Sermons Recent Programs Live Donations

The next event: Sunday 09:00am-12:00pm

Remaining time:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
Special events
  • 28
    April
    Sunday School Seminar
     
    07
    May
    Holy Communion
     
    08
    May
    Youth Bible Study
  • 11
    May
    Pastoral Conference
     
    14
    May
    Mother`s Day
     
    20
    May
    Volunteer Day
 

January 2008

 
 

pastor's page

January 2008

Ianuarie 27, 2008

Domnul Isus i-a învăţat pe apostoli să se roage pentru lucrători, deoarece secerişul Împărăţiei depinde în mare măsură de slujirea lor (Luca 10:2). Rolul evanghelistului este multiplicarea bisericii, aducând în interior oameni nemântuiţi; rolul învăţătorului este maturizarea bisericii, contribuind la creşterea ei spirituală; rolul prorocului este zidirea, sfătuirea şi mângâierea, aducând descoperire dumnezeiască în anumite situaţii concrete; rolul pastorului este conducerea bisericii, îngrijindu-se de turma Domnului.

                Analizând slujba învăţătorului, descoperim că scopul lui de bază este să clarifice adevărurile Bibliei pentru sfinţii din biserică. Unul dintre cei mai destoinici învăţători ai V. T. a fost Ezra, despre care Biblia menţionează următoarele: ,,Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, învăţând pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile Lui" (Ezra 7:10). Această afirmaţie prezintă cel puţin trei lucruri:

             1. Chemarea învăţătorului: ,,Ezra îşi pusese inima". Chemarea l-a pus în legătură cu Dumnezeu, faţă de care a rămas responsabil restul vieţii. Chemarea învăţătorului în slujbă trebuie confirmată de prezenţa abilităţilor necesare. Dezvoltarea chemării, pregătirea, experienţa pe care omul trebuie să le fac nu pot înlocui chemarea din partea lui Dumnezeu.

            2. Pregătirea învăţătorului: ,,să adâncească şi să împlinească Legea Domnului".  Studiul l-a pus în legătură cu Scripturile, faţă de care a rămas fidel restul vieţii. ToŢi credincioşii trebuie să studieze şi să înţeleagă Biblia, dar învăţătorul trebuie să aibă şi abilitatea să o explice simplu şi clar. El trebuie să fie în stare să împartă conceptele fundamentale ale Bibliei în piese mici, punându-le într-o ordine logică şi simplă, pentru a fi uşor de înţeles.

            3. Slujirea învăţătorului: ,,Învăţând pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile lui". Învăţarea l-a pus în legătură cu oamenii, faţă de care a rămas dedicat restul vieţii. Rolul învăţătorului este să-L aducă pe Dumnezeu prin Biblie în mijlocul oamenilor. Slujirea unui adevărat învăţător este ,,în mijlocul oamenilor", asumându-şi responsabilitatea celor spuse. Pavel spunea: ,,Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu" (Fapte 20:27). Scopul învăţătorului nu este să devină popular, apreciat, plăcut de oameni. El are un mesaj de la Dumnezeu, ce trebuie spus indiferent de consecinţe. Învăţătorul spiritual nu transferă doar informaţii, ci şi un mod de viaţă care confirmă învăţătura. Pavel le spunea corintenilor: ,,Urmaţi modelul meu, deoarece şi eu urmez modelul lui Hristos". Maturizarea unei biserici, viitorul spiritual al noilor convertiţi şi al tinerilor depind în mare măsură de competenţa şi responsabilitatea slujirii învăţătorului. Din acest motiv, Mântuitorul spunea: ,Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său" (Luca 10:2).

Ianuarie 20, 2008

         Bârfa/defăimarea este unul dintre cele mai des întâlnite păcate, un păcat pe care nu-l mai condamnă aproape nimeni cu excepţia lui Dumnezeu. Bârfa trece în mod greşit drept un defect de vorbire, neatenţie în exprimare,  ,,m-a luat gura pe dinainte" sau ,,îl deranjează adevărul?", dreptul la liberă exprimare. Opinia lui Dumnezeu este cu totul diferită: ,,Nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor. 6:10). Cine mai vrea acum să bârfească?

