Iulie 2012

            Istoria monarhiei evreieşti se împleteşte cu istoria lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Istoria naţiunii evreieşti începe în jurul anilor 1900 î. Hr. când Dumnezeu îl cheamă pe patriarhul Avraam din Ur, Hal­deea, să meargă în Canaan. Aşa începe perioada patriarhală, urmată de perioada teocratică şi perioada judecătorilor. În jurul anilor 1050 î. Hr. începe monarhia în Israel şi Saul este primul împărat. Urmează David şi apoi fiul său, Solomon, ultimii doi consolidând Regatul Unit al celor 12 seminţii. Fiecare dintre cei trei regi au domnit câte 40 de ani şi după moartea lui Solomon ţara se confruntă cu o criză puternică, care conduce la dezbinarea naţiunii în Regatul de Sud, cu capitala la Ierusalim, şi Regatul de Nord, cu capitala la Samaria. Seminţiile Iuda şi Beniamin formează Regatul de Sud cu numele de Iuda şi celelalte zece formează Regatul de Nord cu numele de Israel. Următoarea perioadă de aproximativ 350 de ani este istoria însângerată a unei naţiuni dezbinate de interese umane, politice şi economice. Roboam, fiul lui Solomon, este primul împărat al lui Iuda, care deschide lista celor 20 de împăraţi ai Regatului de Sud, care se prăbuşeşte în anul 586 î. Hr. când Nabucodonosor, regele Babilonului, distruge Templul şi Ierusalimul, ducând cele două seminţii în robie pentru următorii 70 de ani. Ieroboam este primul dintre cei 19 împăraţi ai Regatului de Nord, care este cucerit de asirieni în 722 î. Hr. şi împrăştiat printre naţiunile pământului. Din această dureroasă experienţă, evreii s-au pocăit de idolatrie pentru totdeauna. Este ciudat faptul că oamenii, uneori, au nevoie să fie expuşi la o cruntă suferinţă, pentru a accepta voia lui Dumnezeu.

Împăraţii Regatului de Sud se înscriu în descendenţa davidică, căreia Dumnezeu i-a promis tronul lui Iuda şi mântuirea prin Mesia, ,,Fiul lui David". Primii patru împăraţi ai lui Iuda, Roboam, Abiam, Asa şi Iosafat, au fost împăraţi buni, care au ascultat de Dumnezeu şi au condus poporul la ascultare de Iehova. Ioram, al cincilea împărat, căsătorindu-se cu Atalia, fiica lui Ahab şi Izabela, devine ginerele lui Ahab. Influenţat de triada Ahab - Izabela - Atalia, Ioram este primul împărat rău al lui Iuda (2 Cronici 21). Inspirat de Dumnezeu, profetul Ilie îi trimite o scrisoare de atenţionare şi avertizare, însă Ioram nu şi-a schimbat valorile şi priorităţile vieţii cu nimic. În ultimii doi ani de viaţă a fost grav bolnav şi a murit fără ca cineva să regrete moartea lui. Fiul său, Ahazia, a fost influenţat de mama sa, Atalia, şi de sfetnicii lui Ahab, sub influenţa căruia s-a aşezat, motiv pentru care el a fost un împărat rău, peste care a venit judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu.

Această istorie ne învaţă că păcatul are consecinţe grave, atât în viaţa umană, cât şi în viaţa veşnică.

8 iulie

Biblia este Cartea pe care Dumnezeu ne-a trimis-o pentru a Se prezenta pe Sine. Ea este Cartea plină de sfinţi cu chip uman. Aceştia sunt eroii lui Dumnezeu şi Biblia prezintă, deopotrivă, excelenţa şi mediocritatea lor. Unul dintre ei este împăratul Ioas, cel de-al 8-lea rege al Regatului Iuda. El este genul de om uşor influenţabil, omul care atinge excelenţa în prezenţa oamenilor buni şi mediocritatea în prezenţa oamenilor răi. De obicei, această particularitate este specifică tipului temperamental sangvinic. Străbunicul lui Ioas a fost un om cre-dincios şi un rege extraordinar. Bunicul său, Ioram, a fost un împărat rău şi a domnit 6 ani la Ierusalim. Tatăl lui Ioas a fost regele Ahazia, un om rău, care a fost ucis după un an de domnie. La moartea sa, Ioas era nou-născut şi bunica sa, Atalia, profitând de această situaţie instabilă, s-a urcat pe tron şi a domnit următorii şase ani, semănând teroarea şi idolatria în ţară. Când Ioas a ajuns la vârsta de 7 ani, preotul Iehoiada a organizat, alături de liderii naţiunii, aşezarea sa pe scaunul de domnie al Regatului de Sud, omorând-o pe Atalia. Pentru următorii 40 de ani, Ioas a fost rege în Iuda, însă domnia lui pendulează între excelenţă şi mediocritate, punând în evidenţă vulnerabilitatea unui lider uşor influenţabil.

