|
pastor's page
|
November 2006
|
Noiembrie 26, 2006 Thanksgiving este o zi a mulţumirii dintre cele 365 ale anului, faţă de un Dumnezeu care ne binecuvântează 365 de zile ca să avem o sărbătoare de mulţumire de o zi. Adevărata mulţumire nu este un eveniment de o zi, ci este o atitudine de fiecare zi, pentru că mulţumirea nu este un sentiment, ci un mod de viaţă. Starea de mulţumire are mulţi duşmani, printre care: 1. Regretele trecutului. Sunt mulţi oameni care se cantonează în anumite regrete ale trecutului, fără să poată fi fericiţi în prezent. Regretele trecutului nu i-a afectat doar atunci, ci îi afectează în egală măsură şi în prezent. 2. Frustările prezentului. Sunt mulţi oameni care nu pot fi mulţumitori lui Dumnezeu în prezent deoarece sunt preocupaţi în mod exagerat de frustrările pe are le au. Ei trăiesc în funcţie de circumstanţele vieţii, care hotărăsc starea lor sufletească. 3. Îngrijorările viitorului. Sunt oameni care se îngrijorează exagerat de anumite situaţii din viitor, până acolo încât starea de mulţumire din prezent dispare. Îngrijorările sunt o cheltuială a viitorului pentru prezent. Motivele care ne determină să ne închinăm lui Dumnezeu cu o stare de mulţumire sunt multe. Iată câteva din Numeri 23:20-24: 1. Pentru binecuvântările primite (vers. 20). Pentru că Dumnezeu binecuvântează fără rezerve, oamenii trebuie să-I mulţumească permanent. 2. Pentru iertarea păcatelor (vers. 21). Dumnezeu iartă păcatele de care oamenii se pocăiesc. 3. Pentru eliberare (vers. 22). Dumnezeu eliberează pe oameni din adâncimile păcatului şi rupe prizonieratul Diavolului. 4. Pentru protecţie spirituală (vers. 23). Descântecele şi vrăjitoria nu au efect asupra copiilor lui Dumnezeu, de aceea recunoştinţa noastră exprimă încrederea în Dumnezeu. 5. Pentru victorie (vers. 24). Oamenii binecuvântaţi au păcatele iertate, sunt eliberaţi şi protejaţi de autoritatea lui Dumnezeu, în perspectiva viitorului. Mulţumirea este expresia încrederii ancorate în Dumnezeu şi a aşezării vieţii în mâna Sa în orice situaţie. Este ideal să fii mulţumit cu ceea ce ai, însă niciodată cu ceea ce eşti. Mulţumirea îl face pe sărac bogat, iar nemulţumirea îl face pe bogat sărac, pentru că mulţumitor nu te face ceea ce ai, ci ceea ce eşti; nu ceea ce ai în pungă, ci ceea ce ai în inimă. La mulţumire nu se ajunge prin mai multă bogăţie şi realizări, ci prin mai multă înfrânare şi apropiere de Dumnezeu. Dragi prieteni, vă invit la Betania să vă închinaţi alături de noi şi împreună să exprimăm mulţumirea, învăţând secretul acesteia care nu începe şi nu se termină la Thanksgiving, ci doar continuă.
|
Noiembrie 19, 2006 Biserica lui Dumnezeu se defineşte prin două caracteristici fundamentale: CE ESTE şi CE FACE. Pentru că Biserica este proprietatea lui Dumnezeu, ea trebuie să împlinească interesele lui Dumnezeu în lume. Cel mai mare dintre ele este recuperarea oamenilor din păcat prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Domnului Isus de pe cruce. Să aşteptăm oamenii să vină în biserică pentru a auzi mesajul salvării este definiţia iresponsabilităţii unei biserici. Să mergem noi la oameni este definiţia misiunii, adică a mandatului încredinţat de Mântuitorul Bisericii Sale. Înainte să plece din lume, Mântuitorul Isus Hristos a insistat ca ucenicii să meargă în lume şi să predice Evanghelia. Oamenii întodeauna au iubit confortul de-acasă, unde toţi se cunosc suficient de bine. Apostolii au făcut aceeaşi greşeală, uitând de mandatul lor şi rămânând împreună la Ierusalim în părtăşie, lucru care L-a pus pe Dumnezeu în situaţia să permită o prigoană, astfel încât apostolii să fie constrânşi să fugă din Ierusalim. Oare şi pentru generaţia noastră este nevoie de astfel de metode ca să ne împlinim misiunea pe care o avem din partea lui Dumnezeu? Misiunea, evanghelizarea, ajutarea oamenilor - acesta este mandatul suprem al Bisericii lui Dumnezeu şi astăzi. 1. CE ESTE MISIUNEA? Este lucrarea spirituală a Bisericii făcută în mijlocul oamenilor, folosind orice metodă după voia lui Dumnezeu pentru mântuirea şi edificarea acestora. Mântuitorul a vindecat, a hrănit oamenii, dar cel mai mult a predicat Evanghelia şi i-a învăţat cum să trăiască pentru Împărăţie. El nu a făcut lucrul acesta în sinagogă decât foarte, foarte rar, ci a mers în mijlocul oamenilor. Bisericii trebuie să-i pese de oameni atât cât Îi pasă lui Dumnezeu, altfel... 2. DE CE TREBUIE SĂ FACEM MISIUNE? a - Este iniţiativa şi porunca lui Dumnezeu (Matei 28:19-29; Fapte 1:8). b - Este modul de viaţă al Mântuitorului (Matei 4:23-25). c - Este activitatea principală a apostolilor (Fapte 16:6-7). Umplerea cu Duhul Sfânt, minunile şi semnele sunt făcute în contextul evanghelizării, al misiunii. d - Grăbeşte revenirea Domnului Isus (2 Petru 3:11-12). Astăzi evanghelizarea, misiunea par un “moft”, deoarece Biserica nu mai are acestă prioritate, datorită mediocrităţii spirituale în care trăieşte. 