October 2008

Octombrie 26

            Orice persoană se definește ca individ în funcție de trei categorii de trăsături:

1. Trăsături de temperament - fire veselă, vorbăreață, extrovertită sau fire liniștită, introvertită.

2. Trăsături de caracter -  moral, altruist sau dominat de egoism și lipsit de principii.

3. Abilități de lucru - capacitatea de a comunica ușor, îndemânare sau nepricepere și neîndemânare.

            Înțelegerea corectă a învățăturilor despre darurile spirituale depinde în mare măsură de deosebirea acestor trei categorii de trăsături, care definesc personalitatea umană. O confuzie des întâlnită în viața spirituală este confundarea Roadei Duhului (trăsături de caracter) cu Darurile Duhului (abilități de lucru). Roada, ca și darurile, sunt produse de același Duh al lui Dumnezeu, care ,,lucrează totul în toți", însă au scopuri foarte diferite.

            Roada privește caracterul creștinului, timp în care darurile privesc slujirea lui. Roada este scopul lui Dumnezeu în om, timp în care darurile sunt acțiunea lui Dumnezeu prin om, acțiune care conduce la scop. Roada este caracterul lui Hristos în noi, darurile sunt capacitățile Lui în noi. Roada este unică, timp în care darurile sunt multiple. Roada este eternă, timp în care darurile sunt vremelnice, ele vor înceta la revenirea Regelui. Roada definește caracterul creștinului, timp în care darurile definesc abilitățile spirituale puse de Duhul în el. Roada arată cine este credinciosul, darurile arată ce face el. Roada manifestă caracterul lui Dumnezeu în om, timp în care darurile manifestă puterea lui Dumnezeu prin om. Scopul darurilor este descoperire și vindecare din partea lui Dumnezeu, timp în care scopul roadei este proslăvirea Lui: ,,Dacă aduceți multă roadă, prin acesta Tatăl Meu va fi proslăvit" (Ioan 15:8). Roada demonstrază lucrarea lui Dumnezeu în creștini, darurile demonstrează lucrarea lui Dumnezeu prin ei. Deși Roada Duhului nu este mai importantă decât darurile spirituale, absența Roadei Duhului descalifică un creștin în procesul mântuirii, punând în evidență goliciunea lui spirituală.

            Diferența dintre Roada Duhului și darurile spirituale nu este de importanță, ci de scop. Finalitatea Roadei Duhului în om este mântuirea, timp în care finalitatea darurilor spirituale este răsplata. Roada Duhului nu produce mântuirea, ci doar o demonstrează. Mântuirea se primește prin credință față de Dumnezeu și pocăință față de păcat, însă Roada Duhului confirmă mântuirea. Autenticitatea darurilor spirituale se face prin prezența Roadei Duhului Sfânt: ,,îi veți cunoaște după roadele lor" (Matei 7:15-27). Roada demonstrează sfințirea și maturitatea spirituală, timp în care darurile demonstrează activitatea și disponibilitatea. De aceea, darurile pot fi contrafăcute, aparente, Roada Duhului este măsurabilă. Domnul Isus vorbește despre proroci și învățători falși, dar nu despre creștini duhovnicești falși. Dimpotrivă, autenticitatea darurilor spirituale se evaluează prin prezența și realitatea Roadei Duhului. Entuziasmul slujirii trebuie confirmat de fermitatea caracterului. Manifestarea slujirii trebuie confirmată de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu: ,,Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ,,Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fără de lege" (Matei 7:21-23).

            Autenticitatea slujirii este dată în primul rând de prezența Roadei Duhului, de aceea lucrul prin care va excela și va înșela Antihristul vor fi minunile. Ne rugăm pentru minuni, dar ele trebuie făcute de oameni de caracter, cu modestie și în prezența sfințeniei lui Dumnezeu.