                Ce este bârfa? Bârfa este vorbirea despre păcatul presupus al cuiva, fără să existe dovada că este adevărat. Bârfa este vorbirea despre păcatul presupus sau real al cuiva, fără ca respectiva persoană să fie de faţă să se poată apăra. Bârfa este vorbirea despre păcatul cuiva, cu o motivaţie greşită, într-o problemă care nu te priveşte: ,,Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor. Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău legea sau judecă legea. Şi dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător" (Iacov 4:11). Bârfa este răspândirea vorbirii altuia despre păcatul cuiva.

                Câteva dintre motivele pentru care oamenii bârfesc sunt: lipsa de disciplină spirituală, adică vorbirea de rău a altor persoane doar ca să treacă timpul mai repede. Deşi pare cel mai nevinovat aspect al bârfei, Biblia spune: ,,Cu cel ce nu-i poate ţine gura să nu te amesteci" (Prov. 20:18). Invidia poate fi un alt motiv pentru care oamenii bârfesc, devenind un mod de a te răzbuna pe cineva care a reuşit mai mult în viaţă: ,,Cine răspândeşte bârfe este un nebun" (Prov. 10:18). Nemulţumirea ori sentimentul că ai fost nedreptăţit sunt alte două posibile motive pentru care oamenii bârfesc, alegând să se răcorească în felul acesta de supărarea lor: ,,Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace" (Prov. 11:12). Indiferent care este motivaţia bârfei, efectul este întotdeauna acelaşi: ,,Veniţi să urzim rele împotriva lui Ieremia. Că doar nu va pieri legea din lipsă de preoţi, nici sfatul din lipsă de înţelepţi, nici cuvântul din lipsă de proroci. Haide să-l ucidem cu vorba şi să nu luăm seama la vorbirile lui" (Ier. 18:18). Trebuie să acceptăm că există şi forme elevate de bârfă, cum ar fi sarcasmul, ironia, exprimate prin cuvinte sau gesturi. Bârfa este instrumentul Diavolului de a strica unitatea, prietenia, colaborarea, camaraderia, familia, biserica... Bârfa pare un păcat mic, însă are efecte mari şi, din nefericire, ireparabile. Atunci când bârfa pare să nu- şi atingă scopul, cele mai nevinovate consecinţe sunt suspiciunea, neîncrederea, bănuiala, gelozia şi acestea sunt suficiente pentru ca o relaţie să nu mai fie niciodată ca înainte.

                Bârfa, ca accident, este probabil experienţa fiecărui muritor, timp în care bârfa ca şi comportament repetabil este un păcat la fel de mare ca oricare altul, motiv pentru care consecinţele sunt aceleaşi: ,,Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tu cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă. Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău aproapelui său şi nu aruncă ocara asupra aproapelui său" (Ps. 15:1-3). Bârfa urâţeşte ireparabil imaginea unui om, a unei familii, a unei biserici, lăsând în urmă ruine, durere şi singurătate. Care muritor are dreptul să condamne pe cineva prin bârfă, la o astfel de viaţă? Nimeni. Şi dacă, totuşi, există astfel de oameni, ei nu vor scăpa de mânia pedepsei lui Dumnezeu. Pentru aceste motive Dumnezeu urăşte păcatul bârfei şi pentru aceleaşi motive trebuie să-l urâm şi noi şi să ne ferim de el.

Ianuarie 13, 2008

Mântuirea este metoda Creatorului acceptată de oameni prin credinţă şi pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu cu scopul sfinţirii şi slujirii. Poziţia de copil al lui Dumnezeu implică deplina lepădare de sine în ce priveşte păcatul şi consacrarea pentru împlinirea intereselor Stăpânului. Uneori Domnul compară Biserica Sa cu o mireasă ca să pună în evidenţă frumuseţea şi curăţia ei, alteori o compară cu o clădire ca să demonstreze complexitatea şi trăinicia ei, însă o compară şi cu un corp uman ca să explice faptul că nu există părţi componente de rezervă în trup, deoarece toate mădularele fac o activitate mai mică sau mai mare, în funcţie de structura, aptitudinile şi locul unde sunt aşezate. Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, toţi mântuiţii sunt chemaţi la slujire. Biblia spune că:

• Fiecare om este creat pentru slujire (Efes. 2:10).