I. DOMNIA LUI IOAS ÎN TIMPUL PREOTULUI IEHOIADA

Biblia spune despre Ioas că ,,a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii lui Iehoiada" (2 Cron. 24:2). În primul rând, Iehoiada l-a ajutat pe Ioas să-şi realizeze o familie. Ioas a organizat un sistem de strângere de fonduri şi a dispus restaurarea Casei lui Dum­nezeu, care se degradase din cauza nefolosirii. Din cauza promovării idolatriei, poporul se închina în faţa altarelor lui Baal. Iehoiada a făcut un legământ cu Ioas şi cu poporul, care a dărâmat altarele lui Baal şi a omorât pe Matan, preotul lui Baal. Iehoiada, fiind în vârstă de 130 de ani, moare sătul de zile şi, datorită respectului de care se bucura, a fost înmormântat în mormintele împăraţilor cu mare cinste.

II. DOMNIA LUI IOAS FĂRĂ PREOTUL IEHOIADA

După moartea acestui mare bărbat, Ioas acceptă influenţa liderilor ţării, care i-au câştigat inima închindu-se înaintea lui (2 Cron. 24:17). Sub influenţa lor nesănătoasă, au părăsit Casa lui Dumnezeu, începând să se închine din nou la idoli. Dumnezeu S-a mâniat şi i-a avertizat prin proroci, însă ei au continuat să promoveze sistemul idolatru în ţară. Dumnezeu l-a ispirat pe Zaharia, fiul preotului Iehoiada, care tocmai murise, să aducă împăratului o mustrare aspră, însă el l-a omorât. Fără să ţină cont de faptul că Zaharia era în slujba Domnului, fără să ţină cont de tatăl său, Iehoiada, care-i făcuse mult bine, Ioas s-a comportat ca un om fără minte. Mânia lui Dumnezeu a venit peste el, sirienii au cucerit oraşul şi i-au jefuit casa. Pentru că Iehoiada era apreciat ca un erou naţional, vestea uciderii fiului său, Zaharia, a instigat populaţia. Doi dintre slujitorii lui Ioas l-au omorât în timp ce era în pat şi l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraţilor.

Ioas este exemplul contradictoriu al liderului care atinge excelenţa alături de Iehoiada şi mediocritatea în compania altora. Cât de importantă este calitatea părtăşiei şi prieteniilor noastre!

15 iulie

Moartea fizică este o realitate pe care nu o căutăm, însă suntem constrânşi să o tolerăm. Asemenea celorlalte experienţe umane, moar-tea poate fi privită dintr-o perspectivă firească sau dintr-o perspectivă spirituală. Care este perspectiva spirituală asupra morţii?

I. CÂND BIBLIA VORBEŞTE DESPRE MOARTE, EXPLICĂ FAPTUL CĂ SUNT TREI FELURI DE MOARTE.

1. Moartea spirituală. Deşi Adam şi Eva au murit spiritual când au mâncat din pomul oprit, ei au continuat să trăiască fizic (Gen. 2:17).

2. Moartea fizică este încetarea vieţii biologice.

3. Moartea veşnică este viaţa veşnică în iad.

II. CÂND BIBLIA VORBEŞTE DESPRE MOARTE, EXPLICĂ FAPTUL CĂ ACEASTA ESTE O CONSECINŢĂ A PĂCATULUI.

În primul rând, e o consecinţă a păcatului adamic şi apoi a păcatului personal.

1. ,,Păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea" (Iacov 1:15).

2. ,,Plata păcatului este moartea" (Rom. 6:23).

3. ,,Prin păcat a intrat moartea (în lume)" (Rom. 5:12).

