Mai 2015

       Dacă rolul și importanța unui lider într-un grup de oameni este atât de mare, atunci liderii trebuie neapărat să fie selectați în funcție de:

1. APRECIEREA NECESITĂŢILOR - Care este nevoia? ,,De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta” (Fapte 6:3). Rolul unui lider este să împlinească o nevoie concretă.

2. MANIFESTAREA DISPONIBILITAȚII - Cine este disponibil? ,,De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta” (Fapte 6:3). Condiția unui lider este să aibă timp real să-și facă slujbă.

3. CAPACITATEA CANDIDAŢILOR - Cine este capabil? ,,De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta” (Fapte 6:3). Așteptările de la un lider este să fie capabil în slujba asumată.

4. ATITUDINILE CANDIDAŢILOR - Cine vrea să slujească? ,,Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun” (1 Timotei 3:1b). Numai un lider care vrea să slujească o să slujească cu pasiune.

5. ACȚIUNILE CANDIDAŢILOR - Cine duce lucrurile la bun sfârşit? ,,Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62). Terminarea cu bine a lucrului încredințat îl califică pe adevăratul lider. Pentru că liderii trebuie neapărat selectați, printre criteriile de selecție ar trebui să fie și următoarele:

1. CHEMAREA. Dacă Dumnezeu nu l-a chemat pe un om să facă o anumită slujbă, nu-l va ajuta niciodată să o facă (Romani 12:7).

2. CARACTERUL (Galateni 5:22-23). Câteva criterii de evaluare:    

a) Capacitatea unei persoane de a fi sinceră şi transparentă.    

b) Capacitatea unei persoane de a-şi asuma responsabilitatea pentru anumite acţiuni sau împrejurări, înțelegând limitele slujirii sale.    

c) Îndeplinirea cu bucurie a promisiunilor sau obligaţiilor care-i revin.    

d) Capacitatea de a realiza îndatoririle care au un termen limită.

3. ABILITATEA DE A LUCRA CU OAMENII. Capacitatea de a-i înţelege pe oameni, de a-i iubi, de a-i ierta şi de a interacţiona cu ei devin prioritare.

4. INFLUENŢA. Succesul unui lider depinde de influenţa lui asupra oamenilor. Un lider singur este un faliment.

5. ATITUDINEA POZITIVĂ. O persoană înzestrată cu o atitudine pozitivă seamănă cu o albină, care găsește oricând floarea de care are nevoie.

6. DARURI EVIDENTE. Nu orice om poate face cel mai bine un anumit lucru. Dacă un lucru trebuie făcut, atunci trebuie neapărat făcut bine.

7. PERFORMANŢE ÎNREGISTRATE. Un singur lucru este mai dureros decât învăţatul din experienţă - să nu înveţi nici măcar din experienţă.

8. ARTA DE A COMUNICA EFICIENT. Instrumentul liderului este cuvântul şi exemplul personal. Un lider care nu are capacitatea de a comunica nu poate să-şi exprime viziunea în aşa fel încât să-i determine pe oameni să acţioneze în spiritul ei. Abilitatea unui lider de a inspira încredere este egală cu abilitatea de a comunica eficient și motivator.

9. ÎNCREDERE. Oamenii nu vor deveni niciodată ucenicii unui lider care nu are încredere în forţele proprii, a unui negativist. Din acest motiv oamenii sunt atraşi de lideri care inspiră încredere prin întreaga lor fiinţă.

10. AUTODISCIPLINA. Liderii adevăraţi se caracterizează printr-o disciplină de fier - fără excepţie. Când David a fost lider în Israel națiunea a înflorit, aurul și vitejii fiind pe toate drumurile. Când nepotul său, Roboam, a devit lider, țara s-a rupt în două și urmările negative nu s-au vindecat nici până astăzi.                            

    10 mai

Oliver Wendell Holmes spunea că ,,tinereţea se vestejeşte, dragostea apune, frunzele prieteniei se aştern pe pământ, însă speranţa secretă a unei mame supravieţuieşte tuturor”. Mai mare decât dragoste unei mame e doar dragostea lui Dumnezeu; experienţa aceasta a avut-o fiecare muritor.  Mântuitorul Isus Cristos a venit cu corabia din Decapole în Ghenezaret, un oraş din nordul Galelii. Acolo a făcut multe vindecări, apoi a avut o discuţie contradictorie cu fariseii şi cărturarii veniţi de la Ierusalim. În urma acestor evenimente, Domnul, însoţit de ucenici, a plecat spre orașele Tir şi Sidon, aflate la aproximativ treizeci, respectiv cincizeci de mile de Ghenezaret. Tirul şi Sidonul erau două oraşe feniciene prospere, pe malul Mării Mediterane, orașe comerciale, luxoase şi foarte destrăbălate.

