|
pagina păstorului
|
Martie 2015
|
1 martie
Privind cu sinceritate în Biblie descoperim câteva principii de slujire, în baza cărora ar trebui condusă Biserica lui Dumnezeu:
1. MANIFESTĂ O ATITUDINE DE SLUJIRE
,,Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce." (Filipeni 2:5-8).
2. CULTURA ȘI TRADIȚIA NU ESTE SCRIPTURĂ
Fiecare națiune și fiecare biserică locala are tradiții și cultură specifică, însă acestea nu sunt „așa vorbeste Domnul”, ci doar „așa se obișnuiește la noi”. Încredințările noastre nu trebuie confundate cu principiile lui Dumnezeu. Orice concept care mută atenția de la slujire la poziție sau de la modestie la merite personale este lumesc. Calitatea slujirii nu trebuie evaluată prin prisma pragmatismului omenesc, ci prin prisma sfințeniei divine.
3. COMPATIBILITATE ÎNTRE „A ȘTI” – „A FI” – „A FACE”
Nu-i poți conduce pe alții decât atunci când știi bine unde vrei să-i duci și nu-i poți duce acolo unde tu nu ești.
4. MANIPULAREA ESTE INTERZISĂ
Deşi este ideal să influenţezi pozitiv comportamentul altora, nu este deloc corect să-i manipulezi sau să-i ții sub control, oricât de bine intenționat ai fi. Când ucenicii Domnului au fost preocupaţi de cine va fi ,,cel dintâi", Isus le-a spus că ei trebuie să lucreze în echipă, slujindu-se reciproc (Luca 22:24-27)
5. CONDUCEREA ÎN SMERENIE
Un angajat primește acceptul Stăpânului în slujire atâta timp cât evită mândria, atotsuficiența, infailibilitatea și indispensabilitatea. Un angajat care fură slava Stăpânului este un hoț, nu un slujitor.
6. INTERZICEREA EXCESULUI DE AUTORITATE
Manipularea prin orice mijloace este împotriva modelului spiritual de conducere prin slujire. Dacă autoritatea unui conducător spiritual nu este recunoscută de cei mai mulți, foarte probabil că nici nu există.
7. RELAȚII BAZATE PE ÎNCREDERE
Mântuitorul, știind că oamenii au porniri de invidie și concurență nesănătoasă, le-a poruncit: ,,Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi ca sunteți ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii." (Ioan 13:34-35). Dragostea față de oameni este dovada iubirii de Dumnezeu. Lipsa iubirii frățești și a neîncrederii dintre lideri sau dintre membrii Bisericii reduce eficiența lucrării bisericii Domnului.
8. RESPONSABILITATEA SPIRITUALĂ
Nici un conducător și nici un membru nu este deasupra obligației de a da socoteală trupului lui Hristos. Trebuie să existe un sistem de răspundere, în cadrul căruia oricine încalcă principiile etice creştine, să dea socoteală de fapta sa, sau oricine ajunge în situaţii critice să poată beneficia de sfatul și suportul bisericii.
9. MULTIPLICAREA CONDUCERII
„Și ce ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții” (2 Tim. 2:2). La o astfel de slujire ne-a chemat Dumnezeu pe toți.
|
8 martie
A predica Evanghelia este o mare onoare, repetând în felul acesta cuvintele ieșite cândva din gura Creatorului. John Stott spunea: „A predica înseamnă a deschide textul inspirat cu credincioşia şi respectul care să-i facă pe oameni să simtă că aud glasul lui Dumnezeu şi apoi să dorească să asculte de El”. Deși fiecare predicator își dorește să predice cu autoritate spirituală, predicarea Cuvântului cu autoritate se întâmplă doar atunci când mesajul are sursa corectă, conţinutul corect, scopul imediat corect şi scopul ultim corect.
1. SURSA CORECTĂ – Cuvântul lui Dumnezeu. „Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie” (1 Petru 1:23-25).
2. CONȚINUTUL PREDICII – Învățătura apostolilor. ,,Ei stăruiau în învăţătura apostolilor…” (Fapte 2:42)
3. SCOPUL IMEDIAT – convertirea, maturizarea și slujirea. ,,... să dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus” (2 Timotei 3:15).
4. SCOPUL FINAL – Gloria lui Dumnezeu. ,,Eu Te-am proslavit pe pământ, am isprăvit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 16:4).