• Fiecare este necesar pentru slujire (1 Cor. 12:27).

• Fiecare este mântuit pentru slujire (2 Tim. 1:9).

• Fiecare este înzestrat pentru slujire (1 Petru 4:10).

• Fiecare este pregătit pentru slujire (Efeseni 4:11-12).

• Fiecare este autorizat pentru slujire (Matei 18:19-20).

• Fiecare este trimis pentru slujire (Matei 20:26-28).

• Fiecare va da socoteală pentru slujire (Col. 3:23-24).

• Fiecare slujire este importantă (1 Cor. 12:18).

• Fiecare depinde de fiecare în slujire (1 Cor. 12:26).

• Fiecare slujeşte în funcţie de structura, abilităţile şi darurile lui (Rom.9:21).

            Slujirea în Împărăţie, indiferent de specificul ei, are drept scop mântuirea oamenilor, maturizarea lor spirituală şi implicarea lor în lucrarea de slujire, deoarece scopul major al Bisericii este evanghelizarea lumii. Dimensiunea secerişului spiritual este atât de mare, încât oricât de mulţi lucrători ar fi, nu sunt suficienţi. Scopul oamenilor şi al organizaţiilor lor este interesul pământesc. Scopul lui Dumnezeu cu Biserica Sa este mântuirea oamenilor prin evanghelizare. Cum se vor mântui oamenii fără mesajul Evangheliei? Cum va ajunge mesajul Evangheliei la ei, dacă Biserica nu îl va predica? Una dintre cele patru afirmaţii ale Domnul Isus în Noul Testament, ,,Rugaţi-vă pentru..." sau ,,Rugaţi pe..." este ,,Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui" (Matei 9:38). Soluţia lui Dumnezeu pentru oamenii pierduţi în păcat este ,,lucrătorii". Exemplul vieţii şi slujirii Mântuitorului, al apostolilor Săi, ne motivează să înţelegem că evanghelizarea este unul dintre scopurile fundamentale ale Bisericii. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să meargă în evanghelizare şi să se întoarcă în închinare, acestea sunt cele două componente majore ale Bisericii: slujirea oamenilor în vederea mântuirii şi maturizării lor şi părtăşia cu Stăpânul pentru primirea planului de lucru şi a puterii necesare în slujbă. Metoda Mântuitorului să-şi întemeieze Biserica a fost evanghelizarea (Matei 4:17). Modul în care a trăit şi a slujit Domnul a dus la evanghelizare (Luca 8:1). Motivul formării celor 12 ucenici a fost evanghelizarea (Matei 10:5a). Învăţătura dată de Domnul Bisericii a fost evanghelizarea (Mat. 28:19a). Stilul de viaţă şi slujire al apostolilor a dus la evanghelizare (Fapte 15:35). Motivul primar al umplerii cu Duhul Sfânt a fost evanghelizarea (Mat. 28:18-19; Fapte 1:8). Descoperirea Duhului Sfânt unora dintre apostoli a fost să facă evanghelizare şi să se dedice în exclusivitate acestei slujiri (Fapte 13:2-3,5).

            Anul 2008 este un timp potrivit să ne dedicăm cu toţii în slujirea câştigării sufletelor pierdute în păcat, conştienţi de faptul că Stăpânul nostru iubeşte lucrul acesta cel mai mult. El Însuşi a plătit preţul suprem jertfindu-şi unicul Fiu. Acum este rândul nostru să plătim preţul, jertfindu-ne asemenea Lui.

Ianuarie 6, 2008

           Fiind la începutul anului 2008, se impune cu necesitate să ne facem un plan, să ne fixăm o ţintă spirituală. După cum în lumea materială ne inspirăm din viaţa şi activitatea oamenilor de succes, tot la fel în viaţa spirituală avem modelul perfect al Mântuitorului Isus Hristos, care a schimbat lumea prin jertfă şi iubire. Ucenicii Mântuitorului care L-au însoţit peste tot, au crezut că succesul activităţii Lui vine din viaţa Sa de rugăciune, motiv pentru care au insistat să-i înveţe să se roage. Domnul Isus îi învaţă atunci rugăciunea Tatăl Nostru, apoi le spune o întâmplare imaginară despre importanţa şi eficienţa rugăciunii pentru viaţa spirituală. Apoi, de-a lungul celor trei ani şi jumătate petrecuţi împreună, Domnul Isus de patru ori îi învaţă să se roage pentru ceva anume spunându-le: ,,RUGAŢI-VĂ..."