3. UNDE TREBUIE SĂ FACEM MISIUNE? a - Pe tot pământul, începând de... AICI (Fapte 1:8). b - La cunoscuţi şi necunoscuţi, la duşmani şi prieteni (Fapte 11:19-20). c - Acolo unde oamenii acceptă slujirea noastră (Matei 10:14). d - Acolo unde Duhul Sfânt ne călăuzeşte (Fapte 16:6-10). Tendinţa contemporană este să mergem doar la săraci. Pavel, Petru au ţintit la lideri. e - Acolo unde nu se face, unde este mai mare nevoie, unde nu merge nimeni. Viaţa spirituală a unei biserici pendulează între relaţia cu Dumnezeu care se numeşte închinare şi relaţia cu oamenii care se numeşte misiune, evanghelizare şi edificare. Prea multe biserici vin la Dumnezeu în închinare şi nu mai pleacă la oameni în evanghelizare, timp în care altele pleacă la oameni în evanghelizare şi nu mai vin la Dumnezeu în închinare. Ce fel de om născut din nou eşti tu, ce fel de biserică este biserica în care te închini tu, în ce fel se poate folosi Dumnezeu de tine şi de biserica în care te inchini?
|
Noiembrie 12, 2006 Viaţa spirituală, asemenea vieţii fizice, este o realitate, având prieteni şi duşmani. Duşmanii, în general, se împart în mari şi mici, sau periculoşi şi nepericuloşi. Adevărul este că de cei mari şi periculoşi se feresc toţi oamenii, timp în care cei mici sunt neglijaţi, făcându-i pe oameni vulnerabili în faţa lor. În viaţa spirituală sunt păcate mari de care toţi creştinii se feresc cu succes, însă duşmanii spirituali mai mici trec neobservaţi, părând “nepericuloşi”. 1. Primul mare duşman “mic” este egocentrismul, adică centrarea existenţei în jurul propriei persoane. Aceasta este o boală a personalităţii care-l pune pe om pe primul loc şi pe Dumnezeu pe locul doi. Egocentrismul l-a făcut pe Iuda să spună: ”Prea mult pentru Isus” (Ioan 12:5); “Cât îmi daţi?” (Matei 26:15); “Căuta un prilej să-l vândă” (Matei 26:16). Preoţii i-au răspuns: “Ce ne pasă nouă?” (Matei 23:3) Eul poate fi un bun slujitor, dar un stăpân rău. Soluţia este pocăinţa. 2. Al doilea mare duşman “mic” este mânia, resentimentele. Aceasta este boala emoţiilor. Mânia este de două feluri: - lupţi împotriva răului, bolilor, necazurilor, nedreptăţii, duşmanilor spirituali... - lupţi împotriva binelui, oamenilor mai valoroşi, mai realizaţi... Mântuitorul Isus Hristos S-a mâniat împotriva răului, bolilor, necazurilor, nedreptaţii, însă niciodată împotriva oamenilor, motivat de invidie. Soluţia este pocăinţa. 3. Al treilea mare duşman “mic” este frica, aceasta fiind o boală a emoţiilor. Frica este normală atunci când are o intensitate controlabilă şi se exprimă prin instinctul de conservare a vieţii. Frica nu este o realitate, ci o percepere greşită a realităţii, ea este reală doar în mintea fricosului. Frica devine păcat atunci când este exagerată şi necontrolabilă, obsedantă, când pierde din vedere providenţa lui Dumnezeu care poartă de grijă. Soluţia este pocăinţa. 4. Al patrulea mare duşman “mic” este sentimentul de vinovăţie neabsolvită, acesta fiind o boală a duhului (conştiinţei). Acesta se întâmplă atunci când Dumnezeu iartă, însă omul nu se poate ierta pe sine însuşi. Când omul se pocăieşte cu adevărat şi în mod sincer, Dumnezeu îl iartă de orice păcat (1 Ioan 17,9). De aceea a păstra sentimentul de vinovăţie în urma pocăinţei este o dovadă de necredinţă. Soluţia este pocăinţa. 5. Al cincilea mare duşman “mic” este negativismul şi complexul de inferioritate. Acesta este o boală a personalităţii, a valorii de sine. Adevărul acestei boli este faptul că atunci când omul nu este de acord cu sine în exterior, se manifestă prin a nu fi de acord cu ceilalţi în exterior, prin agresivitate şi negativism. Ori de câte ori o persoană suferă de inferioritate, se manifestă cu superioritate în relaţia cu ceilalţi. Soluţia este pocăinţa. 6. Al şaselea mare duşman “mic” sunt dorinţele nedisciplinate, acesta fiind o boală a caracterului. În ciuda faptului că Buda a promis în mod greşit eliberarea de dorinţe (starea Nirvana), este normal ca omul să aibă dorinţe de când se naşte până moare. Însă ele trebuie orientate spre neprihănire, spre Dumnezeu. Secretul nu este să ai dorinţe mai puţine, ci dorinţe mai bune, adică înfrânare. Marii duşmani spirituali nu sunt cei mari, ci cei mici, datorită atitudinii noastre de toleranţă faţă de ei. Dragi prieteni, vă invit să vă analizaţi viaţa spirituală cu responsabilitate şi sinceritate, în perspectiva unei trăiri spirituale de calitate.