Diavolul l-a minţit pe om că, în situaţia în care va păcătui, nu va muri. Minciuna Diavolului a fost şi continuă să fie următoarea: ,,Păcatul nu are consecinţe."

III. CÂND BIBLIA VORBEŞTE DESPRE MOARTE, EXPLICĂ FAPTUL CĂ ESTE URMATĂ DE ÎNVIERE.

Moartea este problema umană, învierea este soluţia divină. Învierea este rezultatul mântuirii, iar mântuirea se obţine prin credinţă şi pocăinţă.

1. Putrezirea cauzată de păcat este urmată de neputrezire, datorită învierii (1 Cor. 15:42).

2. Ocara cauzată de păcat este urmată de slavă, datorită învierii.

3. Neputinţa cauzată de păcat este urmată de putere prin înviere.

4. Firescul cauzat de păcat este urmat de duhovnicesc, datorită învierii (1 Cor. 15:44).

Diavolul l-a minţit pe om că în situaţia în care se va pocăi, nu se va schimba nimic cu moartea veşnică. Minciuna Diavolului a fost şi continuă să fie următoarea: ,,Pocăinţa este inutilă".

IV. CÂND BIBLIA VORBEŞTE DESPRE MOARTE, EXPLICĂ FAPTUL CĂ ESTE URMATĂ DE JUDECATĂ.

,,Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata" (Evrei 9:27). ,,Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut, când trăia în trup" (2 Cor. 5:10).

Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care Biblia le spune de­spre moarte. Crezând că acesta este adevărul, moartea este metoda lui Dumnezeu să fim, la vremea potrivită, ca El şi cu El pentru eternitate.

22 iulie

Cei 42 de regi ai Israelului sunt exemple de viaţă şi slujire pentru oamenii din toate timpurile. Amaţia, cel de-al nouălea rege al Regatului de Sud, dacă o numărăm şi pe Atalia, este exemplul de împărat care nu poate gestiona puterea, cu echilibru şi înţelepciune. Asemenea lui, sunt mulţi oameni, care au un comportament normal în condiţii obişnuite, dar se dezechilibrează, având comportamente anormale, atunci când li se încredinţează puterea.

De la moartea lui Solomon, când împărăţia a fost divizată în Re­gatul de Nord şi Regatul de Sud, cele două Cărţi ale Împăraţilor şi cele două Cărţi ale Cronicilor, întroduc regii celor două regate, cu o formulă tip: ,,În al doilea an al lui Ioas (împăratul lui Israel), fiul lui Ioahaz, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda" (2 Împ. 14:1). În felul acesta există o sincronizare a cronologiei monarhice, în cele două regate.

Ce ne spune Bibia despre viaţa şi slujirea lui Amaţia? Biblia ne spune că, asemenea tatalui său, a început bine şi a sfârşit rău.

I. CUM A ÎNCEPUT AMAŢIA?

1. Credincios lui Dumnezeu - ,,Amaţia a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas" (2 Împ. 14:3).

2. Ascultător de Dumnezeu - ,,Când s-a întărit domnia în mâinile lui, a omorât pe slujitorii care uciseseră pe împăratul, tatăl său. Dar n-a omorât pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceea ce este scris în Lege, ...unde Domnul dă porunca aceasta: ,,...să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui" (2 Cron. 25:3-4).

3. Organizat cu lucrul lui Dumnezeu. A împărţit ţara pe seminţii şi familii, pe grupuri de mii şi sute, a organizat şi a instruit armata.

II. CUM A SFÂRŞIT AMAŢIA?

1. Îl scoate pe Dumnezeu din planurile lui. A angajat o sută de mii de mercenari, pentru războiul cu Edom. Un proroc îl mustră pentru că nu L-a întrebat pe Domnul şi s-a bazat pe armată, nu pe puterea şi protecţia divină.

2. Îl scoate pe Dumnezeu din inima lui. Dumnezeu l-a ajutat şi s-a în­tors învingător din războiul cu Edom. Totuşi este de neînţeles faptul că Amaţa a luat drept prada de război idolii edomiţilor. Dumnezeu trimite un proroc să-l întreabe cu subînţeles: ,,Pentru ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, când ei nu au putut să-şi izbăvească poporul din mâna ta?" (2 Cron. 25:15). Amaţia îl opreşte pe proroc, îl mustră şi-l scoate afară, împietrindu-şi inima în faţa cuvântului divin.