            Această poruncă, acest imperativ al rugăciunii îl întâlnim de 18 ori în Biblie: de 6 ori în Vechiul Testament, de 8 ori în Faptele Apostolilor şi epistole şi de 4 ori spus de Domnul Isus. 

RUGAŢI-VĂ SĂ NU CĂDEŢI ÎN ISPITĂ (Luca 22:44). Domnul le dă această poruncă deoarece, în timp ce se rugau, au adormit. Este somnul o ispită, este păcat să adormi? Categoric NU, însă ispită poate deveni orice lucru bun, făcut în locul slujirii sau într-un moment al slujirii. Orice lucru, bun sau rău în sine, care distrage atenţia de la viaţa spirituală în general şi de la slujire în special poate deveni ispită. Această rugăciune are în vedere păstrarea mântuirii creştinului, ferindu-l de căderea în ispită şi în felul acesta de păcat. 

RUGAŢI-VĂ PENTRU DUŞMANI (Matei 5:44). Motivul rugăciunii pentru duşmani este să nu-i poţi urî, să nu le porţi pică. Beneficiul acestei rugăciuni este mai mult al tău decât al lor, deoarece duşmanii au păcătuit odată în viaţă cu ceva anume faţă de tine, timp în care tu păcătuieşti în fiecare zi pentru că-i urăşti. Un om care urăşte este înfrânt, lipsit de pace şi linişte sufletească, un om nefericit, rănit, pe moarte. Această stare te predispune la vorbire de rău, răutate, ură, răzbunare, partide, păcat şi chiar moarte spirituală. Duşmanii sunt vinovaţi, însă judecătorul lor este Dumnezeu. Datoria ta este să-i ierţi rugându-te permanent pentru ei. În felul acesta ei au o problemă cu Dumnezeu, însă tu nu ai. În rugăciunea TATĂL NOSTRU Domnul Isus ne-a învăţat că cine nu iartă pe duşmanii lui, nu va fi iertat de Dumnezeu când se roagă pentru iertare. Această rugăciune are în vedere dimensiunea relaţiilor de pace şi linişte cu oamenii şi relaţia spirituală cu Dumnezeu. 

RUGAŢI-VĂ SĂ REZISTAŢI ÎN VREMEA SFÂRŞITULUI (Mat. 24:20; Mc. 13:18). În această rugăciune, Mântuitorul ne învaţă să ne rugăm să nu fie prigoană în Sabat sau în timpul iernii. În Ziua Domnului (Sabat) omul nu este pregătit să se ascundă în cazul unei prigoane, iarna nu poate supravieţui ascuns, pomii nu au fructe, nu sunt legume, iarbă... decât zăpadă, este foarte frig pentru a sta afară, drumurile sunt inaccesibile. Prin această rugăciune Dumnezeu are în vedere să ne pregătim tot timpul, deoarece nu ştim când va veni timpul sfârşitului vremurilor. 

RUGAŢI-VĂ PENTRU EVANGHELIZAREA LUMII (Matei 9:38). Dumnezeu scoate lucrători prin faptul că-i cheamă, îi formează, îi împuterniceşte şi-i trimite în lucrare. Biserica scoate lucrători prin faptul că-i confirmă şi se roagă pentru ei. Această rugăciune are în vedere viziunea promovării de slujitori noi, formarea lor şi evanghelizarea lumii întregi. ACESTA ESTE MANDATUL BISERICII LUI DUMNEZEU. 

            Scopul nostru spiritual în 2008 este să folosim rugăciunea pentru a nu cădea în ispită, pentru iertarea duşmanilor, pentru pregătirea personală în perspectiva vremurilor sfârşitului şi pentru evaghelizarea lumii.