|
pastor's page
|
May 2006
|
Mai 28, 2006
În general, esenţa se ţine în sticluţă, datorită concentraţiei foarte puternice este nevoie doar de... puţină cantitate. De aceea, deseori o sticluţă cu esenţă costă mai mult decât un butoi cu apă. Iată câteva expresii concentate de adevăr şi înţelepciune: - Ziua cea mai frumoasă este astăzi. - Lucrul cel mai uşor este greşeala. - Greşeala cea mai mare este abandonul. - Obstacolul cel mai mare este teama. - Înfrângerea cea mai mare este tristeţea. - Remediul cel mai bun este optimismul. - Sentimentul cel mai frumos este dragostea. - Forţa cea mai puternică este credinţa. - Cadoul cel mai frumos este iertarea. - Senzaţia cea mai plăcută este pacea interioară. - Cel mai frumos dar este prietenia. - Cea mai mare performanţă a omului este să se închine Creatorului. - Distracţia cea mai plăcută este munca. - Profesorii cei mai buni sunt copiii. - Persoanele cele mai necesare sunt părinţii. - Fericirea cea mai mare este să fii util celor din jurul tău. - Locul cel mai sigur este acasă. - Necesitatea cea mai mare este comunicarea. - Protecţia afectivă cea mai eficientă este zâmbetul. - Drumul cel mai scurt este cel cunoscut. - Cel mai eficient mod de a vorbi când suferi este tăcerea. - Duşmanul cel mai mare este fostul prieten. - Defectul cel mai mare este lipsa de chef. - Cel mai mare duşman este ignoranţa. - Cea mai urâtă atitudine este nemulţumirea. - Răutatea cea mai mare este egoismul. - Persoana cea mai periculoasă este mincinosul. - Sentimentul cel mai urât este ura. - Uitarea prietenului este cea mai crudă răzbunare. - Misterul cel mai mare este moartea. - Proprietatea cea mai valoroasă este viaţa. - Prietenul cel mai bun este Dumnezeu. Viaţa noastră este prea scurtă pentru a avea timpul necesar să învăţăm din propriile greşeli, de aceea este ideal să învăţăm din greşelile altora.
|
Mai 21, 2006 Viaţa şi destinul unui om sunt determinate de alegerile personale, viaţa şi destinul unei comunităţi sunt determinate de alegerile comune. Alegerile în viaţa unui om stabilesc priorităţile şi valorile lui, alegerile în viaţa unei comunităţi stabilesc conducerea şi direcţia acesteia. Fiecare comunitate are conducerea pe care o merită, prin faptul că are oportunitatea alegerii, dar şi responsabilitatea consecinţelor. Nimic nu influenţează mai mult viaţa unui om decât priorităţile şi valorile lui, nimic nu influenţează viaţa unei comunităţi decât conducerea ei.
Saul şi David sunt primii doi împăraţi în istoria monarhică a lui Israel, şi pentru că ei sunt diferiţi, consecinţele domniei lor sunt diametral opuse. Acelaşi popor, acelaşi context istoric, cultural, dar conducerea a făcut diferenţa. Între conducerea seculară şi conducerea spirituală este diferenţă de metodă şi de scop. Conducerea spirituală trebuie să fie un anumit fel de conducere:
1. Spiritualitatea conducerii În Împărăţia lui Dumnezeu unde guvernează Duhul Sfânt, conducerea trebuie să se desfăşoare în dimensiunea Duhului. Dumnezeu nu lucrează cu instrumente împrumutate.
2. Moralitatea conducerii Călăuzirea Duhului din relaţia cu Dumnezeu se va exprima prin neprihănire în relaţia cu oamenii. Dumnezeu nu poate fi slujit cu instrumente păcătoase, lipsite de integritate.
3. Abilitatea conducerii Lucrurile pe care le face Dumnezeu sau care se fac pentru Dumnezeu trebuie să fie la nivelul excelenţei. Tot ce a făcut Dumnezeu la creaţie, tot ce au făcut oamenii lui Dumnezeu de-atunci, a fost din categoria “foarte bune”. În mâna lui Dumnezeu, oameni simpli şi tineri ca Moise, Samuel, David, Ieremia, Daniel, Ioan, Timotei... ating excelenţa.
4. Disponibilitatea conducerii Nici o conducere nu va face ceva eficient, dacă nu-şi va face timp să facă. Lucrurile bune sau rele se fac în timp. Domnul Isus nu a putut din cer să moară pe pământ, nici Pavel de la Ierusalim să se întâlnească cu Domnul pe drumul spre Damasc. Oamenii vor fi găsiţi în mijlocul lucrurilor importante pentru ei, în mijlocul lucrurilor pe care le iubesc cel mai mult.
5. Responsabilitatea conducerii Nu se poate ca cineva să fie mai preocupat, mai interesat de lucrul lui Dumnezeu, decât slujitorii Lui. Conducerea unei biserici este manifestarea slujirii pentru Dumnezeu. Provocarea generaţiei noastre este să facem alegeri care definesc scopul, priorităţile, valorile şi convingerile noastre, iar consecinţele nu vor fi decât pe măsura alegerilor.
|
Mai 14, 2006
Fiinţa care ne dă viaţă şi care ne iubeşte oricum, oricând şi oriunde este mama. Multe dintre lucrurile vieţii vin în buchete de câte doi sau trei, sunt mii de trandafiri, stele şi asfinţituri, avem mai mulţi bani şi oportunităţi, fraţi şi surori... însă o singură... MAM}.
