|
pagina păstorului
|
Iunie 2013
|
2 iunie
Botezul în apă este mărturisirea publică a credinței în Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn şi, de asemenea, este legământul de consacrare pentru Dumnezeu. Este un semn exterior al schimbării interioare făcute de Dumnezeu prin Evanghelie şi Duhul Sfânt, la credinţa şi pocăinţa credinciosului. De ce trebuie practicat botezul în apă?
I. A FOST INSTITUIT DE DUMNEZEU
,,Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni? Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: Dacă vom răspunde din cer, ne va spune: Atunci de ce nu l-aţi crezut?" (Matei 21:25).
II. A FOST ÎNDEPLINIT DE MÂNTUITORUL HRISTOS
,,După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea" (Luca 3:1-22).
III. A FOST PARTE DIN ÎNVÃŢÃTURA MÂNTUITORULUI
,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându- i în numele Tatãlui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învãţaţi-i sã pãzeascã tot ce v-am poruncit. Şi iatã cã Eu sunt cu voi în toate zilele, pânã la sfârşitul veacurilor" (Matei 28:19-20).
IV. A FOST PARTE DIN ÎNVÃŢÃTURA APOSTOLILOR ,,Pocãiţi-vã şi fiecare dintre voi sã fie botezat..." (F. Ap. 2:38) V. A FOST PRACTICAT, FÃCÂND PARTE DIN ÎNVÃŢÃTURA PÃRINŢILOR BISERICEŞTI DE-A LUNGUL ISTORIEI BISERICII
Toate bisericile creştine practicã botezul în apã, sub o formã sau alta. Cine trebuia sã se boteze?
Botezul în apã este rezervat celor care rãspund în mod personal mesajului Evangheliei lui Dumnezeu, cu credinţã şi pocãinţã. Biblia explicã faptul cã oamenii care se botezau trebuiau sã facã câteva lucruri:
1. Sã creadã în Isus Hristos, cã El este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor (Marcu 16:16).
2. Sã fie învãţaţi voia lui Dumnezeu (Matei 28:20).
3. Sã accepte Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie (Fapte 10:47). Mulţi dintre pãrinţii bisericeşti, deşi puteau fi botezaţi de pãrinţi când au fost mici, totuşi, s-au botezat în apã când au devenit adulţi: Ambrozie, Ieronim, Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare...
Botezul în apã este responsabilitatea oricărui muritor faţã de Creatorul sãu.
|
9 iunie
Căsătoria este aşezată de Creator pentru bucuria şi binecuvântarea omului. Ea îşi atinge scopul atunci când este realizată de oameni duhovniceşti şi după rânduielile divine. Avraam este prezentat în Biblie ca fiind ,,prietenul lui Dumnezeu", omul despre care Creatorul a făcut următoarea afirmaţie: ,,Căci Avraam va ajunge negreşit un neam şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate nea- murile pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit" (Gen. 18:18-19). Privind la felul în care s-a căsătorit fiul său, Isaac, vom înţelege cum îşi căsătoresc patriarhii copiii.
I. SOŢIA TREBUIE CĂUTATĂ
Eliezer era omul de încredere al lui Avraam, o persoană în vârstă şi foarte priceput, drept pentru care este trimis să caute o soţie pentru fiul său, Isaac. Deşi căsătoria este rânduită de Dum- nezeu, băiatul trebuie să-şi caute mireasa, după cum ,,pâinea cea de toate zilele" este rânduită de Dumnezeu, însă omul trebuie să o caute muncind pentru ea. Din exemplul lui Avraam observăm că o soţie bună trebuie căutată într-un anumit loc, nu oriunde. Cananiţii erau un popor păgân, aflat sub blestemul lui Dumnezeu, de aceea fetele lor nu erau o opţiune pentru Isaac. Avraam a ştiut că numai o căsătorie de calitate nu va împiedica misiunea fiului său înaintea lui Dumnezeu.
II. SOŢUL TREBUIE CĂLĂUZIT
Deşi bătrân şi cu experienţa vieţii, Eliezer se roagă insistent lui Dumnezeu să-l călăuzească în alegerea miresei, punând un semn înaintea lui Dumnezeu. Semnul pe care l-a pus nu a fost întâmplător, dimpotrivă, a avut rolul să identifice caracterul fetei: hărnicia, politeţea, ospitalitatea, bunătatea şi mila ei. De aseme- nea, Biblia îl prezintă pe Isaac ca pe un tânăr credincios, liniştit şi preocupat de lucrurile sfinte.