3. Îl scoate pe Dumnezeu din slujirea lui. Umflat de mândria succesului pe care l-a avut în războiul cu Edom, porneşte un război împotriva Israelului. Armata lui Iuda este înfrântă, o parte din zidul Ierusalimului dărâmat, Templul este jefuit de bani şi de vasele de aur. Aproximativ cincisprezece ani mai tărziu, din cauza îndepărtării de Dumnezeu, o parte din popor l-a ucis pe Amaţia. A murit în aceleaşi condiţii ca şi tatăl său, plin de mândrie şi ură, în ruşine şi în dizgraţia propriului popor.

29 iulie

Ozia este cel de-al zecelea împărat al Regatului de Sud, fiind fiul Împăratului Amaţia şi nepotul Împăratului Ioas. A ajuns împărat la vârsta de şaisprezece ani şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Ca lungime a domniei este pe locul doi, după Manase. Ozia a avut privilegiul să se nască, să crească şi să domnească într-un context prielnic, fiind înconjurat de oameni cu nume:

1. Bunicul său, Ioas, şi tatăl său, Amaţia, au fost împăraţi.

2. A fost contemporan cu prorocul Isaia şi cu văzătorul Zaharia.

3. Dumnezeu l-a binecuvântat, l-a făcut puternic şi a ajuns faimos.

În prima parte a domniei lui, a făcut multe lucruri folositoare pentru ţară:

1. A construit cetăţi şi a zidit turnuri de apărare împotriva duşmanilor.

2. A săpat multe fântâni, să aibă apă pentru oameni şi animale.

3. A dezvoltat agricultura şi a promovat creşterea animalelor.

4. A organizat şi a dotat armata, investind în cercetare militară şi in­ventând, cu ajutorul unui specialist, o maşină de război care arunca săgeţi şi pietre mari peste năvălitori.

Este demn de remarcat faptul că, asemenea tatălui său, Amaţia, Ozia s-a concentrat asupra lucrurilor politice, sociale, administrative şi militare, nefăcând ceva spiritual, nici pentru el şi familie şi nici pentru ţară. În ultimii şaisprezece ani de domnie, viaţa lui s-a schimbat în rău, L-a părăsit pe Dumnezeu şi a murit părăsit şi bolnav de lepră:

1. Uşor influenţabil - ,,A căutat pe Domnul în timpul vieţii lui Zaharia." Asemenea bunicului său, Ioas, care a fost credincios atâta timp ,,cât a trăit preotul Iehoiada", Ozia a fost credincios doar în perioada în care a fost influenţat de omul lui Dumnezeu, Zaharia.

2. Mândru - ,,Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pie­ire." Ozia nu a reuşit să gestioneze cu modestie succesul şi puterea.

3. Iresponsabil - ,,A păcătuit împotriva Domnului, intrând în Templu Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii." Şi-a atribuit o valoare de sine atât de mare, încât a crezut că poate să facă şi slujba de preot.

4. Mânios - ,,Preotul Azaria intrat după el cu optzeci de preoţi ai Dom­nului, oameni de inimă, care s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: `N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului. Dreptul acesta îl au preoţii... Ieşi din sfântul locaş că faci un păcat... Ozia s-a mâniat."

Dumnezeu l-a pedepsit cu lepră pe Ozia şi a fost lepros restul vieţii lui. Acest împărat nu a învăţat nimic de la bunicul său, Ioas, care s-a mâniat pe prorocul Zaharia, nici de la tatăl său, Amaţia, care s-a mâniat pe un proroc, când au fost mustraţi pentru practicarea idolatriei.

Ce învăţăm de la Împăratul Ozia?

1. Nu are importanţă lângă cine creşti, trăieşti şi slujeşti, dacă nu-ţi dezvolţi un caracter sfânt, sfârşitul va fi tragic.

2. Nu are importanţă faptul că începi bine, dacă sfârşeşti rău, totul este pierdut.

3. Nu are importanţă cine eşti şi ce poziţie ai, dacă nu te temi de Dum­nezeu, trăind în neprihănire, sfârşitul este tragic.