Martie 2016

6 martie

Idealul suprem al fiecărui tânăr este să aibă o căsnicie fericită. Cuvântul fericire există în toate limbile pământului şi face parte dintre aspiraţiile tuturor oamenilor. Dorinţa de a întâlni în viaţă dragostea sinceră, de a întemeia o căsnicie fericită, de a avea un cămin luminos şi trainic este naturală și legitimă. Materializarea acestui vis depinde doar de felul în care cei doi tineri vor şti să-şi asume responsabilitatea reciprocă a acestui pas din viaţă. Căsătoria este una dintre marile alegeri ale vieţii, de aceea nu trebuie privită ca un joc al întâmplării sau al emoţiilor, ci ca un pas bazat pe o hotărâre înţeleaptă şi pe deplin pregătită. De foarte multe ori, însă, această pregătire nu există şi, din nefericire, multe speranţe se sting înainte de a se aprinde, foarte multe căsnicii sfârşesc în mod tragic, prin divorţ, lăsând în urmă suflete rănite şi copii condamnaţi la singurătate şi nefericire. Creştinii generaţiei noastre vor rămâne pur şi simplu uimiţi, dacă, citind Apocalipsa 18:12-13, în lista celor 28 de lucruri care ţin de comerţul babilonian al timpurilor apocaliptice vor remarca faptul că aurul se află pe primul loc, iar sufletele oamenior pe ultimul loc. Astăzi multe dintre valorile lui Dumnezeu au fost schimbate cu emoţii ieftine şi practici păcătoase. Lumea divertismentului nu ne cere efortul credinţei, nici mărturia caracterului; dimpotrivă, ne stimulează instinctele primare, asaltându-ne în toate domeniile vieţii. Vizibilul a devenit vrăjmaşul de moarte al invizibilului, iar temporarul caută să subordoneze veşnicia.
Omul niciodată nu poate fi mai bun decât principiile pe care le are şi după care-şi conduce viaţa. O căsnicie fericită nu poate fi rodul întâmplării; dimpotrivă, este rodul iubirii şi asumării responsabilităţilor vieţii. Pregătirea personală pentru căsătorie nu începe cu puţin înainte de momentul deciziei, ci din primii ani de viaţă. Dintr-un anumit punct de vedere, omul este rezultatul influenţelor acumulate până în prezent, fiind marcat de educaţia primită în familie, şcoală şi biserică. Fiecare tânăr ar trebui să aibă o imagine corectă despre viaţa de familie, înainte de căsătorie. Unii prezintă viaţa de familie ca pe o lume de vis, alţii, dimpotrivă, o prezintă foarte sumbru. Dacă vor fi întrebaţi cei necăsătoriţi, ei vor prezenta familia prin prisma idealurilor lor, iar dacă vor fi întrebaţi cei căsătoriţi, o vor prezenta prin prisma experienţei lor. De aici diferenţa dintre ei, fără să mai vorbim de faptul că şi idealurile celor necăsătoriţi şi experienţele celor căsătoriţi sunt diferite.
Asemenea generaţiei noastre, şi societatea în care a trăit Domnul Isus avea păreri diferite despre căsătorie. Una dintre cele mai mari greşeli ale celor de atunci şi ale celor de acum este faptul că intră în căsătorie cu speranţa ca partenerul de viaţă să-i împlinească toate nevoile. În primul rând, numai Dumnezeu poate împlini toate nevoile unui om şi, în al doilea rând, în căsătorie e ideal să intri cu mentalitatea să oferi, nu să primeşti. Calitatea unei căsătorii depinde de calitatea alegerii tovarăşului de viaţă. Fiecare tânăr, în momentul căsătoriei, este suma bagajului genetic (temperamentul) şi al celui dobândit (caracterul). Din acest motiv, cel mai mare tezaur din viaţa unui tânăr este caracterul. Un caracter bun transformă un tânăr întru-un tovarăş de viaţă ideal.