Mama înseamnă mult pentru fiecare dintre noi. De-a lungul timpului s-au scris multe cuvinte frumoase despre mamă; iată doar câteva dintre ele:
- Cărarea unei mame este presărată cu flori, dar de obicei ele nu înfloresc înaintea paşilor ei, ci în urma lor.
- Mamele scriu cu jertfa lor în inima copiilor ceea ce vântul aspru al vieţii nu va reuşi să şteargă vreodată.
- Mama nu-şi clădeşte casa cu mâinile, ci cu inima.
- Mâna mamei care stă pe leagănul copiilor, conduce lumea de mâine.
- Dintre toate calmantele din lume, cel mai eficient este... sărutul mamei.
- Mama este singura fiinţă capabilă să-şi împartă iubirea între toţi copiii ei şi totuşi să i-o dea fiecăruia întreagă.
- Ceea ce nu ne învaţă mama, învăţăm greu din altă parte.
- Mama Îl aduce pe Dumnezeu în inima copilului şi-l duce pe copil în inima lui Dumnezeu.
- Pentru o mamă, copilul ei rămâne întotdeauna copil, indiferent de vârstă.
Un tată poate întoarce spatele copilului său, fraţii şi surorile pot deveni duşmani de moarte, soţii şi soţiile pot ajunge la divorţ, dar dragostea de mamă supravieţuieşte tuturor încercărilor. În faimă sau dispreţ, în sărăcie sau belşug, în sănătate sau boală, în libertate sau închisoare, inima de mamă continuă să stea lipită de copilul ei. Ea are proaspăt în memorie,
chiar şi după zeci de ani, zâmbetul copilului, plânsul, râsul şi zburdălnicia lui. O mamă poate crede orice, afară de faptul că copilul ei nu mai este bun de nimic. În ochii şi-n inima ei, el are întotdeauna înţelegere pentru ieri, scuze pentru azi şi şanse extraordinare pentru mâine.
Dragi prieteni, vă invit în prezenţa Domnului duminică la Betania să ne închinăm împreună şi să ne aducem aminte de persoana pe care Dumnezeu a folosit-o să venim în lume - MAMA!
|
MAI 7, 2006
Unul dintre domeniile importante din viaţa omului este religia, fiecare popor având o formă de religie. La rândul ei, religia se împleteşte cu viaţa socială şi culturală, cea mai puternică influenţându-le pe celelalte două. Spre exemplu, în timpul Reformei lui Luther viaţa socială şi culturală a fost puternic influenţată de cea religioasă; astăzi viaţa religioasă este influenţată foarte mult de cea laică/socială şi culturală. Cu alte cuvinte, cea mai puternică conduce şi le subordonează pe celelalte. Există astăzi un proces de secularizare a Bisericii şi o religiozitate a lumii, Biserica acceptând standarde din lume, timp în care lumea acceptă standarde religioase, drept pentru care nu mai este o mare diferenţă între cele două. De-a lungul istoriei creştine, Biserica a cunoscut urcuşuri şi coborâşuri spirituale, întotdeauna cele două stări spirituale având manifestări specifice. Când Biserica a slăbit spiritual, acceptând standarde lumeşti, câteva manifestări au devenit evidente şi specifice: 1. Isus este acceptat ca Mântuitor, dar nu şi ca Domn. Acesta presupune că oamenii vor să fie mântuiţi prin Hristos, dar nu şi conduşi în toate aspectele vieţii de Domnul. De câte ori nu auzim creştini care spun: ”Este viaţa mea şi fac ce vreau cu ea!” Unde este domnia lui Hristos aici!? 2. Biblia este o carte relativă, nu absolută. Din ce în ce mai des răsună glasul sinistru al unor predicatori care învaţă că anumite părţi din Biblie sunt doar istorie, literatură, adăugiri la original... lucruri care slăbesc încrederea oamenilor în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu ne place ceva din Biblie, spunem simplu: “Asta nu mai trebuie!” OARE? Sunt în Biblie şi lucruri care nu trebuie? 3. Duplicitatea dintre viaţa din interiorul şi din afara bisericii. Atunci când oamenii sunt proprii lor stăpâni, când Biblia devine facultativă, relativă, oamenii sunt fireşti şi răi, însă la biserică îşi pun masca religioasă. Dintr-o dată există două comportamente la aceeaşi persoană: unul este folosit în mod natural în viaţa de fiecare zi, celălalt este folosit artificial şi ocazional la biserică pentru a păstra imaginea unui om spiritual. Această metodă este copilărească pentru că Dumnezeu cunoaşte originalul. 4. Biserica se concentrează doar pe ce nu trebuie să facă, nu şi pe ce trebuie să facă. Aceasta înseamnă că oamenii se vor concentra exagerat pe ce nu trebuie făcut şi vor reuşi într-o oarecare măsură. Însă lucrurile care trebuie făcute vor rămâne nefăcute pentru că oamenii nu se concentrează din capul locului la ele. Rezultatul este o religie fără comiteri, însă cu omiteri. Acestor oameni Hristos le spune în Matei 25:41-46: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic...” Te-ai gândit la asta până acum? Scumpi prieteni, vă invit cu preţuire la Betania să învăţăm împreună cum să-L urmăm pe Isus!
|
|
|