În timp ce Mântuitorul și ucenicii treceau prin zona acestor oraşe, dintr-odată o mamă din partea locului, de etnie siro-feniciană, a alergat înaintea Domnului, cerându-I eliberarea fetiţei sale demonizate. Evenimentul acesta ne ajută să înţelegem mai bine caracterul plin de putere, milă, iubire şi bunătate al Mântuitorului, dar şi sufletul plin de credinţă, dedicare, sacrificiu, perseverență, umilință și răbdare al unei mame. Din acest motiv, Neale Donald Walsch spunea aşa de frumos că ,,Mama a fost prima mea întâlnire cu un înger.”

DE CE UNEORI CREDINŢA UNEI MAME PARE SĂ FIE TRATATĂ CU NEPĂSARE DE DUMNEZEU? (Matei 15:22-23a)

A. Cum s-a manifestat credinţa acestei mame îndurerate?

1. O mamă îndurerată se luptă pentru eliberarea fiicei ei demonizate - ,,fiica mea este muncită rău de un drac” (v. 22). În dragostea ei de mamă se comportă neconvenţional în public - ,,a început să strige către El”.

2. O femeie cananită Îl numeşte pe Isus ,,Domnul”, în timp ce ucenicii Îi spuneau ,,Învăţătorule". Este remarcabil ce a văzut această străină în fiul tâmplarului din Nazaret.

3. O neevreică care cunoaşte istoria şi linia genealogică a Mântuitorului, ,,Fiul lui David”, în timp ce naţiunea evreiască şi mai-marii naţiunii până astăzi Îl contestă pe Mesia, Fiul lui David.

4. O păgână îndurerată cere mila Domnului. Datorită milei Sale, Dumnezeu nu ne dă ce merităm - pedeapsa veşnică, însă datorită harului Său, Creatorul ne dă ce nu merităm - viaţa veşnică.

B. Cum s-a manifestat aparenta nepăsare a Mântuitorului faţă de această mamă?

Biblia remarcă că ,,El nu i-a spus nici un cuvânt”. Tăcerea Mântuitorului nu a descurajat-o. Asemenea lui David, s-a rugat şi apoi a aşteptat îndurarea lui Dumnezeu - ,,Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept” (Psalm 5:3). Credinţa face tot ce poate şi apoi aşteaptă să facă Dumnezeu restul. Atitudinea Mântuitorului faţă de credinţa acestei mame disperate nu a fost nepăsătoare, ci doar examinatoare.  O singură persoană ardea pentru fetiţa din Siro-Fenicia, posedată de un demon, şi aceasta era mama ei. În dragostea ei de mamă a acceptat să fie ignorată, umilită, jignită, pentru ca în final să fie biruitoare, apreciată şi binecuvântată. Oamenii vedeau o femeie disperată, o victimă a duhurilor răutăţii; Domnul vedea un viteaz, o femeie a cărei credinţă i-a smuls vindecarea fiicei ei. Aşa este sau aşa a fost şi mama care ne-a dat nouă viaţă.

A trăit pentru noi, a renunţat la somn, mâncare şi confort, ne-a luat apărarea când am fost cei mai răi. De aceea, astăzi, cu adorare îi mulţumim lui Dumnezeu pentru mama, și astăzi o pomenim cu admiraţie.

