Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Octombrie 2015

 
 

pagina păstorului

Octombrie 2015

 

4 octombrie

  

Semănatul şi seceratul au fost experienţe absolut obişnuite ale oamenilor din timpul Mântuitorului, motiv pentru care El a comparat viaţa lor spirituală cu aceste activităţi. Aşa după cum o sămânţă pusă în pământ produce rod, tot la fel Duhul lui Dumnezeu venit în inima omului prin credinţă şi pocăinţă produce Roadă. Întotdeauna rodul are aceeaşi structură şi esenţă ca sămânţa: dacă semeni un bob de porumb, vei culege porumb, dacă Duhul Sfânt umple viaţa unei persoane, atunci Roada va fi un caracter sfânt. Explicând metodele de evaluare a prorocilor, Domnul Hristos spunea: ,,După roadă îi veţi cunoaşte" (Matei 7:16). Oamenii sfinţi se cunosc, în primul rând, după Roada sfântă, adică după caracterul lor sfânt. Diavolul poate imita în viaţa unui creştin sau a unei biserici multe manifestări spirituale, însă niciodată nu reuşeşte să imite sfinţenia. De remarcat este şi faptul că Roada Duhului este la singular - UNA, adică cine are o componentă a Roadei, le are pe toate, are Roada Duhului în întregime sau nu o are deloc, timp în care faptele firii sunt la plural, adică nu trebuie să fie toate prezente în caracterul unei peroane. Roada Duhului este prezentă în totalitate sau este absentă în totalitate, timp în care faptele firii pot fi prezente mai multe sau mai puţine în comportamentul unei om. Obiceiurile, comportamentele şi trăsăturile adânc înrădăcinate în viaţa unui om, care-i determină acţiunile şi reacţiile, indiferent de circumstanţe, alcătuiesc caracterul lui. După cum firea este în conflict cu Duhul, tot aşa, faptele firii sunt în conflict cu Roada Duhului şi cea mai mare diferenţă dintre ele este prezenţa sau absenţa sfinţirii. Trăsăturile unui caracter sfânt sunt întotdeauna în contrast cu trăsăturile unui caracter firesc şi păcătos. Iată doar câteva exemple:
- Dragostea în conflict cu indiferenţa, acuzarea şi lipsa de milă;
- Ascultarea în conflict cu nesupunerea şi încăpăţânarea în neascultare;
- Blândeţea în conflict cu mânia, irascibilitatea şi dezechilibrul emoţional;
- Răbdarea în conflict cu nervozitatea;
- Credinţa în conflict cu îndoiala şi un mod de viaţă necredincios;
- Siguranţa în conflict cu îngrijorarea şi distrugerea;
- Curajul în conflict cu frica şi teama;
- Entuziasmul în conflict cu apatia, nepăsarea şi lipsa de preocupare;
- Disponibilitatea în conflict cu egoismul şi concentrarea pe sine;
- Autocontrolul în conflict cu nestăpânirea, nesăturat de păcat;
- Fermitatea în conflict cu amânarea şi rămânerea în urmă;
- Iertarea în conflict cu respingerea, ura şi răzbunarea;
- Bunătatea în conflict cu severitatea şi o atitudine răutăcioasă;
- Înţelepciunea în conflict cu prostia;
- Mulţumirea în conflict cu lăcomia şi materialismul;
- Responsabilitate în conflict cu iresponsabilitatea şi nepăsarea;
- Bucuria în conflict cu negativismul şi pesimismul;
- Smerenia în conflict cu mândria şi aroganţa;
- Discernământul în conflict cu lipsa de orientare a vieţii, confuzie;
- Ospitalitatea în conflict cu izolarea, indiferenţa şi nepăsarea.
Atunci când un fermier pune sămânţa în pământ el se aşteaptă să încolţească, să crească şi să rodească. Pe el nu-l satisface doar încolţirea şi creşterea plantei. Este timpul să rodim, este timpul să avem o Roadă sfântă, pentru că se apropie seceratul, pentru că se apropie iarna!

