarie 2017

 

5 februarie 

 

   Eliezer din Damasc, al cărui nume înseamnă ,,ajutorul lui Dumnezeu”, a fost cel mai de încredere rob al lui Avraam, trimis de batrânul patriarh să aleagă o soție pentru fiul său, Isaac. Resposabilitatea față de misiunea formării poporului mesianic și conștientizarea faptului că este batrân și aproape de moarte l-au împins pe Avraam să organizeze căsătoria fiului său cu o fată din Mesopotamia, locul său natal. Experienţele dureroase ale lui Avraam cu Lot, Agar şi Ismael au fost adevărate lecții de viață pentru el, cu privire la pericolul legăturilor cu oameni de origine păgână.  Eliezer pleacă în Mesopotamia cu zece cămile și multe bijuterii. Ajungând cu bine la destinație se oprește la fântâna aflată la intrarea în localitate ca să se roage pentru călăuzire divină. Rugăciunea lui Eliezer începe cu o adresare respectuoasă: ,,Doamne, Dumnezeule…” (v. 12a). Pentru el Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul cerului și al pământului, nu cineva sau oricine.

   De asemenea, rugăciunea lui este umilă, așezându-se într-o relație de inferioritate în raport cu stăpânul său, Avraam: ,,Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam” (v. 12b). În rugăciunea sa, Eliezer exprimă dependența sa de Dumnezeu, recunoscându-și propria neputință și nevoia să fie ajutat: ,,Te rog dă-mi izbândă astăzi” (v.12c). În credincioșia sa față de Avraam, face o rugăciune de mijlocire altruită, care-l identifică cu interesul stăpânului său: ,,Îndură-Te de stăpânul meu, Avraam” (v.12d). Continuând rugăciunea, Eliezer Îi cere lui Dumnezeu lucruri concrete: ,,Iată, stau lângă izvorul acesta de apă, și fetele oamenilor din cetate vin să scoată apă. Fă ca fata căreia îi voi zice: ,,Pleacă-ți vadra, te rog, ca să beau” și care va răspunde: ,,Bea și am să dau de baut și cămilelor tale” să fie aceea, pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac” (v. 13-14a). Bătrânul slujitor se roagă lui Dumnezeu să-l călăuzească spre fata potrivită pentru Isaac, punând înaintea Creatorului un semn de identificare a viitoarei soții pentru Isaac: ,,Și prin aceasta voi cunoaște că te-ai îndurat de stăpânul meu” (v. 14b). Semnul era comportamentul și caracterul fetei, nu anumite manifestări întâmplătoare, nefolositoare căsătoriei pe termen lung.  Rugăciunea lui Eliezer se referă ca calitățile morale care definesc caracterul fetei. Spre exemplu, din cele unsprezece calități pe care capitolul 24 din Geneza le enumeră, zece sunt calități dobândite și una înnăscută. Calitatea înnăscută este frumusețea, în timp ce calitățile dobândite o prezintă pe Rebeca ca fiind  harnică, cinstită, miloasă, responsabilă, politicoasă, generoasă, ospitalieră, transparentă, credincioasă, respectuoasă.

   Este interesant că Moise, scriitorul cărții Geneza, remarcă mai întăi hărnicia Rebecăi și apoi frumusețea ei.  Acest bătrân slujitor a văzut suficiete lucruri în viață ca să știe că virtuțile unei fete sunt cele mai bune dovezi pentru o viitoare soție specială. Cine dorește o soție bună, trebuie să-și caute o fată bună. O prietenie de succces este dovada unei căsătorii de succes și un caracter frumos este garanția unei alegeri care conduce la fericire și spre o căsătorie liniștită.   