 17 mai

Capitolul trei din Faptele Apostolilor explică vindecarea ologului din naştere şi predica lui Petru.
I. Vindecarea ologului din naştere (v. 1-11)
Aceasta e prima minune a Bisericii Primare, menţionată de Luca în Faptele Apostolilor. În tranziţia de la iudaism la creştinism, apostolii încă mergeau la Templu pentru întâlnirile de rugăciune. La intrarea în Templu, la poarta Frumoasă, era un olog care cerşea creând un contrast dureros între frumuseţea porţii şi amărăciunea lui. Dumnezeu l-a vindecat prin cei doi apostoli. Mâna care l-a ridicat a fost a lui Petru, însă puterea care l-a vindecat a fost a Domnului Isus. Minunea făcută de Dumnezeu a atras atenţia locuitorilor oraşului din următoarele motive:
1. Era o împlinire a profeţiei Vechiului Testament - ,,Atunci se vor deschide ochii orbilor... atunci şchiopii vor sări ca un cerb” (Isaia 35:5-6).
2. Bolnavul, fiind olog din naştere, având peste 40 de ani, era cunoscut de toţi oamenii ca fiind bolnav fără şanse de vindecare.
3. Locul unde s-a petrecut minunea era la Templu, clădirea cea mai vizitată de toţi oamenii din oraş.
4. Ora 3:00 p.m. era timpul în care cei mai mulţi oameni veneau la Templu.
5. Petru şi Ioan erau cei mai proeminenţi dintre apostoli, iar predicile lui Petru prezentate în Ierusalim la Cincizecime, însoţite de minunile făcute în contextul coborârii Duhului Sfânt, au făcut din el o persoană cunoscută.
6. Bolnavul vindecat mergea acum printre oameni, constituindu-se într-un adevărat fenomen.
7. Marii preoţi şi liderii oraşului care-l contestau pe Isus şi pe apostolii Săi erau puşi acum în situaţia să explice cum au reuşit nişte rătăciţi să vindece un olog din naştere, iar ei, care deţineau adevărul, nu l-au vindecat.
II. Predica lui Petru (v. 12-26).
Minunea făcută de Dumnezeu a stârnit curiozitatea oamenilor şi Petru a ţinut o predică, explicându-le miracolul. Predica lui Petru are câteva părţi:
1. Provocarea curiozităţii - ,,...de ce vă miraţi de lucrul acesta?” (v. 12a)
2. Mutarea atenţiei de pe minune pe făcătorul minunii, Domnul Isus (v. 16)
3. Acuzarea populaţiei că L-au omorât pe Mântuitorul (v. 13-15). În contrast cu cinstea pe care I-a dat-o Dumnezeu lui Cristos, iudeii L-au necinstit:
a) L-aţi dat în mâna lui Pilat (v. 13)
b) V-aţi lepădat de El înaintea lui Pilat (v. 13)
c) V-aţi lepădat de Cel Sfânt şi aţi cerut să vi se elibereze un ucigaş (v. 14)
d) Aţi omorât pe Domnul vieţii.
4. Explicarea motivului necredinţei lor - ,,din neştiinţă aţi făcut aşa” (v. 17).
Pavel explică vechea lui experienţă de viaţă: ,,...pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă” (1 Tim. 1:12-13).
5. Oferirea soluţiei - ,,Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu” (v. 19-21). Petru nu-i scuză de păcatele lor şi nu le spune că iertarea nu ar fi necesară. Apostolul le explică beneficiile pocăinţei lor:
a) ,,Vi se vor şterge păcatele” (v. 19) - exaleifo = a spăla, a şterge
b) ,,Vor veni vremuri de înviorare" (v. 19)
III. Concluzii
1. Minunea vindecării ologului pregăteşte cadrul potrivit pentru predicarea Evangheliei.
2. Omul îşi vede mai întâi nevoia umană (pâinea), dar Dumnezeu îi vede mai întâi nevoia spirituală (mântuirea, vindecarea).
3. Pentru realizarea minunii este nevoie de slujitori minunaţi (Petru şi Ioan).
4. Întotdeauna manifestarea lucrărilor lui Dumnezeu vor provoca adversitate şi slujitorii implicaţi vor avea de suferit.
5. Predicarea şi învăţătura sunt activitatea cea mai importantă.
6. Predica trebuie să confrunte păcatul şi destrăbălarea.
7. În centrul oricărei predici trebuie să fie prezentat şi înălţat Isus Cristos.

     24 mai

Evenimentele care se precipită pe scena istoriei ne surprind pe toți, afectându-ne în mod serios convingerile despre lume și viață. Marile puteri se clatină, violența capătă dimensiuni nemaiîntâlnite și o agitație fără precedent a cuprins întreaga Planetă. Soluția ideală în această situație este căutarea și apropierea de Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu îi este frică de război, economia Împărăției Sale nu se clatină, armata îngerilor Săi deține în continuare supremația, dragostea Sa este veșnică, Golgota este în același loc, mormântul din care a înviat Cristos este în continuare gol. De ce  este bine să-L caute omul pe Dumnezeu în aceste vremuri tulburi?