  13 marite

    Atunci când vorbim despre pregătirea pentru căsătorie, trebuie să menţionăm faptul că din anumite motive sunt şi persoane care nu se vor căsători niciodată. Aceste persoane se numesc celibatari.
    I. De ce există persoane care nu se căsătoresc?
Mântuitorul oferă trei răspunsuri: „Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele maicii lor, sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta să-l primească.” (Mat. 19:12).
1. Există oameni care se nasc cu incapacitatea biologică de a se căsători.
2. Sunt oameni care în timpul vieţii lor, anumite persoane sau împrejurări i-au făcut incapabili să se căsătorească.
3. Alții au ales în mod personal să nu casatorească sau au ales în mod personal să renunţe la capacitatea de a se căsători.
    A. Posibile reacţii negative în viaţa celibatarilor:
1. Adversitatea, sentimente negative faţă de genul opus.
2. Frustrarea, manifestarea invidiei faţă de persoanele căsătorite.
3. Singurătatea, simţământul dureros că este exclus d.p.d.v. social.
4. Inutilitatea, viaţă lipsită de semnificaţie.
5. Subaprecierea oficiului căsătoriei, prezentând căsătoria ca pe un moft.
6. Dezvoltarea unui complex de inferioritate, încearcând sentimentul de inferioritate prin comparaţia cu oamenii căsătoriţi.
7. Lipsa unui scop concret în viaţă, nefiind motivat să facă ceva special.
    B. Posibile avantaje pentru celibatari:
1. Libertate, neavând responsabilităţile unei familii (exemplul Domnului)
2. Disponibilitate, având mai mult timp să se angajeze în slujirea oamenilor.
„Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului” (1 Cor. 7:32).
3. Posibilitate, având cheltuieli mai mici decât o familie cu copii, poate investi mai mult în Împăratăţia lui Dumnezeu (exemplul lui Pavel)
4. Flexibilitate, neavând obligaţii familiale, poate lipsa mai mult de acasă.
    II. De ce este necesară căsătoria?
1. Dumnezeu a proiectat căsătoria: „Dumnezeu L-a făcut pe om după chipul Său, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Gen. 1:27).
2. Adam a simţit nevoia unui tovarăş de viaţă: „dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească” (Gen. 2:20).
3. Căsătoria este principiu, celibatul este excepție: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Gen. 2:18).
4. Nevoia omului pentru relaţia intimă: „Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.” (1 Cor. 7:5)
5. Nevoia speciei umane: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28)
6. Excelenţa unităţii umane: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” (Gen. 2:24)
7. Un proces de instruire şi formare a caracterului: „Tot aşa, nevestelor, fiţi şi voi... Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi...” (1 Petru 3:1, 7)
8. Viaţa este mai uşoară în doi: „Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice” (Ecl. 4:9-10).
Aceasta înseamnă că orice om are dreptul să iubească o singură persoană, de gen opus, sub condiţia acceptării să îmbătrânească alături de ea

