Sermons Recent Programs Live Donations

The next event: Sunday 09:00am-12:00pm

Remaining time:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
Special events
  • 28
    April
    Sunday School Seminar
     
    07
    May
    Holy Communion
     
    08
    May
    Youth Bible Study
  • 11
    May
    Pastoral Conference
     
    14
    May
    Mother`s Day
     
    20
    May
    Volunteer Day
 

August 2010

 
 

pastor's page

August 2010

1 august

            Într-o zi, fiecare muritor se va uita în urmă la tot ce a făcut în această viaţă şi va pleca plângând sau zâmbind spre veşnicie. Relaţia spirituală personală cu Dumnezeu va determina locul unde omul îşi va petrece eternitatea. În societatea seculară, în general, oamenii cred că orice lucru se poate rezolva cu bani şi această mentalitate o aplică în mod greşit şi lucrurilor spirituale. Dacă relaţia spirituală este determinantă pentru viaţa veşnică, relaţia cu familia este importantă pentru viaţa umană. O viaţă de familie stabilă şi fericită îi dă omului echilibru, resurse şi motivaţie să trăiască demn, împărtăşind copiilor valori şi priorităţi care le vor influenţa eternitatea.

            Una dintre marile probleme ale vieţii de familie, care afectează negativ calitatea relaţiilor şi, mai cu seamă, calitatea creşterii copiilor, este abuzul. Două dintre multele forme de abuz în familie sunt abuzul de dreptate fără dragoste şi abuzul de dragoste fără dreptate. Educaţia echilibrată formează caracterul copilului şi determină veşnicia, or aceasta se realizează în familie şi influenţează cel mai mult personalitatea copilului pentru restul vieţii lui.

            Aplecându-ne cu atenţie asupra atitudinii de Tată a lui Dumnezeu, vom fi uimiţi de echilibrul dintre dreptate şi dragoste. Formula educaţiei desăvârşite este raportul cumpătat dintre elementele fundamentale ale relaţiei - dreptatea şi dragostea. Fiecare dintre aceste două componente folosit în absenţa celuilalt devine otrăvitor. Dacă Dumnezeu ar folosi numai dreptatea în raportul Său cu oamenii, cine ar mai fi mântuit? Dimpotrivă, dacă Dumnezeu ar folosi numai dragostea în raportul Său cu oamenii, cine ar mai fi osândit? Dreptatea divină osândeşte pe absolut toţi oamenii, în timp ce dragostea divină îi eliberează pe toţi. Secretul succesului divin în mântuirea omului este echilibrul dintre dragoste şi dreptate. În dreptatea Sa, Dumnezeu urăşte păcatul, însă în dragostea Sa, iubeşte păcătosul. Doar echilibrul obiectiv între cele două componente ale formulei educaţiei este soluţia divină a mântuirii omului, fără a fi compromisă justiţia Sa.

            Asemenea lui Dumnezeu care este Tatăl desăvârşit, părinţii trebuie să evite abuzul iubirii fără dreptate şi al dreptăţii fără dragoste. Rolul dreptăţii este să elimine răul din copil; rolul iubirii este să accepte copilul. Abuzul dreptăţii se manifestă prin eliminarea copilului, în timp ce abuzul iubirii se exprimă prin acceptarea răului. Ambele soluţii sunt abuzuri care deformează caracterul copilului şi nu se regăsesc deloc în atitudinea divină. Deşi Dumnezeu îl iubeşte pe om mai mult decât un tată îşi iubeşte copilul, El nu tolerează păcatul în viaţa omului. Deşi Dumnezeu urăşte păcatul mai mult decât urăşte un tată răul făcut de copilul său, El îl iubeşte pe păcătos. Secretul divin este următorul:

1. Dumnezeu urăte păcatul, dar îl iubeşte pe păcătos.

2. Dumnezeu îl acceptă pe păcătos, după ce a pedepsit păcatul lui în Fiul Său şi după ce păcătosul s-a pocăit de păcat şi l-a părăsit.