1. Nevoia de viață veșnică. Tânărul bogat era stabil financiar, societatea timpului său era relativ liniștită, era un bărbat tânăr și educat și totuși a dorit să aibă viața veșnică. Deși trăia într-un sistem foarte religios, aproape de Templul din Ierusalim și înconjurat de preoți, pentru problema vieții veșnice el a apelat la Mântuitorul Cristos. Domnul Isus l-a iubit, și-a făcut timp de el și i-a răspuns. Crezi că ai nevoie de viață veșnică?    

2. Temporaritatea vieții. Moise a trăit o sută douăzeci de ani și totuși a afirmat că ,,...ni se duc anii ca un sunet”. Din lipsă de timp multe lucruri au rămas nefăcute și mulțimea responsabilităților vieții ne hărțuiește în fiecare zi, conturând ideea de stres în mintea noastră. De ce ar trebui să amânăm un lucru de care depinde veșnicia noastră?  

3. Nevoia de iertare. Am acumulat multă vinovăție în anii care s-au scurs și judecata lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului este aproape. În Ierihon, aproape de Ierusalim trăia un om care reușise să strângă o avere considerabilă prin colectarea taxelor pentru Cezarul de la Roma. Cu inima sufocată de vinovăție a profitat de trecerea Mântuitorului Isus prin orașul său și datorită mulțimii s-a urcat într-un pom ca să-L poată vedea. Dintre toți oamenii din oraș, Domnul S-a oprit sub pomul unde era Zacheu și a stat de vorbă cu el, autoinvitându-Se în casa lui. Ești dispus să plătești prețul pentru a fi iertat, vindecat și eliberat?

4. Nevoia de împăcare, siguranță și semnificație. Fiul risipitor a fost copilul unui om foarte bogat. Luând hotărâri greșite, a cheltuit jumătate din averea familiei, a plecat departe de acasă, și-a ruinat viața și a ajuns un cerșetor. Era fără bani, fără reputație, fără prieteni, fără viitor.  A fost suficient să vrea să se întoarcă acasă, ca să se poată împăca cu tatăl său, să aibă siguranța zilei de astăzi și să fie convins că și el contează pentru cineva. Crezi că ai nevoie de o schimbare profundă?

5. Nevoia să experimenteze mântuirea. Deși ministrul de finanțe al Etiopiei era un om realizat în toate planurile vieții, a făcut o foarte lungă călătorie la Ierusalim ca să se închine lui Dumnezeu. Creatorul a mobilizat îngeri și oameni să răspundă nevoilor și căutărilor lui. A fost însă nevoie de Casa lui Dumnezeu, de cartea lui Dumnezeu și de slujitorul lui Dumnezeu. Nu crezi că ai nevoie de aceste lucruri atunci când vrei să te închini?  Împărăția veșnică a lui Dumnezeu este reală, ea poate fi experimentată prin credință. Cu Dumnezeu te poți întâlni prin credință, mântuirea Sa și viața veșnică le poți avea prin credință. Credința reprezintă un angajament față de Dumnezeu, nu doar acceptarea intelectuală a existenței Sale. Tendința să fii religios este universală, însă cei mai mulți oameni religioși sunt nepracticanți ai propriei lor religii. Sunt religioși și sfinți la nivelul ideilor, însă departe de Dumnezeu și murdari de păcat la nivelul practicării vieții. Acumulând toate experinețele de până acum este cel mai potrivit timp și loc să-L cauți pe Dumnezeu, să te apropii de El cu pocăință și credință, să-ți mântuiești sufletul, luptând doar pentru ce poți avea și pentru ce merită cu adevărat să ai.