III. PĂRINŢII TREBUIE CONSULTAŢI
Ambele perechi de părinţi au fost implicaţi în căsătoria lui Isaac cu Rebeca. Nu prietenii, colegii şi vecinii trebuie consultaţi în alegerea tovarăşului de viaţă, ci părinţii. Primul lucru pe care Eliezer a întrebat-o pe Rebeca a fost: ,,A cui fată eşti?" Imediat ce Rebeca a aflat despre misiunea lui Eliezer, a mers acasă să spună părinţilor ei şi să se consulte cu ei. Părinţii ei, de asemenea, au consultat-o pe fată şi au avut o discuţie transparentă şi sinceră cu Eliezer. Când patriarhii îşi căsătoresc copiii, respectă principiile lui Dumnezeu. Când copiii patriarhilor le urmează exemplul şi povaţa, ajung şi ei patriarhi.
|
16 iunie
Istoria împăraţilor evrei este o bună sursă de învăţătură şi o profundă lecţie de viaţă pentru toţi oamenii. După perioada judecătorilor a urmat monarhia şi primii trei împăraţi, Saul, David şi Solomon, au consolidat Regatul Evreu Unit, format din cele douăsprezece triburi. După moartea celebrului rege Solomon, Re- gatul Unit s-a împărţit în Iuda, Regatul de Sud, cu capitala la Ierusalim şi Israel, Regatul de Nord, cu capitala la Samaria. Regatul de Sud a avut 20 de regi, dintre care nouă sunt numiţi în Biblie ,,împăraţi buni", guvernând ţara după poruncile Creatorului. Regatul de Nord a avut 19 regi şi toţi au fost numiţi în Biblie ,,împăraţi răi". Regatul de Nord a supravieţuit 254 de ani şi a fost distrus în 722 î. Hr. de către împăratul asirian Salmanasar V, fiul vestitului împărat Ţiglat Pileser III. Regatul de Sud a mai supravieţuit 134 de ani şi în anul 586 î. Hr. a fost distrus şi el, după aproximativ doi ani de asediu, de regele babilonian Nebucadneţar. Locuitorii din Iuda au fost duşi în robia babiloniană pentru o perioadă de şaptezeci de ani şi aşa a luat sfârşit idolatria şi monarhia în Iuda. Primul împărat şi întemeietor al celor zece seminţii din Re- gatul de Nord a fost Ieroboam, un bărbat viteaz, dar răzvrătit, fost administrator în timpul domniei lui Solomon. El a domnit douăzeci şi doi de ani, urmat de fiul său, Nadab, care a domnit doi ani. Baeşa l-a ucis pe Nadab şi toate familiile lor, punând capăt în felul acesta dinastiei lui Ieroboam. Baeşa s-a urcat pe tron şi a domnit 24 de ani şi ceea ce Biblia spune despre el este faptul că ,,a făcut ce este rău înaintea lui Dumnezeu şi a umblat în calea lui Ieroboam". Omul care l-a omorât pe fiul lui Ieroboam a umblat în calea tatălui celui pe care l-a ucis, urmându-i modelul idolatru.
Templul Domnului, preoţii, leviţii şi sistemul de jertfe şi închinare au rămas în Regatul de Sud, motiv pentru care identitatea naţională a Regatului de Nord era foarte şubredă. Locuitorii Israelului mergeau la Templul din Iuda şi vizitele acestea riscau să ducă la dizolvarea Regatului de Nord şi la realipirea lui de Regatul de Sud. Pentru că Baeşa nu putea rămâne rege fără ţară şi locuitori, s-a gândit la o strategie de izolare a celor două ţări, motiv pentru care a consolidat cetatea de graniţă, Rama, şi a construit un zid care separa Iuda de Israel. Potrivit legii semănatului şi seceratului din Biblie, ,,ce seamănă omul aceea va şi secera" (Gal. 6:7), Ela, fiul lui Baeşa, a fost ucis de paranoicul Zimri, care s-a urcat apoi pe tron, devenind rege pentru şapte zile. După cum Baeşa l-a ucis pe Nadab, fiul lui Ieroboam, tot aşa Zimri l-a ucis pe Ela, fiul lui Baeşa. Istoria însângerată a evreilor are un mesaj de informare şi avertizare pentru noi.
Această istorie dovedeşte faptul că pot ajunge în poziţii înalte oameni mici şi în virtutea circumstanţelor, indivizi fără judecată şi fără caracter pot ajunge regi. Nimeni nu scapă de urmările faptelor sale şi fiecare muritor e evaluat de Dumnezeu prin prisma propriei vieţi. Cine se teme de Dumnezeu, va trăi, cine nu se teme de El, va muri.
|
23 iunie
Apostolul Pavel a fost cel mai influent misionar timpuriu, unul dintre cei mai străluciţi mentori creştini şi de departe cel mai prolific scriitor dintre apostoli. El a scris treisprezece dintre epistolele Noului Testament, prin care a influenţat gândirea creştină, fiind supranumit teologul Bisericii Primare. Printre ucenicii lui Pavel se numără şi Timo- tei, Tit, Luca, Filimon şi câteva dintre epistolele sale au fost adresate acestor lideri mai tineri pe care bătrânul apostol i-a instruit.