  20 martie

      Omul a fost creat să fie o fiinţă religioasă şi un căutător de Dumnezeu. Deşi există un singur Dumnezeu, o singură Biblie, o singură credinţă, un singur botez (1 Tim. 2:5), există totuşi în jur de 35.000 de denominaţii creştine. Bisericile creştine fiind diverse şi diferite, creează confuzie, însă Biblia, fiind unică şi infailibilă, creează convingeri, principii de viaţă. Creatorul l-a făcut pe om din ţărână şi l-a aşezat în prezenţa Sa, însă omul a fost infidel şi, păcătuind, a devenit vinovat înaintea justiţiei divine. Fiindcă pedeapsa pentru păcat este moartea, Cristos S-a întrupat prin fecioară, Și-a asumat păcatele tuturor oamenilor şi Dumnezeu i-a imputat aceste păcate, pentru care a trebuit să moară. În felul acesta El a devenit Mântuitorul oamenilor, Mesia cel promis, Calea spre cer, Adevărul absolut, Viaţa veşnică. Doar El este Poarta prin care oamenii intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Doar El este Mielul lui Dumnezeu care pune capăt jertfelor animale, mieilor din VT, sacrificaţi pe altar pentru ispăşirea păcatelor. El este Leul din Iuda, Învingătorul care Se va întoarce pentru cei credincioşi.
      Ce înseamnă să fii credincios? Pentru că oamenii trăiesc prin vedere, dispreţuind credinţa, neglijează existenţa eternă şi invizibilă a lui Dumnezeu. Oamenii au posibilitatea să cunoască mediul vieţii umane prin folosirea percepţiilor senzoriale, însă Dumnezeu nu poate fi perceput cu cele cinci simţuri, fiindcă nu este materie. Oamenii au posibilitatea cunoaşterii logice, prin comparaţia cu elemente primare, însă Dumnezeu e unic, nu are asemănare nici în cer, nici pe pământ. Oamenii au posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice, prin repetarea experienţelor care conduc întotdeauna la aceleaşi rezultate, dar cine-L poate aduce pe Dumnezeu în laborator? Cunoaşterea prin credinţă este singura posibilitate de a trece de limita materiei.
Dumnezeu ne-a trimis Biblia, inspirând aproximativ 40 de bărbaţi pentru scrierea celor 66 de cărţi care o compun, într-o perioadă de aprox. 1500 de ani. Pe lângă cunoaşterea lui Dumnezeu generală, prin natură și experienţă, avem cunoaşterea lui Dumnezeu specială, prin Cristos și Biblie. Această Carte explică inexplicabilul, ni-L arată pe nevăzutul Dumnezeu şi produce credinţa în sufletul omului. Când omul crede în Dumnezeu, e compleşit de iubirea Creatorului şi încercă amarul sentiment de vinovăţie, de căinţă. Aşa apare pocăinţa, ca manifestare a demnităţii, o dorinţă de a-ţi cere iertare. Pocăinţa e întoarcerea de la păcat, credinţa e întoarcerea la Dumnezeu, şi ambele produc naşterea din nou, din apă şi din Duh (Ioan 3).
      În procesul experienţelor spirituale, acum apare botezul în apă. Ce este botezul? Botezul în apă este un act de cult care, în aproape toate confesiunile creștine, reprezintă modalitatea vizibilă de intrare în Biserica lui Dumnezeu. În Bisericile Ortodoxă, Catolică și în Bisericile Vechi Orientale, botezul reprezintă una din cele șapte taine/sacramente. La 50 de zile de la moartea şi învierea Mântuitorului, la sărbătoarea Cincizecimii, în Ierusalim, Petru, după ce a predicat Evanghelia, a fost întrebat de ascultători: ,,Fraţilor, ce să facem?" ,,Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2:38). Credinţa şi pocăinţa trebuie să preceadă botezul în apă. Nici un om din generaţia lui nu şi-ar fi permis botezul în apă, în numele atât de controversat al lui Isus, dacă n-ar fi crezut într-adevăr mesajul predicii lui Petru şi dacă nu şi-ar fi pus încrederea în Cristos pentru mântuirea sufletului. Ministrul de finanţe al Etiopiei a crezut, s-a pocăit şi s-a botezat (Fapte 9). Saul din Tars, membrul congresului evreiesc, a crezut, s-a pocăit şi s-a botezat (Fapte 9). Căpitanul roman Corneliu a crezut, s-a pocăit şi s-a botezat (Fapte 10). Poliţistul închisorii din Filipi a crezut, s-a pocăit şi s-a botezat (Fapte 16). Acum ei sunt în Împărăţia lui Dumnezeu.
      Tu ce ai de gând să faci? Dumnezeu te aşteaptă! Cristos te iubeşte!