                                                                                                                          

 

 11 octombrie

 

     Biblia menţionează că cele două lucruri la care Mântuitorul a privit cu atenţie sunt rugăciunea şi dărnicia oamenilor. Domnul S-a uitat la rugăciunea fariseului şi apoi la a vameşului, iar la sfârşit a tras această concluzie: ,,Eu va spun ca mai degrabă omul acesta (vameşul) s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt" (Lc. 18:14a). Rugăciunea e un termometru al neprihănirii oamenilor credincioşi, calificând sau descalificând spiritualitatea lor. Ştim că Dumnezeu este imuabil, nu Se schimbă, şi astăzi apreciează aceleaşi lucruri, are aceleaşi criterii de evaluare. De asemenea, banii joacă un rol foarte important în viaţa oamenilor şi Biblia face referire la ei de peste 5000 de ori, mai mult decât la orice alt subiect. Biblia Îl surpinde pe Domnul Cristos stând la uşa casieriei Templului, evaluând dărnicia donatorilor. La un moment îi cheamă pe ucenici şi le spune: ,,Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în visterie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască" (Mc. 12:43-44). E surprinzător să constatăm că Mântuitorului S-a uitat nu la cât au dat oamenii, ci la cât le-a mai rămas după ce au dat, de aceea a apreciat-o pe femeia care a dat TOT CE AVEA CA SĂ TRĂIASCĂ.
     Ştim că Domnul foloseşte şi astăzi aceleaşi criterii de evaluare a dărniciei noastre. Din aceste considerente, El vorbeşte despre bani în 2/3 dintre pildele Sale. Dumnezeu i-a descoperit lui Moise că slujbele sfinte au nevoie de trei lucruri: un locaş închinat lui Dumnezeu, slujitori dedicaţi şi unelte sfinţite pentru slujbe şi toate acestea presupun cheltuieli financiare. De-a lungul istoriei până astăzi, locaşul dedicat pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu a fost pe rând, Cortul Întâlnirii, Templul, Sinagoga şi Biserica. În primele două, accentul cădea pe Casa lui Dumnezeu, în ultimele două, pe slujitorii Domnului. Închinarea omului în faţa lui Dumnzeu se manifestă şi prin dărnicie, ori în primele trei case forma de dărnicie a fost zeciuiala, adică zece procente din venitul unui om era partea lui Dumnezeu. Întâlnim ideea de închinare prin zecime mai întâi la patriarhul Avraam şi la nepotul său, Iacov, devenind mai apoi, prin darea legilor civile şi ceremoniale, o datorie obligatorie a fiecărui evreu. Deci, zeciuiala în V.T. a fost practicată în mod voluntar de patriarhi cu aproximativ 450 de ani înainte de legalizarea ei prin lege.
     În Israel existau trei zeciuieli, care totalizau aproximativ 25-30% din venit şi toate se aduceau lui Dumnezeu la Templu. Câţi oameni ar mai veni la biserică dacă astăzi donaţia ar fi aşa de mare? O zecime pentru salarizarea leviţilor şi prin ei a preoţilor, o altă zecime pentru sărbătorile naţionale şi o a treia zecime o dată la 3 ani, pentru săracii din ţară. Deoarece viaţa spirituală a evreilor a fost mediocră, cu excepţia trezirilor spirituale, închinarea prin zeciuială în timpul profetului Amos (4:4) a fost făcută pe fondul unei vieţi de păcat, motiv pentru care Dumnezeu nu a primit închinarea lor. Lipsa salarizării leviţilor şi preoţilor a dus la degradarea totală a vieţii spirituale în Israel, însă exilul evreilor în Babilon şi distrugerea Templului au condus la anularea jerfelor ceremoniale, a preoţiei, a zeciuielii şi închinării. După 70 de ani de robie aspră, evreii se întorc în ţară şi prin profeţii Hagai şi Zaharia, mai târziu prin Neemia, Dumnezeu a încercat restaurarea vieţii spirituale, construcţia Templului, jertfele, căsătoriile sfinte, zeciuielile... Peste aproximativ 80 de ani, profetul Maleahi îi mustră pe evrei pentru că nu plăteau zeciuielile (3:6-11). În N.T. (Mat. 23:23) Mântuitorul Hristos încurajează deopotrivă partea Domnului prin darea zeciuielii, cât şi practicarea neprihănirii ca mod de viaţă. În ciuda acestui îndemn, procentul de zecime ca parte a lui Dumnezeu nu mai este poruncit direct ca în V.T. şi accentul cade pe închinarea liber consimţită. Învăţătura NT este: ,,...fiecare din voi să pună... ce va putea, după câştigul lui..." (1 Cor. 16:2). Fiecare... cât va putea... după câştig.