            Aceasta este formula educaţiei, a absenţei abuzului în educaţie:

1. Părinţii îl acceptă pe copil, însă nu acceptă răul făcut de el.

2. Părinţii acceptă copilul, dar îl pedepsesc pentru răul făcut şi se aşteaptă ca copilul să regrete şi să părsească comportamentul greşit.

            Manifestarea dreptăţii este pedeapsa, în timp ce manifestarea dragostei este iertarea. Dragostea/iertarea nu anulează dreptatea/iertarea, ci doar o echilibrează. Este o formă de abuz pentru un părinte să nu-şi pedepsească copilul în dreptate şi să nu-l ierte în dragoste. Părinţii care aplică aceste principii fundamentale ale educaţiei şi ale vieţii, principii instituite şi folosite de Creator, vor fi martorii şi beneficiarii propriului succes. Într-o zi, ei se vor uita în urmă la tot ce au făcut în această viaţă şi vor pleca zâmbind spre veşnicie.

8 august

            Biblia vorbeşte mult despre căsătorie şi viaţa de familie, deoarece Creatorul a organizat viaţa în jurul familiei. Căsătoria lui Isaac cu Rebeca este istoria cea mai extinsă dintre căsătoriile patriarhilor prezentate în Biblie. Chiar dacă ea are specificul cultural al mentalităţii vremii în care a fost făcută, principiile căsătoriei lui Isaac cu Rebeca pot servi drept exemplu pentru generaţiile tinere care urmează să se căsătorească ,,în Domnul". Istoria căsătoriei lor arată intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu care Se implică în deciziile importante ale copiilor Săi. Viaţa unui om şi a unei familii depinde într-o foarte mare măsură de calitatea alegerii tovarăşului de viaţă, de calitatea vieţii de familie şi de calitatea principiilor de viaţă.

1. Principiul lui Avraam, tatăl lui Isaac

            Avraam a fost un bărbat cu a cărui credinţă Dumnezeu ,,S-a lăudat". La vârsta de 100 de ani, primeşte copilul promis de Dumnezeu şi proba de foc a fidelităţii a fost atunci când Dumnezeu îi cere să-l aducă jertfă pe un munte. Iubirea lui Avraam pentru copilul atât de dorit şi aşteptat a fost învinsă de iubirea lui Dumnezeu. Creatorul îl opreşte să-şi jertfească copilul, spunându-i că a fost doar un examen de fidelitate şi exigenţa examenului este direct proporţională cu rolul şi autoritatea pe care le va primi de la Dumnezeu. Anii trec şi Avraam îl trimite pe Eliezer, administratorul casei lui, să-i aleagă o soţie fiului său, Isaac. Condiţiile puse de Avraam lui Eliezer în alegerea miresei pentru fiul său sunt principii care conduc soţii la fericirea promisă de Creator în cadrul familiei.

a) Să fie din poporul Domnului: ,,nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Cananiţilor" (Geneza 24:3). DE CE să fie din poporul Domnului?

            - pentru că poporul Canaanit este sub blestem (Geneza 9:25)

            - pentru că aşa a poruncit Dumnezeu (Geneza 24:7)

b) Să nu-l iei pe Isaac de aici: ,,Cu niciun chip să nu duci acolo (în Mesopotamia) pe fiul meu" (Geneza 24:8). DE CE să nu-l ducă pe Isaac acolo?

            - pentru că Dumnezeu l-a scos din Mesopotamia şi i-a promis Canaanul

2. Principiul lui Betuel, tatăl viitoarei soţii a lui Isaac, Rebeca

a) Fata trebuie să îşi aleagă tovarăşul de viaţă: ,,Vrei să te duci cu omul acesta?" ,,Da, vreau", a răspuns ea" (Geneza 24:58). 

b) Părinţii trebuie să o binecuvânteze: ,,Au binecuvântat pe Rebeca..."  Părinţii au responsabilitatea în faţa Creatorului să dea naştere la copii, să-i crească şi să-i educe în spiritul voii divine. Atunci când aceştia îşi aleg tovarăşul de viaţă, părinţii au responsabilitatea să fie alături de copii şi să le dea binecuvântarea. Binecuvântarea lui Dumnezeu este cea mai mare zestre cu care un copil poate pleca din casa părintească.