27 martie

Învierea din morţi este un miracol şi nu are nicio explicaţie logică. Este naturală naşterea, creşterea, îmbolnăvirea şi moartea, însă învierea este supranaturală. În centrul creştinismului stă, ca un simbol al atotputerniciei Divinităţii, învierea inexplicabilă a Mântuitorului Isus Cristos. El este unic, El a înviat, moartea nu L-a putut ţine. El S-a născut în mod miraculos, venind în lume dintr-o existenţă anterioară şi veşnică; El a înviat în mod miraculos, S-a înălţat la cer în mod miraculos şi va reveni în mod miraculos. Viaţa şi activitatea Sa mesianică este plină de miracole. Cea mai mare problemă a omenirii, moartea, a fost rezolvată de soluţia lui Dumnezeu, prin Cristos: învierea. La moartea adusă de om, din cauza păcatului, Dumnezeu a oferit învierea, datorită lui Cristos. Moartea nu mai este o problemă, este doar un eveniment, doar o experienţă, o trecere înspre viaţa veşnică. Moartea nu i-a speriat pe apostolii Domnului, pentru că prin moarte ei au intrat în viaţa veşnică. Aşa se explică fenomenul inexplicabil al morţii martirilor din istoria creştină. Ei mureau bucuroşi, liniştiţi, pentru că, de fapt, ei se mutau la Dumnezeu. Ei schimbau temporarul cu eternul, finitul cu infinitul, putrezirea cu neputrezirea, neputinţa cu puterea, pământul cu slava, lacrimile cu bucuria. De aceea Biblia face această afirmaţie nefirească: ,,Ferice de morţii care mor în Domnul" (Apoc. 14:23). Aşa explică Biblia fenomenul morţii. Pentru creştinii născuţi din nou viaţa umană nu e singura viaţă, ci doar pregătirea temporară pentru adevărata viaţă, cea veşnică. Credinţa în Dumnezeu nu e doar pentru viaţa aceasta. Dimpotrivă, Apostolul Pavel spune: ,,Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!" (1 Cor. 15:9)
Învierea lui Cristos este cea mai puternică dovadă pentru viitoarea noastră înviere. Puterea lui Dumnezeu care L-a înviat pe El ne va învia şi pe noi. Învierea Sa e dovada faptului că învierea este posibilă. Când sărbătorim Învierea, proclamăm puterea lui Dumnezeu, proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu, proclămăm suveranitatea şi domnia Sa. Prin înviere trecem dincolo de moarte, prin înviere vinovăţia păcatului rămâne în urmă, prin înviere păşim în veşnicie. Acesta este darul lui Dumnezeu prin Cristos! De fapt, noi ne-am născut cu certificatul de condamnare în mână, din cauza păcatului adamic, sub incidenţa căruia am intrat în lume, la naştere. Păcatul în care am trăit cerea pedeapsa, pedeapsa pe care o aplică dreptatea şi adevărul. Nu era nici o scăpare. Atunci S-a întrupat Cristos, asumându-Și vinovăţia tuturor oamenilor, în faţa dreptăţii lui Dumnezeu. În dreptatea Sa, Dumnezeu I-a imputat lui Cristos toate păcatele pe care Și le-a asumat de la cei aproximativ o sută zece miliarde de oameni, care au călcat vreodată în praful blestemat al Planetei Pământ. Cu toate certificatele de condamnare în mânile străpunse de cuie, Cristos a murit moartea tuturor. Înainte să-Și dea Duhul, agăţat pe crucea pedepsei pentru păcatele noastre, a strigat: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" (Luca 23:34) Cristos a murit pentru noi. Păcatele noastre nu mai există. Cristos a înviat din moarte. Asemenea Lui, vom învia şi noi. El a murit pentru păcat, noi trebuie să murim faţă de păcat. Din nefericire, mulţi oameni rămân morţi în păcat. Învierea nu este posibilă în prezenţa păcatului, doar pedeapsa veşnică din iad.
Astăzi sărbătorim învierea lui Cristos, care prefigurează viitoarea noastră înviere. Învierea Lui este exemplul viitoarei noastre învieri. Cristos a înviat şi noi vom învia! Suntem liberi! Suntem ai Lui! Suntem în El! Certificatul de condamnare a fost rupt pe crucea pe care El a murit. Acum, în mâna Lui este certificatul vieţii veşnice. I-ai cerut acest certificat? Ai primit acest certificat?