Chemarea lui Dumnezeu pentru a predica Evanghelia este fundamentală, fiindcă Dumnezeu nu poate fi contrâns niciodată să binecuvânteze slujirea unui om pe care El nu l-a chemat să facă felul acela de slujire. ,,Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură” (Rom. 12:7). „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron” (Evrei 5:4). Predicarea este manifestarea unui dar - ,,Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10). Dacă Dumnezeu inițiază slujirea unui credincios prin chemare și înzestrare, atunci biserica locală confirmă chemarea divină - ,,Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră” (Fapte 18:27). După ce biserica identifică chemarea și înzestrarea divină, Dumnezeu împuternicește slujitorii Săi - ,,Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Când a predicat în casa lui Corneliu, Petru L-a înfăţişat pe Isus ca fiind plin de Duhul Sfânt şi de putere.
Niciodată Dumnezeu nu echipează un credincios împuternicindu-l pentru slujire, fără ca să nu-l trimită în slujbă, mai întâi în mediul apropiat, apoi în vecinătate și apoi până la ,,marginile pământului”. Convertirea este urmată de maturizare, instruire, echipare, împuternicire și trimitere. Apoi urmează slujirea, care se încheie odată cu viața. ,,Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20)
|
15 martie
Felul în care omul își câștigă, administrează și cheltuie banii arată care sunt adevăratele sale valorile și priorități. Care sunt principiile lui Dumnezeu în legătură cu banii?
1. MODUL ÎN CARE NE ADMINISTRĂM BANII NE INFLUENȚEAZĂ RELAȚIA SPIRITUALĂ CU DUMNEZEU (Luca 16:11).
În acest verset Mântuitorul pune semnul de egalitate între administrarea banilor și calitatea vieții spirituale. Cunoașterea și respectarea principiilor divine în legătură cu banii adâncește relația spirituală a omului credincios cu Dumnezeu. Dovada supremei ascultări față de Dumnezeu devine evidentă atunci când omul îi dă lui Dumnezeu controlul deplin asupra finanțelor lui.
2. POSESIUNILE MATERIALE SE AFLĂ ÎN COMPETIȚIE CU DUMNEZEU (Matei 6:24).
Posesiunile materiale se constituie în elementul care concurează cel mai mult cu domnia lui Cristos în viețile noastre. Mercenarii care erau plătiți să lupte în locul creștinilor în timpul cruciadelor din secolul XII trebuiau să accepte botezul în apă înainte de înscrierea în armată. Când erau botezați țineau sabia deasupra apei ca un semn că pot folosi sabia când și cum vor, pentru că aceasta nefiind botezată nu era așezată sub domnia lui Cristos. Asemenea mercenarilor, mulți creștini au ținut portofelul deasupra apei când s-au botezat, spunându-I lui Dumnezeu: ,,Doamne, Tu stapânești întreaga mea viață, cu excepția banilor mei. Acest domeniu nu va fi așezat sub domnia Ta și eu voi avea libertatea să hotărăsc în legătură cu banii mei.”
3. O MARE PARTE A VIEȚII NOASTRE ARE CA PUNCT CENTRAL BANII (Matei 6:21).
Cea mai mare parte din viața unui om este investită în câștigarea, administrarea, păstrarea și cheltuirea banilor. Banii reprezintă simbolul lumii materiale, împlinirea tuturor nevoilor pământești, simbolul fericirii, bogăției și puterii pe pământ. Banii ocupă locul numărul unu în viața omului, pentru că banii înseamnă casă, mașină, îmbrăcăminte, mâncare și băutură, vacanță, distracții, dorințe împlinite, lipsa grijurilor pentru ziua de mâine, influență între oameni, uși deschise în orice împrejurare... În Biblie găsim aproximativ cinci sute de referiri la rugăciune, mai puțin de cinci sute de referiri la credință, însă găsim 2350 de versete despre bani și posesiuni materiale. Aceasta înseamnă că despre bani se vorbește în Biblie mai mult decât despre orice altceva. Adevărul că banii sunt foarte importanți în viața omului se vede și din faptul că Mântuitorul Isus a vorbit despre bani în șaisprezece dintre cele treizeci și opt de pilde ale Sale. Biblia afirmă clar că Dumnezeu este singurul proprietar al tuturor lucrurilor: ,,Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” (Psalm 24:1).
Adevărații credincioși Îi vor încredința Domnului dreptul de a stăpâni peste banii și posesiunile lor, păstrând asupra lor doar dreptul de a administra după voia și interesele Stăpânului ceresc.