Octombrie 19, 2008

                De obicei, plânsul este o manifestare a durerii, a neputinţei, a disperării vieţii. După trei ani de misiune prin toată ţara, Isus intră plângând în Ierusalim într-o zi de sărbătoare, într-o zi de bucurie. De ce a plâns Mântuitorul? Scripturile explică: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea. Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile. Te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii din mijlocul tău. Şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea când ai fost cercetat" (Luca 19:42-44). Isus a plâns pentru că locuitorii Ierusalimului nu cunoşteau lucrurile care conduc la pace. Sunt atât de importanţi oamenii pentru Dumnezeu, încât El să plângă pentru că ei nu au pace? DA. Isus a mai plâns la moartea fizică a lui Lazăr, prietenul Său, acum plânge la moartea spirituală a locuitorilor oraşului. Este interesant faptul că aceşti oameni erau la Templu, veniţi să se închine cu prilejul unei mari sărbători religioase.

            Pacea sufletului este dovada împăcării omului cu Dumnezeu. Sunt lucruri care dau pacea şi sunt lucruri care iau pacea. Isus plânge pentru înstrăinarea acestor oameni de Dumnezeu, pentru pustiul spiritual şi moral din viaţa lor, El plânge pentru locul unde astfel de oameni vor ajunge după moartea fizică. Care au fost lucrurile care au luat pacea acelei generaiţi de oameni, pentru care a plâns Mântuitorul?

            În primul rând, necunoaşterea lucrurilor spirituale: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu..." Aceşti oameni erau preocupaţi de lucrurile materiale, neavând interes şi pasiune pentru lucrurile sfinte. Lucrul acesta este de plâns.

            În al doilea rând, amânarea pocăinţei: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, dar..."  Au amânat să facă lucrurile bune, au amânat să renunţe la lucrurile rele, au amânat să se întoarcă la Dumnezeu cu inima şi cu fapta. Lucrul acesta este de plâns.

            În al treilea rând, închinarea lor greşită: ,,Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari". Tradiţia religioasă i-a condus pe aceşti oameni la Templu, nu dragostea de Dumnezeu. Închinarea lor nu a fost o rugăciune sinceră şi curată, ci doar o prezenţă fizică nepăsătoare şi iresponsabilă, care atrăgea peste ei mânia lui Dumnezeu. Erau acolo să facă afaceri, să schimbe bani, să critice predica şi lucrarea Mântuitorului, nu să înveţe despre Împărăţia lui Dumnezeu, nu să pună capăt păcatului, nu să se închine cu recunoştinţă. Lucrul acesta este de plâns. Oamenii aceştia mergeau la Templu în virtutea tradiţiei moştenite de la părinţi, o tradiţie care devenise cultură, mod de viaţă, însă în inima lor aveau alte priorităţi, alte valori, alte gânduri.

            Cât de diferiţi pot fi în inima lor oamenii care vin la Templu! Singurul care îi poate identifica este Domnul. El plânge pentru faptul că ei nu cunosc lucrurile care le pot schimba viaţa. Mintea şi inima lor sunt pline cu lucrurile lumii, timp în care vin în casa lui Dumnezeu. Ei amână viaţa de pocăinţă la care-i cheamă Evanghelia, se dau drept alţii, se justifică. Ei se închină în mod fizic, dar inima le este departe, lipsită de pietate, nesmerit, goală de pasiune pentru Dumnezeu. Aceşti oameni sunt foarte religioşi, în ceea ce priveşte tradiţiile lor, dar în inima şi mintea lor nu trăieşte Regele. Lucrul acesta este de plâns, este cu adevărat de plâns. Să vii în Templu şi totuşi să fii absent?  Pentru aceasta a plâns Mântuitorul. Lucrul acesta este într-adevăr de plâns. Riscul religiei este mare, fiindcă ia locul relaţiei spirituale cu Stăpânul. Astăzi eşti în Templu... Nu cumva Mântuitorul plânge?

Octombrie 12, 2008

          Îngerii sunt fiinţe spirituale, create de Dumnezeu pentru închinare şi slujire. Numele lor este menţionat de peste 100 de ori în VT şi de peste 150 de ori în NT. Îngerii sunt fiinţe personale, au conştiinţă de sine, autoderminare, inteligenţă, conştiinţă morală, emoţii, responsabilitate. Ei sunt invizibili, deoarece sunt fiinţe spirituale; sunt atât de mulţi, încât nu pot fi număraţi; sunt foarte puternici, dar nu omnipotenţi; sunt inteligenţi, dar nu omniscienţi. Îngerii sunt ascultători de Dumnezeu, sunt închinători reverenţioşi, sunt smeriţi, au genul masculin, sunt nemuritori şi fac parte dintr-un ordin de viaţă superior celui uman.