Timotei s-a născut în Listra, dintr-un tată grec şi dintr-o mamă evreică. Timotei a fost convertit la credinţa creştină de către Apostolul Pavel, în timpul primei sale călătorii misionare şi a devenit colaboratorul lui cel mai fidel. Lui Timotei i-au fost adresate două dintre epistolele pastorale, 1 şi 2 Timotei, şi a rămas alături de Pavel şi în timp ce acesta era închis în Roma. Potrivit tradiţiei, Timotei fost primul episcop al Efesului. În cea de-a doua episolă adresată lui Timotei, Pavel îl numeşte ,,copilul meu preaiubit" (2 Timotei 1:2; 2:1), iar în 1 Corin- teni 4:17 îl numeşte ,,copilul meu preaiubit şi credincios". Fiind închis la Roma în timpul lui Nero, în această ultimă scrisoare pe care o scrie, adresând-o lui Timotei, Pavel îşi aduce aminte de trei lucruri în legătură cu Timotei:
1. ,,Îmi aduc aminte de lacrimile tale" (2 Timotei 1:4)
2. ,,Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută" (1:5a). Timotei este prezentat de Pavel ca fiind un slujitor sensibil şi plin de credinţă autentică.
3. ,,Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine" (1:5). Este interesant faptul că Pavel, deşi bătrân, închis şi chinuit în închisoarea din Roma, după ce a colin- dat imperiul în lung şi-n lat predicând Evanghelia lui Dumnezeu, îşi aduce aminte de numele mamei şi bunicii lui Timotei. Pavel cunoaşte istoria membrilor familiei lui Timotei, o cunoaşte pe bunica lui, Lois, şi mama lui, Eunice. Bătrânul apostol remarcă faptul că pocăinţa şi credinţa creştină au ajuns la Timotei prin exemplul şi influenţa bunicii şi mamei sale.
Rolul părinţilor şi bunicilor este să-şi educe copiii şi nepoţii. În acest proces al educaţiei, ei trebuie să-L prezinte pe Dumnezeu copilului prin învăţăturile Bibliei şi, de asemenea, să-l prezinte pe copil lui Dumnezeu prin rugăciune. Un copil educat în felul acesta va ajunge un episcop, asemenea lui Timotei, va trăi în anturajul marilor lideri creştini şi va influenţa oamenii din generaţia lui. În copilărie, Timotei a fost educat de mama şi bunica lui şi în tinereţe a fost instruit de Pavel.
Timotei de-atunci, fiul lui Eunice, nepotul lui Lois şi ucenicul lui Pavel, din primul secol, a murit de mult. Timotei de-acum, copilul din casele noastre, aşteaptă să fie influenţat de mama, de bunica şi de apostolul Pavel pentru a deveni un episcop şi o voce a lui Dumnezeu în mijlocul generaţiei lui.
|
30 iunie
Primele trei Evanghelii se încheie cu mandatul de misiune pe care Mântuitorul Hristos îl încredinţează Bisericii Sale. Au trecut două mii de ani de atunci şi Biserica este încă responsabilă de acest mandat divin. Biserica creştină este mai mare astăzi decât acum două mii de ani, are mai multe resurse materiale, mai mulţi oameni instruiţi teologic şi potenţialul pentru misiune este uriaş. Hristos Însuşi a avut o viaţă de misiune, investind totul în împlinirea intereselor Împărăţiei lui Dumnezeu - ,,Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis" (Ioan 6:38). Mandatul lui Hristos pentru Biserica Sa, menţionat în Evanghelia după Marcu 16:15-20, este urgent şi concret:
1. Obligaţia şi urgenţa misiunii - ,,duceţi-vă"
2. Zona de misiune - ,,în toată lumea"
3. Scopul misiunii - ,,propovăduiţi Evanghelia"
4. Beneficiarii misiunii - ,,orice făptură"
5. Condiţiile beneficiarilor - ,,cine va crede şi se va boteza"
6. Numirea beneficiului - ,,va fi mântuit"
7. Dovada primirii beneficiului - ,,în numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa".
Acelaşi lucru l-a făcut Mântuitorul şi în acelaşi fel a procedat şi El. A mers la orice făptură şi a propovăduit Evanghelia. Nu I-a fost deloc uşor, dar Şi-a îndeplinit misiunea. ,,Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu" (Matei 26:39).
Mai târziu, Apostolul Pavel a procedat la fel, propovăduind Evanghelia la orice făptură. Nu i-a fost deloc uşor - ,,De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţi mincinoşi..." (2 Cor. 11:24-26) Misiunea predicării Evangheliei la orice făptură este mandatul Bisericii, este porunca Stăpânului, misiunea justifică existenţa Bisericii şi explică scopul acesteia, misiunea este obligatorie şi urgentă.
Misiunea nu este deloc uşoară. Misiunea nu trebuie făcută pentru că este uşoară, nici evitată pentru că este grea, misiunea este proiectul lui Dumnezeu, misiunea este responsabilitatea noastră. Pavel spunea: ,,Daca vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia" (1 Cor. 9:16). Cu puţin timp înainte să moară, Hristos spunea: ,,Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac" (Ioan 17:4). Cu puţin timp înainte să moară, Pavel spunea: ,,M-am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea, am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa neprihănirii..." (2 Tim. 4:7).
Noi suntem acum cu puţin timp înainte de vremea în care vom repeta cuvintele Mântuitorului, ale lui Pavel, şi ale apostolilor Săi.
|
|
|