|
pagina păstorului
|
Ianuarie 2011
|
2 Ianuarie
Pentru a ne aduce aminte de înaintaşii noştri care nu mai sunt în viaţă, folosim monumentele funerare. Aceste pietre de aducere aminte au rolul să întârzie, ba chiar să împiedice procesul normal al uitării. Folosind aceste simboluri, aducem mereu şi mereu în prezent oameni şi evenimente care au existat demult, în negura timpului. Această metodă a fost iniţiată de Dumnezeu în legătură cu lucrurile spirituale. Ori de câte ori Creatorul a făcut un legământ cu omul, a realizat şi un simbol vizibil de aducere aminte. Cu acest scop, Dumnezeu a iniţiat curcubeul, tăierea împrejur, Paştele, pietrele de aducere aminte, ciucurii cu fir albastru de la colţurile hainei, Cina Domnului...
Atunci când ne împărtăşim cu trupul şi sângele Mântuitorului, ne aducem aminte de jertfa Domnului depusă pe cruce cu două mii de ani în urmă. Azima şi rodul viţei devin simboluri prin care aducem în prezent acea lucrare veche de două milenii. Pentru a nu uita acest eveniment măreţ, Dumnezeu a poruncit practicarea Cinei Domnului, care devine un monument de aducere aminte. Înainte să intre evreii în Canaan, ţara promisă, Dumnezeu îi instruieşte să nu uite pe Domnul şi să-şi aducă mereu şi mereu aminte de binecuvântările Sale (Deut. 8:1-20). După intrarea în Cannan, Dumnezeu îi cere lui Iosua să ia douăsprezece pietre din Iordan şi să facă un monument de aducere aminte la Ghilgal. Doisprezece bărbaţi au realizat acest lucru, ca pe un simbol al protecţiei divine, dar şi ca pe o metodă pedagogică pentru educaţia copiilor lor în spiritul credincioşiei faţă de Dumnezeu.
Perioada patriarhală este introdusă de Avraam şi Isaac, iar simbolul este tăierea împrejur. Perioada naţiunii evreieşti este introdusă de Moise, iar simbolul este Paştele. Perioada regilor este introdusă de Samuel, iar simbolul este Tronul lui David, pe care va sta Mesia. După ce monarhia se instaurează în Israel, poporul este cuprins de idolatrie şi mediocritate spirituală. Dumnezeu Îşi retrage protecţia şi filistenii îi atacă şi îi inving de două ori, omorându-le treizeci şi patru de mii de soldaţi: ,,Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul" (1 Samuel 7:2b). Samuel cere poporului să se pocăiască şi să se sfinţească, iar el aduce Domnului o jertfă. Dumnezeu vede şi acceptă pocăinţa evreilor şi în cea de-a treia bătălie pe care o au cu filistenii îi ajută să-şi învingă vrăjmaşii. Erau şi de data aceasta la fel de puţini, la fel de neinstruiţi, la fel de neînarmaţi, dar diferenţa a făcut-o prezenţa lui Dumnezeu, onorat de pocăinţa poporului. Atunci Samuel a luat o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen, numind-o Eben Ezer: ,,Până aici Dumnezeu ne-a ajutat." Această piatră devine un monument cu multe semnificaţii:
1. Victoria. Evreii i-au învins pe filisteni, lucru care a schimbat moralul poporului.
2. Autorul victoriei. Ei au ştiut că Dumnezeu i-a învins pe filisteni, nu omul.
3. Beneficiarul victoriei. Filistenii s-au speriat şi au făcut pace cu evreii.
4. Secretul victoriei. Pocăinţa evreilor a atras protecţia lui Dumnezeu, nu armata sau tactica lor militară.
5. Pedagogia victoriei. Când copiii lor au întrebat ce simbolizează acest monument, ei au răspuns: ,,Să nu uităm pe Domnul care ne-a ocrotit pe noi şi poporul nostru."
6. Proclamarea victoriei. Mediatizarea acestei victorii trebuia să întăreasc unitatea naţională şi încrederea în bunătatea şi mila lui Dumnezeu.
Asemenea evreilor din vremea lui Samuel, şi noi suntem la sfârşitul unei perioade de timp numită 2010. Probabil că filistenii ne-au înfrânt uneori, dar aceasta din cauza îndepărtării noastre de Dumnezeu. Cu siguranţă ne-am bucurat de victorie deseori, dar aceasta datorită apropierii noastre de Dumnezeu. Astăzi ne bucurăm de libertate, filistenii sunt puşi la respect de Dumnezeu. Unde este piatra de aducere aminte? Astăzi suntem sănătoşi, binecuvântaţi şi protejaţi de credincioşia divină. Unde este piatra de aducere aminte? Rămân în urma noastră cel puţin 365 de dovezi ale bunătăţii Stăpânului... Unde este piatra de aducere aminte? Este timpul să recunoaştem, să spunem, să cântăm, să proclamăm, să trăim: ,,EBEN EZER".
|
9 Ianuarie
Fenomenele supranaturale stârnesc cel mai mult curiozitatea oamenilor. Biblia menţionează aproximativ treizeci şi cinci de minuni făcute de Mântuitorul Isus Hristos, unele asupra naturii, altele asupra oamenilor şi unele asupra Sa Însuşi. Evanghelistul Ioan remarcă faptul că numărul exact al minunilor făcute de Isus este necunoscut, fiind mult mai mare decât al celor prezentate în Scripturi. Fiecare minune făcută de Hristos are un scop precis, ajutând un om, o familie, un grup de oameni şi proslăvind în felul acesta mila şi îndurarea Creatorului (Ioan 9:3).