          Lucifer a fost cel mai frumos, cel mai măreţ şi cel mai puternic înger, liderul îngerilor. Răul s-a zămislit în inima lui atunci când din invidie şi mândrie a vrut să fie ca Dumnezeu. A reuşit să atragă de partea sa o treime din numărul îngerilor, însă au fost pedepsiţi de Dumnezeu şi aruncaţi în văzduh. Natura lor s-a pervertit, Lucifer a devenit Satan, adversarul lui Dumnezeu. Mântuitorul l-a numit ,,prinţul acestui pământ" şi ,,tatăl minciunii". Atât Lucifer, cât şi îngerii au avut libertatea să aleagă între fidelitate sau răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Această alegere a împărţit îngerii în două categorii: îngeri buni şi îngeri răi. Îngerii răi, care au fost aruncaţi în văzduh împreună cu Satan, au fost şi ei împărţiţi în două categorii: îngeri legaţi şi îngeri liberi. Petru explică în a doua sa epistolă că aceşti îngeri răi sunt legaţi cu lanţuri în Tartar, o anumită zonă a Hadesului (cuvântul grecesc pentru iad), aşteptând judecata lui Dumnezeu. Îngerii răi liberi sunt demonii care îl servesc pe Satan şi vor împărtăşi soarta lui în iadul etern. Scopul slujirii lor este să chinuie oamenii, influenţându-i spre rău, posedându-i şi încercând să-i ţină departe de Dumnezeu şi de adevărul Său. Practicile perverse, vulgaritatea, masochismul, pedofilia au rădăcini demonice. Bolile psihice, schizofrenia, epilepsia pot fi manifestări ale posedării demonice. Anumite persoane, oraşe, naţiuni pot fi apăsate şi legate de puteri demonice. O anumită zonă poate avea un anumit păcat specific - homosexualitatea, violenţa, vrăjitoria, beţia, spiritismul...

         Influenţa şi posedarea lor poate provoca persoanelor care nu sunt aşezate prin credinţă şi pocăinţă sub protecţia sângelui Mântuitorului Isus Hristos tot felul de rele: tulburări fizice, emoţionale şi mentale, distrugerea sau sinuciderea. Demonii inspiră prorociile false, învăţăturile mincinoase, conducerea greşită, gândurile rele... Posedarea demonică este un atac asupra fiinţei umane de aşa mare intensitate, încât omul nu mai este în control în totalitate sau parţial. Persoana posedată se poate manifesta demonic pentru un timp şi în momentele următoare să fie în toate facultăţile mintale. Alteori aceste persoane pot auzi voci care le îndeamnă la sinucidere, crimă, violenţă sau la tot felul de alte păcate. Posedarea demonică se poate manifesta doar la persoanele care nu sunt aşezate sub protecţia sângelui Mântuitorului Isus Hristos.

         Îngerii buni contribuie la mântuirea oamenilor, slujind spre binele poporului răscumpărat. Ei aduc mesaje de la Dumnezeu, aduc răspunsuri la rugăciuni, ocrotind pe sfinţi în necazurile vieţii. Ei nu se căsătoresc, nu vor muri vreodată şi nici nu vor accepta închinarea oamenilor. Îngerii buni se bucură de fiecare păcătos mântuit, purtând război cu tot ce este demonic.

         Cât de vulnerabilă trebuie să fie o persoană care nu este sub protecţia numelui Mântuitorului Hristos! Cât de mare trebuie să fie neliniştea şi nesiguranţa în viaţa unui astfel de om! Tu eşti asigurat?