|
Noiembrie 5, 2005 Credinţa este cheia pentru intrarea în cer, este baza relaţiei spirituale cu Dumnezeu, este singura cale să fii mântuit şi să ai viaţă veşică. Martin Luther mărturisea: “Credinţa nu este un vis omenesc sau o iluzie, ci este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne aşează în lumea divină, ne instaurează în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi şi ne face o făptură nouă, ne schimbă inima, mintea, înţelegerea şi toate celelalte domenii ale personalităţii. Credinţa vine prin citirea Bibliei, ea implică o putere de viaţă care ne împinge irezistibil spre Dumnezeu. Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune care trebuie făcute, ci le înfaptuieşte fără nici o întrebare”. D. L. Moody mărturisea: “M-am rugat pentru credinţă şi am aşteptat ca Dumnezeu să mă lovească cu ea ca şi cu un trăsnet şi nu s-a întâmplat nimic... Am deschis atunci Biblia si am început să citesc cu regularitate. Am aflat că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. De când citesc, credinţa mea este într-o continuă creştere.” Credinţa nu este împotriva raţiunii, ci dincolo de limitele acesteia, este o continuare a ei. Ceea ce credem despre Dumnezeu este cel mai important lucru despre noi înşine, pentru că ne modelează existenţa. Ceea ce credem determină cum ne comportăm, iar ambele determină ce devenim şi unde ne petrecem eternitatea - în rai sau iad, cu Dumnezeu sau împreună cu Diavolul în infern. Dacă credinţa pe care o are cineva nu a avut puterea să-i schimbe viaţa, este cea mai bună dovadă că el ar trebui să aibă putere să schimbe credinţa aceea, pentru că este ineficientă, neadevărată. Adevărata credinţă îndumne-zeieşte, schimbă viaţa, îl duce pe om în inima lui Dumnezeu şi pe El în inima omului. Adevărata credinţă în Dumnezeu transformă şi se vede la prima vedere. O credinţă uşor de ascuns este şi uşor de pierdut! Credinţa în Dumnezeu vede invizibilul, crede incredibilul şi primeşte drept răsplată imposibilul. O credinţă mică te poate duce în cer, timp în care una mare poate aduce cerul la tine, ca să-l împarţi cu familia şi cu ceilalţi muritori. Este bucuria lui Dumnezeu să dăruiască, este nevoia şi datoria noastră să primim prin credintă şi primind să avem. Mulţi oameni sunt convinşi că ar putea muta munţii prin credinţă, dacă s-ar găsi cineva să dea la o parte dealurile care stau în cale. Suntem înclinaţi să credem nu ceea ce este adevărat, ci ceea ce este uşor şi nu ne costă, ceea ce ne place cel mai mult. Suntem tentaţi să alegem biserici cât mai libertine, în care să avem libertatea firii pământeşti, dar să ne amăgim şi cu speranţa că suntem mântuiţi. Fără fapte credinţa nu numai că este moartă, dar mai miroase şi urât. Adevărata credinţă se preocupă de ce a spus Dumnezeu, nu de ceea ce au spus înţelepţii, pentru că în orice împrejurare credinţa este necesară, dar şi suficientă. Trebuie doar să nu te îndoieşti niciodată în întuneric, de ceea ce a spus Dumnezeu pe când era încă lumina. Destinul veşnic al oamenilor se realizeaza prin credinţă. Banii şi lucrurile de pe pământ nu au nici un amestec. Dragul meu prieten, te invit cu dragoste la Betania să meditam împreună la ceea ce credem, la ce suntem, dar mai ales la ceea ce vrem să devenim prin credinţă!
|
|
|