 18 octombrie

 

     În ciuda descoperirilor şi tehnologiei moderne, oamenii continuă să aibă întrebări, precum: ,,De unde venim, care e originea noastră?" Charles Darwin (1809-1882), cel care a pus bazele teoriei moderne a evoluţionismului, credea că toate formele de viaţă au evoluat datorită procesului de selecţie naturală. El a explicat această teorie în cartea ,,Originea speciilor” (1859). Evoluţionismul califică creaţionismul drept o teorie imposibil de dovedit, însă el însuşi este în aceeaşi situaţie. Evoluţia nu e o teorie ştiinţifică, deoarece nu poate fi testată. Ea face afirmaţii despre evenimente care nu au fost observate şi care nu vor putea fi niciodată re-create. Nimeni nu a fost vreodată martor la evoluţia unei specii noi, motiv pentru care nu avem dreptul s-o numim ştiinţă. Evoluționismul nu poate dovedi ştiinţific lanţul de presupuneri care încearcă să susţină ipoteza lui Darwin. De fapt, evoluţionismul e religia ateismului pentru că se bazează pe credinţă şi presupuneri, asemenea religiei creştine. Această teorie contrazice în mod flagrant cele trei legi ale termodinamicii, care stau la baza tuturor experimentelor şi a cercetărilor ştiinţifice. Spre exemplu, cea de-a doua lege a termodinamicii, ,,Legea Entropiei”, afirmă că toate sistemele fizice lăsate libere tind să devină dezordonate. Odată cu trecerea timpului, totul se deteriorează, putrezeşte sau moare, săgeata timpului arătând întotdeauna în jos. Teoria Creației confirmă această a doua lege prin faptul că arată blestemul rostit pentru Planeta Pământ şi natura omului pervertită de păcat. Din experienţă observăm că lucrurile se strică singure şi oamenii îmbătrânesc. Încă o descoperire ştiinţifică care contrazice teoria evoluţionistă este legea biogenezei, descoperită la începutul secolului XIX de savantul francez Luis Pasteur, fondatorul microbiologiei. Ea dovedeşte faptul că lucrurile vii apar doar din lucruri vii prin reproducere - ,,viaţa se naşte numai din viaţă”. În contradicţie cu legea biogenezei a lui Pasteur, teoria generaţiei spontane a evoluţioniştilor susţine că organisme vii iau naștere din materie moartă. Întrebări pentru evolutioniști:
1. Dacă oamenii au evoluat din „maimuţe”, de ce n-au evoluat toate „maimuţele” în oameni?
2. De ce nu mai continuă evoluţia? De ce nu mai evoluăm în altceva?
3. Unde sunt legăturile intermediare în lanţul evoluţiei?
4. Dacă oamenii sunt tot nişte animale, de ce doar oamenii au raţiune?
5. Cum este posibil ca omul, care este foarte slab şi firav în comparaţie cu alte animale, să le domine pe toate?
6. Dacă omul a evoluat din maimuţă, de ce are 36 de cromozomi, în timp ce maimuța are 38?
Dacă acesta este adevărul, de ce mulţi oameni acceptă teoria evoluţiei?
1. Sunt convinşi că acesta este adevărul.
2. Evolutionismul este o alternativă. Cine respinge existenţa lui Dumnezeu, trebuie să caute obligatoriu o altă explicaţie despre apariţia vieţii.
3. Necredinţa în Dumnezeu. Melvin Rhodes scria: ,,Orice și totul poate fi justificat de îndată ce Îl scoți pe Dumenzeu din ecuație.”
4. Stilul de viaţă păcătos. Aldous Huxley spunea: ,,Respingem moralitatea pentru că intră în conflict cu libertatea noastră sexuală."
5. Învăţătura greșită. Papa Francisc, liderul celei mai mari denominaţii creştine, în timpul unui discurs susţinut la Academia Pontificală de Ştiinţe, a făcut afirmaţii care au zguduit doctrina catolică: ,,Teoria evoluţiei speciilor şi Big Bang-ul sunt adevărate, iar Dumnezeu nu este un ,,magician cu o baghetă“.
      Ce spune Biblia despre originea şi scopul omului pe pământ? ,,Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalm 139:13-16).
        E mai uşor şi mai onorabil să credem că ne-a creat Dumnezeu, decât să credem că descindem din maimuţe. Dumnezeu este Tatăl şi Mântuitorul nostru!