 31 mai

Niciodată în istorie nu a mai fost un început aşa de umil, cu lideri aşa de nepotriviţi, pentru o lucrare aşa de mare ca şi creştinismul. Explicaţia inexplicabilă a apariţiei, creşterii şi rămânerii creştinismului pe scena istoriei este doar voia lui Dumnezeu, lucrarea mântuitoare a Domnului Cristos și puterea Duhului Sfânt. Cartea Faptele apostolilor prezintă lucrările făcute de Duhul Sfânt prin Petru şi Pavel. Această carte acoperă o perioadă de aproximativ 25-30 de ani din începutul Bisericii Primare şi menţionează 32 de ţări, 54 de oraşe, 9 insule mediteraneene şi peste 95 de persoane, cele mai proeminente fiind Petru, Pavel, Ştefan, Filip, Barnaba şi Iacov.
Predica lui Petru prezentată în capitolul 3 al cărţii, a atras ura autorităţilor și capitolul 4 prezintă arestarea lui Petru şi Ioan, aceasta fiind prima persecuţie a Bisericii. Luca explică faptul că ambele cazuri de persecuţie au fost iniţiate de Saduchei, împreună cu Marele Preot sau cu căpitanul Templului (Fapte 4:1; 5:17). Căpitanul Templului era şeful Poliţiei Templului, al doilea după Marele Preot ca structură de autoritate în Ierusalim. Saducheii erau pătura bogată a societăţii evreieşti şi ei colaborau cu reprezentanţii autorităţii romane, prezentându-i pe apostolii ca pe nişte agitatori periculoşi. Din punct de vedere teologic, saducheii nu credeau în înviere, or subiectul central al predicilor apostolilor era tocmai învirea Mântuitorului, motiv pentru care apostolii erau prezentaţi de ei drept eretici. În ciuda simplităţii lui Petru, a fricii lui de dinaintea morţii Mântuitorului, a adversităţii reprezentanţilor autorităţilor Ierusalimului, la predica sa s-au convertit 5000 de bărbaţi (numărul femeilor convertite nefiind menţionat de Luca, scriitorul cărţii). Petru şi Ioan erau doi pescari anonimi, două victime sigure în mâinile saducheilor, grupul care era simbolul bogăţiei în Ierusalim, a Marelui Preot, care era reprezentantul autorităţii religioase şi a căpitanului Templului, care era şeful poliţiei. Aceştia, alături de alţi lideri ai oraşului, alături de bătrâni şi cărturari s-au constituit într-un tribunal religios şi i-au judecat pe cei doi apostoli, pe care îi numesc cu superioritate ,,oameni necărturari şi de rând" (vers. 13). Expresia ,,oameni necărturari" (gr. agrommatoi) se referă la oameni simpli, fără educaţie teologică, iar expresia ,,oameni de rând" (gr. idiotai) înseamnă profani, neprofesionişti. Ei se mirau cum au reuşit aceşti neprofesionişti, oameni fără educaţie teologică, să vindece pe cunoscutul cerşetor cu handicap, care de ani de zile cerşea la poarta Templului. Mai mare le-a fost mirarea, rămânând fără cuvinte, în faţa argumentelor teologice prezentate de Petru, care a luat cuvântul sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. După ce apostolilor li s-a dat drumul, au mers ,,la ai lor" şi s-au rugat. Nu au ştiut să facă altceva decât să se roage lui Dumnezeu, mulţumindu-I.
Este incredibil cum nişte oameni fără apărare şi fără relaţii au fost puşi în libertate de Tribunalul Suprem al Ierusalimului, după ce în mod repetat au făcut afirmaţii publice care demascau compromisul, corupţia şi crima pe care au comis-o, condamnându-L la moarte pe Mesia. Tribunalul avea suficiente argumente să-i condamne pe apostoli pentru agiţaţie publică şi pentru blasfemie, însă în mod inexplicabil i-au eliberat. Lecţia de viaţă pe care o învăţăm din acest eveniment este următoarea:
1. Slujeşte-L pe Dumnezeu, reafirmând cu putere adevărul afirmat de Biblie.
2. Nu te teme de consecinţe. Dumnezeu şi astăzi, ca şi atunci, conduce istoria. Nu are nici cea mai mică importanţă cine îţi este împotrivă; dacă nu îţi este Dumnezeu împotrivă vei învinge.
3. Nu te teme niciodată de oameni, indiferent cine sunt ei, atâta timp cât eşti în voia lui Dumnezeu şi faci ce ţi-a spus Dumnezeu prin Biblie.
Misiunea noastră e să trăim în puritate, să-L iubim şi I ne închinăm, să-i iubim şi să-i servim pe oameni, în numele lui Dumnezeu. Dincolo de acestea, nimic nu mai este important şi vrednic de luat în seamă.