Octombrie 5, 2008

            Cei mai mulţi dintre oameni au cel puţin o dată în viaţă dorinţa să înţeleagă diferentele dintre religie si relatia spirituala cu divinitatea. Religia are manifestari sporadice si depinde de ceremonii, sarbatori, lucruri materiale si preoti. Relatia spirituala cu Dumnezeu este permanenta si depinde de interesul, seriozitatea, respectul si fidelitatea fiecarui om. Ca oricare alta relatie dintre oameni - relatie de prietenie, de casatorie, de rudenie...- relatia spirituala cu Dumnezeu are conditii si beneficii.

         În Matei 5:21-26 este prezentat un evreu care merge la Templu sa se închine lui Dumnezeu aducându-I o jertfa, manifestând în felul acesta relatia spirituala cu divinitatea. Privind la experienta lui, putem învata faptul ca închinarea omului fata de Dumnezeu este conditionat de o stare de neprihanire si împacare, atât pe orizontala în relatia cu oamenii, cât si pe verticala în relatia cu Dumnezeu. Închinarea adusa lui Dumnezeu nu este un ritual religios, ci manifestarea iubirii, respectului si credinciosiei. În primul rând, învatam faptul ca întâlnirea cu Dumnezeu este locul unde toate pacatele sunt la fel de mari: ,,Ai auzit ca s-a zis celor din vechime: `Sa nu ucizi`. Dar eu va spun ca orisicine se mânie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii..." Mântuitorul asociaza vinovatia uciderii cu vinovatia mâniei sau a umilirii unui om printr-o vorbire rautacioasa. În al doilea rând, învatam faptul ca întâlnirea cu Dumnezeu este locul unde neprihanirea închinatorului este mai importanta decât jertfa adusa la Templu. ,,Daca îti aduci darul la altar si acolo îti aduci aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta, lasa-i darul acolo înaintea altarului si du-te de te împaca mai întâi cu fratele tau...". Dumnezeu nu poate fi cumparat cu daruri, ci doar satisfacut cu o stare de neprihanire deplina. O stare conflictuala constienta si nerezolvata este un pacat suficient de mare pentru ca Dumnzeu sa nu primeasca închinarea acestui om. În al treilea rând, învatam faptul ca întâlnirea cu Dumnezeu este locul unde omul îsi aduce aminte de pacatele lui: ,,acolo îti aduci aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta". Închinarea la Templu nu este ceremonie religioasa, ci meditatie personala, profunda, nu se concentreaza în primul rând pe ce faci, ci pe cum esti. În al patrulea rând, învatam faptul ca întâlnirea cu Dumnezeu este locul unde se face judecata: ,,lasa-ti darul acolo înaintea altarului si du-te întâi de împaca-te cu fratele tau..." . ,,Cauta de te împaca degraba cu pârâsul tau, câta vreme esti pe drum, ca nu cumva pârâsul sa te dea pe mâna judecatorului, judecatorul sa te dea pe mâna temnicerului si sa fii aruncat în temnita." Judecata lui Dumnezeu este la nivelul neprihanirii si omul care nu a putut sa aiba neprihanirea prin modul lui de viata, trebuie s-o primeasca prin pocainta, cererea iertarii, repararea greselii, pacatului. În al cincilea rând, învatam faptul ca întâlnirea cu Dumnezeu este locul unde se primeste iertarea în urma pocaintei: ,,...apoi vino si adu-ti darul". Scopul lui Dumnzeu nu este sa excluda pe cineva, ci sa determine la pocainta reala pe oricine, cu orice pret. Iertarea se primeste prin pocainta, adica prin marturisirea si parasirea pacatului facut.

            Religia este ieftina - împlinesti câteva lucruri de sarbatori si ai scapat. Relatia spirituala cu Dumnezeu este scumpa. Religia îti cere ceva si-ti ofera nimic. Relatia spirituala cu Dumnezeu îti cere totul si-ti ofera totul, îti ofera cerul, eternitatea.

            Este înca o data Cina Domnului. Vei veni înca o data în Templu. CUM? Relatia pe verticala este conditionata de cea pe orizontala. Împaca-te neaparat cu oamenii, împaca-te neaparat cu Dumnezeu, ACUM.