                                                                          

 

12 februarie

    Credincioșii născuți din nou care compun Biserica sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei se definesc prin sfințenie și slujire. Biserica este chemată și împuternicită să demonstreze caracterul lui Dumnezeu și să împlinească interesele Sale pe pământ. Misiunea ei este să continue lucrarea începută de Mântuitorul și de apostolii Săi, recuperând oamenii din păcat prin pocăinţă şi credinţă. Să aşteptăm oamenii să vină în biserică pentru a auzi mesajul salvării este definiţia iresponsabilităţii unei biserici. Să mergem noi la oameni este definiţia misiunii, adică a mandatului încredinţat de Mântuitorul Bisericii Sale. Înainte să plece din lume, Domnul Hristos a insistat ca ucenicii să meargă în lume şi să predice Evanghelia, împuterniciți de Duhul trimis în inima lor. Oamenii sunt chemați la mântuire, dar în egală măsură sunt trimiși în slujire.
     Apostolii au neglijat trimiterea lor în misiune, uitând de mandatul încredințat de Domnul și au rămas în Ierusalim în părtăşie. Acest lucru L-a pus pe Dumnezeu în situaţia să permită o prigoană, astfel încât apostolii să fie constrânşi să fugă din Ierusalim. Oare şi pentru generaţia noastră este nevoie de o astfel de metodă pentru a împlini misiunea pe care o avem din partea lui Dumnezeu? Misiunea, evanghelizarea, slujirea oamenilor - acesta este mandatul suprem al Bisericii lui Dumnezeu şi astăzi.
     Ce este misiunea? Este lucrarea spirituală a Bisericii făcută în mijlocul oamenilor, folosind orice metodă după voia lui Dumnezeu pentru mântuirea şi edificarea acestora. Mântuitorul a vindecat și a hrănit oamenii, dar cel mai mult a predicat Evanghelia şi i-a învăţat cum să trăiască pentru Împărăţie. El nu a făcut lucrul acesta în sinagogă decât foarte rar, ci a mers în mijlocul oamenilor. Bisericii trebuie să-i pese de oameni atât cât Îi pasă lui Dumnezeu. Bisericii trebuie să-i pese de alții atât cât Îi pasă lui Dumnezeu de noi.
     De ce trebuie să facem misiune? Este iniţiativa şi porunca lui Dumnezeu (Mt. 28:19-29; Fapte 1:8). Este modul de viaţă al Mântuitorului (Matei 4:23-25). Este activitatea principală a apostolilor (Fapte 16:6-7). Umplerea cu Duhul Sfânt, minunile şi semnele sunt făcute în contextul evanghelizării, al misiunii. Mântuirea oamenilor grăbeşte revenirea Domnului Isus (2 Petru 3:11-12). Astăzi evanghelizarea, misiunea par un ,,moft”, deoarece Biserica nu mai are această prioritate din cauza mediocrităţii spirituale în care trăieşte.
     Unde trebuie să facem misiune? Pe tot pământul, începând de... AICI (Fapte 1:8) - la cunoscuţi şi necunoscuţi, la duşmani şi prieteni (Fapte 11:19-20); acolo unde oamenii acceptă slujirea noastră (Matei 10:14); acolo unde Duhul Sfânt ne călăuzeşte (Fapte 16:6-10). Tendinţa contemporană este să mergem doar la săraci. Pavel și Petru au ţintit la lideri. Acolo unde nu se face, unde este mai mare nevoie, unde nu merge nimeni.
     Viaţa spirituală a unei biserici pendulează între relaţia cu Dumnezeu care se numeşte închinare şi relaţia cu oamenii care se numeşte misiune, evanghelizare şi edificare. Prea multe biserici vin la Dumnezeu în închinare şi nu mai pleacă la oameni în evanghelizare, timp în care altele pleacă la oameni în evanghelizare şi nu mai vin la Dumnezeu în închinare.
      Ce fel de oameni ar trebui să fim noi în fața mandatului încredințat de Stăpân? Ce fel de biserică ar trebui să fie biserica în care ne închinăm noi în situația dramatică în care se găsește lumea astăzi? Indiferent de răspuns, amintiți-vă că aceste întrebări ne vor fi repetate și în ziua judecății, iar răspunsul nostru va face marea și eterna diferență.