3. Principiul lui Isaac a fost să ofere:

            Fiul lui Avraam i-a oferit soţiei lui cele mai bune lucruri din viaţă:

a) I-a oferit cel mai bun loc - ,,cortul mamei lui".

b) I-a oferit cel mai bun lucru - ,,a iubit-o".   

4. Principiul lui Rebeca a fost să accepte şi să ofere:

a) L-a acceptat pe Isaac, înţelegând voia lui Dumnezeu pentru ea.

b) I-a oferit respectul pe care-l merită soţul (Geneza 24:65b).

            Aceste principii, prezente în viaţa lui Isaac, Rebeca şi a părinţilor lor au atras binecuvântarea divină, pe care o caută fără succes cananiţii.

15 august

Lumea în care trăim este condusă prin influenţă şi este influenţată prin informaţie, de aceea învăţătura este factorul principal în educaţie. Dumnezeu a creat lumea şi o conduce prin structurile de autoritate:

1. Guvern - liderii politici

2. Şcoală - profesori

3. Serviciu - şefi, manageri

4. Biserică - pastori

5. Familie - părinţi

            Învăţătura este forma esenţială de educaţie, deoarece ea creează principii, mentalitate şi caracter. Alternativa învăţăturii este pedeapsa, ea fiind o formă de educaţie prin constrângere. ,,Legea este făcut pentru... oricine este împotriva învăţăturii sănătoase" (1 Timotei 1:10). Acan trece peste principii şi se confruntă cu pedeapsa. Educaţia creează conştiinţa, în absenţa căreia omul acţionează haotic, împotriva dreptăţii. Dreptatea încălcată conduce la pedeapsă, pedeapsa produce suferinţă şi suferinţa aduce corectare. Ceea ce nu reuşeşte să facă învăţătura prin educaţie, face suferinţa prin constrângere. Ceea ce nu reuşeşte să facă judecata conştiinţei de sine, face judecata suferinţei din partea lui Dumnezeu. ,,Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi, dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea" (1 Corinteni 11:31). ,,Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii" (Proverbe 6:23). Nu există în lumea noastră nicio structură de autoritate care să evite pedeapsa în procesul educaţiei, atunci când învăţătura este insuficientă. 

            Timotei a fost în copilărie ascultător de mama şi bunica lui, de aceea, în calitate de adult, a fost ascultător de Dumnezeu şi de slujitorul Său, Pavel. Pavel devine mentorul spiritual al lui Timotei şi în cele două epistole îi scrie despre efectul divin al învăţăturii biblice, dar şi despre consecinţele catastrofale ale unor învăţături greşite, confuze şi cotradictorii - ,,După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură" (1 Timotei 1:3). Atunci când Pavel îi scrie despre învăţătura biblică, cuvântul ,,învăţătură" este la singular, or atunci când îi scrie despre învăţăturile greşite, cuvântul ,,învăţături" este la plural.

            Învăţătura biblică pe care o recomandă Pavel are multe caracteristici:

1. Învăţătură sănătoasă

2. Învăţătură bună

3. Învăţătură verificată

4. Învăţătură competentă

5. Învăţătură consecventă

6. Învăţătură susţinută

            Învăţătura nebiblică pe care o contestă Pavel are câteva caracteristici:

1. Învăţături diferite

2. Învăţături incompetente

3. Învăţături drăceşti

            Copiii în familie, tinerii în Biserică, studenţii la şcoală, muncitorii la serviciu, oamenii în societate... sunt educaţi sau corectaţi în sistemul acesta de educaţie, care face posibilă formarea caracterului şi convieţuirea paşnică. Cu cât procesul de educaţie este mai exigent şi mai performant, cu atât instituţiile menţionate mai sus sunt formate din oameni a căror conştiinţă este modelată după voia lui Dumnezeu.