 

 

 25 octombrie

 

        După ce Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a aşezat în Universul pe care l-a creat, i S-a descoperit, suma acestor descoperiri compunând Biblia. Pentru că omul a devenit păcătos, Dumnezeu a organizat un plan de salvare şi Isus Cristos a venit pe pâmânt ca să mântuiască neamul omenesc. Prin Avraam, Dumnezeu a format poporul evreu, în care S-a întrupat Mântuitorul. El a murit pentru păcatele oamenilor, a înviat pentru slava lui Dumnezeu şi S-a înălţându-se la cer din mijlocul ucenicilor. Oamenii au crezut în Mesia, şi-au recunoscut păcatele, au fost mântuiţi, devenind în felul acesta Biserica lui Dumnezeu pe pământ. Fiindcă o mare parte din Biserică şi-a pierdut spiritualitatea, a devenit lumească. Pentru faptul că oamenii nu L-au mai văzut pe Dumnezeu în Biserică şi în vieţile credincioşilor au ajuns la concluzia că El nu există, şi aşa a apărut o nouă religie, ateismul.

Ateismul reprezintă negarea existenței lui Dumnezeu, cuvântul ,,ateism" fiind format din două cuvinte grecești: prefixul „a” („fără”) și sufixul „theos” („zeu”). Ateismul a justificat apariţia evoluţionismului, pentru că în absenţa divinităţii ateii trebuiau să explice cine a Creat Universul şi omul. Ei au explicat faptul că viaţa a apărut în mod întâmplător, accidental, din neviaţă. Charles Darwin (1809-1882), cel care a pus bazele teoriei moderne a evoluţionismului, explică faptul că formele unicelulare de viaţă au evoluat prin procesul selecţie naturale, până la forma superioară existentă în prezent. În absenţa existenţei lui Dumnezeu, omul a devenit propriul său dumnezeu, în felul acesta luând naştere Umanismul. Termenul de umanism are două semnificaţii:
     1. Pozitie filosofică care pune omul şi valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra omului ca individ. Orice formă de subordonare a lui Dumnezeu şi de superiorizare a omului este umanism.
     2. Mişcarea care stă la baza Renaşterii a apărut în Italia în sec. al XIV-lea și s-a extins progresiv în Europa apuseană pînă în sec. al XVII-lea.
Umanismul îl aşază pe om în centrul vieţii, toate celelalte realităţi gravitând în jurul eului (Dumnezeu, Biblia, Biserica…). Este adevărat faptul că Biserica trebuie să aibă grijă de oameni și de nevoile lor, însă scopul ei primordial este proslăvirea lui Dumnezeu, nu a oamenilor.
     Cum a reuşit Umanismul să se impună în faţa creștinismului?
     1. Lipsa de relevanţă a Bisericii, corupţia şi ipocrizia clerului catolic justifică apariţia Umanismului/Renaşterii. Renaşterea (mişcarea socială, culturală şi filosofică) din Italia şi Franţa se asociază cu Reforma (mişcarea de trezire şi reformă protestantă) din Germania.
     2. Starea de împietrire şi necredinţă a oamenilor. Melvin R. scria: ,,Orice şi totul poate fi justificat de îndată ce Îl scoţi pe Dumenzeu din ecuaţie.”
     3. Dependenţa de păcat. Aldous H. spunea: ,,Respingem moralitatea pentru că intră în conflict cu libertatea noastră sexuală” (End and Means, 1938).
     4. Exploatarea ignoranţei maselor şi manipularea lor prin media. Umanismul s-a dezvoltat în perioada Renașterii (sec. XIV-XVI), punând în centrul preocupărilor culturale omul, accentuând necesitatea dezvoltării sale multilaterale. Ea a cuprins vestul Europei, dupa 1453, când turcii au cucerit Constantinopolul, iar învăţaţii bizantini, fugind la Roma, au inspirat gustul culturii antice.
Caracteristicile umanismului:

a) Încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;

b) Încrederea în raţiunea omului;

c) Promovarea omului universal;

d) Armonia dintre om şi natură;

e) Admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine. Un profesor de filosofie din Anglia, A.C. Grayling, a scris ,,biblia umanistă”, destinată ateilor, ca o alternativă la Biblie, reunind peste o mie de citate ale lui Aristotel, Newton şi Confucius.

Ea conţine şi cele zece porunci ale ateilor:

1. Iubeşte cu adevărat;

2. Caută ceea ce este pozitiv;

3. Nu face rău altora;

4. Gândeşte pentru tine însuţi;

5. Fii responsabil;

6. Respectă natura;

7. Fă tot ce poţi;

8. Fii informat;

9. Fii blând; 10.

Fii curajos.
     În faţa acestor stări de contradicţii şi confuzie, Biblia spune: ,,Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui" (Apoc. 22:11-12).