Atunci când Avraam a demonstrat că renunță la ce avea mai drag, la Isaac, Dumnezeu i-a oferit un berbec ca înlocuitor. Tot așa, atunci când recunoaștem dreptul de proprietate al lui Dumnezeu, toate deciziile legate de câștigarea și cheltuirea banilor devin hotărâri spirituale și exprimă supunea noastră față de Domnia lui Cristos.
|
22 martie
|
29 martie
Sărbătoarea intrării Domnului Isus în Ierusalim a fost numită și sărbătoarea Floriilor, pentru că oamenii au împrăștiat flori pe drumul pe care Mantuitorul a intrat în oraș. Este folositor pentru noi să facem observații pe marginea acestui eveniment, evaluând comportamentul oamenilor și al Mântuitorului. În Israel erau cel puțin patru categorii de oameni, care pot fi împărțite în două grupe:
1. Vameșii și păcătoșii, calificați drept renegații societății.
2. Cărturarii și fariseii, apreciați drept religioșii societății.
Acceptând aceste calificative, remarcăm în contextul Floriilor naivitatea vameșilor și păcătoșilor, dar și răutatea cărturarilor și fariseilor.
I. NAIVITATEA LUITORILOR IERUSALIMULUI
1. Oameni nestatornici. Într-un interval de șase zile au trecut de la o extrmă la alta, manifestând absența unui punct de vedere personal.
2. Oameni manipulați. Ei au știut cine este Isus la Florii, însă au cerut condamnarea Lui la moarte câteva zile mai târziu, instigați pe liderii religioși.
II. RĂUTATEA LIDERILOR RELIGIOȘI
1. Asocierea cu oamenii proeminenți „Şi să nu gândiţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (Matei 3:9). Un fariseu încearcă să se asocieze cu o persană apreciată în comunitate.
2. Sunt motivați de ură și gelozie “Dar fariseii, ieşind afară, s-au sfătuit împotriva Lui, cum să-L facă să piară” (Matei 12:14). Chiar și Pilat a observat că fariseii doreau să-l răstignească pe Domnul din invidie (Matei 27:18).
3. Sunt ipocriți ”Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este ipocrizia” (Luca 12:1).Cuvântul „ipocrit” este un cuvânt grecesc care înseamnă „actor”. În Grecia primului secol ipocriţii (actorii) erau la teatru, unde jucau anumite roluri, dar in viata personala erau ei insisi.
III. BUNATATEA LUI DUMNEZEU
1. Mântuitorul i-a iubit pe oameni. Când coboara dealul să intre în Ierusalim a cunoscut prin Duhul tot ce urma să se întâmple în ultima săptămână din viața umană și a plâns pentru cetate “Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în acestă zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” (Luca 19:42). Deși a știut mai dinainte despre trădarea și lașitatea lor, Domnul nu și-a pierdut entuziasmul slujirii, nu și-a făcut slujba cu nepăsare si, nici nu i-a disprețuit. Deși cunoștea faptul că-l vor trada, că-L vor bate și-L vor condamna la moarte, El i-a iubit până la capăt.
2. A împlinit profețiile “pe manzul unei magarite” (Zah. 9:9). Toate cele patru Evanghelii prezinta intrarea Sa în Ierusalim călare pe un măgar. (Matei 21:2; Luca 19:30; Marcu 11:2; Ioan 12:14).
3. A restaurat autoritatea Scripturilor. ‘”Este scris” (vs. 13a)
4. A confirmat scopul Templului ”Casa Tatălui Meu se va chema o casă de rugăciune” (Matei 21:12a). “A dat afară pe cei ce vindeau și cumpărau…” (vs. 12). “A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei” (vs. 12b). “Ați făcut din Casa Tatălui Meu o peșteră de tâlhari” (vs. 13b).
5. A reintrodus închinarea ”Tu ai scos laude din gura pruncilor, si din gura celor ce sug” (vs. 16).
6. A plâns pentru oameni “Dacă ai fi cunoscut și tu măcar în această zi lucrurile care puteau să-ți dea pacea, dar ele sunt ascunse de ochii tăi” (Lc. 19:42).
Dincolo de ceremonia acestei sărbători, sun- tem expuși la o mare bogăție de învățătură și corectare a vieții, fiind la un alt nivel de experiență al vieții. Osana, Fiul lui David!
|
|
|