22 august

            Dacă Diavolul nu reuşeşte să-l împiedice pe om să se pocăiască, atunci va încerca să-l împiedice să se sfinţească. Pentru a-şi atinge acest obiectiv, va crea confuzie în mintea creştinului cu privire la importanţa Duhului Sfânt, împingându-l întruna dintre cele două extreme:

1. să dispreţuiască sau să ignore lucrarea Duhului Sfânt

2. să confunde lucrarea şi plintatea Duhului cu experienţe spirituale sau emoţionale

            În felul acesta, creştinul va experimenta tot felul de experienţe spirituale, însă va eşua în ceea ce priveşte caracterul - ,,Fiindcă după omul dinuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob păcatului, care este ÎN MĂDULARELE MELE. O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest TRUP DE MOARTE?” (Rom. 7:22-24) Aceste ,,mădulare ale mele" sau ,,trup al meu" sunt firea păcătoasă în care omul se naşte, adică temperamentul. Fiecare om a moştenit de la părinţi un temperament principal, care conţine atât părţi pozitive, cât şi părţi negative. Temperamentul poartă diferite denumiri în Biblie:

1. ,,Omul firesc" (1 Cor. 2:14): ,,Omul firesc nu primeşte lucrurile..."

2. ,,Carnea" (1 Cor. 8:8): ,,Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi Lui ..."

3. ,,Omul vechi" (Col. 3:9): ,,Pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi..."

            Impulsul primar al fiinţei noastre (temperamentul) este să ne satisfacem plăcerile cărnii - ,,Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea" (Gal. 5:19-21). Aceste manifestări păcătoase ale temperamentului se împart în mai multe categorii:

1. Fapte în domeniul sexual:

    • ,,Necurăţia" - gânduri murdare

    • ,,Imoralitatea" - fapte imorale

    • ,,Senzualitatea" - fapte imorale fără ruşine

2. Fapte în domeniul spiritual:

    • ,,Idolatria" - materialism, putere

    • ,,Vrăjitoria" - intrarea în contact cu realităţi spirituale prin practici oculte

3. Fapte în domeniul social:

    • ,,Vrăjbile" - ură la nivelul minţii

    • ,,Cearta" - temperament arţăgos

    • ,,Gelozie" - resentimente provocate de invidie

    • ,,Izbucniri de mânie" - om nestăpânit care regretă mai târziu

    • ,,Dezbinări" - nemulţumire care provoacă partide

4. Fapte în domeniul autoindulgenţei:

    • ,,Beţia" - sub influenţa alcoolului

    • ,,Îmbuibările" - obsesie pentru mâncare, cultul mâncării

            Biserica s-a ferit de păcatele din domeniile sexuale, spirituale şi ale autoindulgenţei, dar a fost învinsă la păcatele din domeniului social.

            Fiecare copil moşteneşte de la părinţi o anumită zestre genetică, un anumit temperament, care are atât părţi pozitive, cât şi părţi negative. Temperamentul este firea înnăscută a omului, care se manifestă carnal, firesc, independent de principiile morale. Moştenirea trăsăturilor temperamentale este la fel de imprevizibilă ca şi culoarea părului, a ochilor, înălţimea... Temperamentul exprimă intensitatea, viteza şi ritmul cu care omul răspunde stimulilor mediului. El se moşteneşte de la bunici şi părinţi şi se exprimă prin conduită. Cum scăpăm de influenţa lui păcătoasă?  (va urma)

29 august

Căsătoria este formula lui Dumnezeu care exprimă nevoia omului şi conduce la fericirea acestuia. Promisiunea fericirii făcută de Creator se împlineşte în familia în care soţii Îl cunosc, prin credinţă, pe Hristos şi-L urmează cu pocăinţă. Succesul familiei depinde de principiile şi priorităţile soţilor, de felul în care ei se raportează la componentele de bază ale existenţei.

            1. Cum se raportează la Dumnezeu - prin relaţie sau religie

Relaţia spirituală personală cu Dumnezeu îl conduce pe om la o viaţă de închinare sinceră şi permanentă. Religia îl conduce pe om la un sistem de forme şi tradiţii, însă inima rămâne goală şi străină de Creator, pentru că relaţia spirituală cu Dumnezeu pune familia în legătură cu Divinitatea, în timp ce religia pune familia în legătură cu biserica.

            2. Cum se raportează la Satana - prin împotrivire sau supunere

Dumnezeu i-a încredinţat lui Adam să păzească grădina în care l-a aşezat, alături de soţia lui, însă el a eşuat prin nepăsare şi neatenţie. ,,Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului" (Gen. 3:1). Fiarele câmpului nu aveau ce să caute în grădină şi Adam avea responsabilitatea aceasta. Păcatul lui Adam a fost un păcat ,,mic", un păcat de omitere, însă consecinţa lui a umplut pământul, a pervertit natura umană, a stricat relaţia cu Dumnezeu şi l-a alungat pe Adam din Eden. Adam a falimentat în relaţia cu Dumnezeu pentru că a fost tolerant şi permisiv cu Diavolul.

            3. Cum se raportează la ei înşişi - prin mulţumire sau nemulţumire

Starea de mulţumire nu este inconştientă sau involuntară, nu este expresia ignoranţei sau naivităţii, ci este încrederea conştientă în suveranitatea lui Dumnezeu. Nemulţumirea arată lăcomia inimii nesătule de achiziţii materiale, egoismul unui suflet necredincios în promisiunile divine. O familie nemulţumită nu va încerca sentimentul de bucurie şi recunoştinţă la adresa Creatorului, ci va fi chinuită de frustrare şi neîmplinire.

            4. Cum se raportează la natură - prin administrare sau idolatrie

Lucrurile materiale care ne înconjoară trebuie administrate pentru onoarea Creatorului şi pentru bucuria noastră. În această echipă, calitatea de proprietar este a lui Dumnezeu şi calitatea de administrator este a omului. Când omul crede că este proprietar, administrează totul spre folosul lui egoist şi se închină naturii pe care trebuia să o adminstreze spre slava Stăpânului şi spre fericirea lui.

            5. Cum se raportează la sexul opus - prin înfrânare sau poftă

Căutarea lui Adam pentru rezolvarea singurătăţii lui a fost justificată până când a acceptat-o pe Eva, pe care i-a prezentat-o Dumnezeu. Când Adam s-a trezit din somn, s-a sfârşit cu căutarea. Căutarea conduce la logodnă şi căsătorie, însă dacă ea continuă, conduce la adulter şi la divorţ. Căutarea nu trebuie să fie motivată de poftă, ci de găsirea tovarăşului de viaţă. Pofta a convins-o pe Eva să mănânce din pomul interzis, pofta l-a convins pe Acan să ia din lucrurile interzise, pofta l-a convis pe David să ia din femeile interzise, pofta l-a convins pe Ahab să ia pământul interzis, pofta i-a convins pe Anania şi Safira să ia din banii interzişi...

            6. Cum se raportează la păcat - prin fugă sau apropiere

Ispita este începutul păcatului, păcatul este finalizarea nefericită a ispitei. Oamenii au atitudini diferite faţă de păcat: Adam a justificat păcatul, Sara l-a negat, Acan l-a ascuns, David l-a condamnat la alţii, dar lui şi l-a permis. Biblia spune că ,,păcatul este ruşinea popoarelor" şi ,,plata păcatului este moartea". Cum se poate împlini promisiunea divină în viaţa unei familii care trăieşte în păcat, sfidându-L pe Dumnezeu?   

            7. Cum se raportează la familie - prin responsabilitate sau nepăsare

Familia este cel mai greu examen al omului, este şcoala vieţii, este locul unde iubirea şi iertarea sunt mereu insuficiente. Familia este locul unde omul nu se poate preface. Oamenii au aşteptări de la Dumnezeu, dorind binecuvântări abundente. Dumnezeu a promis binecuvântările, însă le vor primi oamenii care-L au pe Hristos şi cei care-L urmează cu pocăinţă. Cum eşti tu, cum este familia ta?