Prima minune pe care o face Domnul Isus este transformarea apei în vin în localitatea Cana din regiunea Galileia. Acest fenomen inexplicabil ne dezvăluie caracterul, valorile şi scopul misiunii pământeşti a Mântuitorului.
1. DOMNUL ISUS RĂSPUNDE INVITAŢIEI OAMENILOR DINTR-UN SĂTUC
Nu ne-am fi aşteptat ca prima minune a Mântuitorului să fie făcută într-o localitate neînsemnată din Galileia, nu în Ierusalim, după cum nu s-au aşteptat nici magii să-L găsească pe ,,Împăratul de curând născut al iudeilor" culcat într-o iesle a unui grajd din Betleem, în loc să fie la palatul din Ierusalim. Scripturile spun despre El că ,,...S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce" (Fil. 2:8).
2. DOMNUL ISUS RĂSPUNDE INVITAŢIEI LA O NUNTĂ
Nunta nu pare cel mai duhovnicesc eveniment şi nu ne-am fi aşteptat ca prima minune să fie făcută la o petrecere de familie. Prin prezenţa Sa la nuntă, Mântuitorul confirmă priorităţile vieţii cotidiene. El a fost prezent în Cana la nuntă, dar şi în Betania la mormântul lui Lazăr. El gândeşte în termenii iubirii de oameni, nu în termenii etichetei fariseice. El este Omul bucuriei şi, în egală măsură, Omul durerii.
3. OAMENII SE CONFRUNTĂ CU PROBLEME LA NUNTĂ ŞI LA ÎNMORMÂNTARE
Mântuitorul găseşte o criză în cel mai nepotrivit loc - la o nuntă. Viaţa ne învaţă că nu există un loc, o poziţie, un timp sau o stare în care omul să fie sigur că a scăpat de crize. Dimpotrivă, ele fac parte din viaţă. Aşteptările omului de a avea o viaţă lipsită de crize conduc la dezamăgire şi frustrare, atunci când problemele apar.
4. INDIFERENT LA CINE APELĂM, MINUNEA O FACE DUMNEZEU
Terminarea vinului în timpul unei nunţi este o mare ruşine. Problema a ajuns la Maria, mama Domnului, însă a fost rezolvată de Isus. Maria, fecioara prin care S-a întrupat Mesia, fost o femeie specială în paleta eroilor Bibliei, însă a fost doar un muritor, alături de ceilalţi. Îngerul care-i aduce mesajul întrupării îi spune: ,,Binecuvântată eşti tu între femei", NU deasupra lor. După naşterea lui Mesia, ea se căsătoreşte cu Iosif şi au copii pe cale naturală (Matei 12:46). Noi căutăm iertarea, vindecarea şi binecuvântarea lui Dumnezeu-Tatăl, însă intermediarul între El şi oameni este Dumnezeu-Fiul, în calitate de Mântuitor (1 Tim. 2:5). El este necesar, dar şi suficient pentru orice om.
5. MINUNEA LUI DUMNEZEU MĂREŞTE CREDINŢA
Ucenicii, proaspăt chemaţi de Domnul Isus, veneau dintr-un mediu religios, dar nespiritual. Expuşi la arătarea slavei divine prin minunea transformării apei în vin, ei au crezut în Hristos (Ioan 2:11). ,,Credinţa vine în urma auzirii" (sau vederii), remarcă Pavel. Se impun două menţiuni:
• Mulţi oameni au văzut minunea la nuntă, dar numai ucenicii au crezut în Isus.
• Nu toate minunile sunt de la Dumnezeu (Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:9-10).
6. MINUNILE SE PETREC ÎN VIAŢA CELOR CARE ASCULTĂ DE DUMNEZEU
Maria le spune organizatorilor nunţii: ,,Să faceţi tot ce vă va zice." El le cere să umple vasele cu apă şi ei ,,le-au umplut până sus". Oamenii vor minuni, dar fără ascultare, credinţă şi supunere faţă de Dumnezeu. Cei mai mulţi au doar o căutare pompieristică.
Minunile Domnului nu au caracter publicitar, nu înalţă un om sau o denominaţie religioasă, nu dovedesc superioritatea unui slujitor sau a unei biserici. Minunile sunt constructive, decente, absolut necesare pentru un necăjit, conduc la o viaţă sfântă şi sunt compatibile cu Biblia. Viaţa oamenilor este plină de crize, însă inima lui Dumnezeu este plină de iubire şi bunătate, gata să ierte, să vindece şi să binecuvânteze. Dumnezeu te aşteaptă şi pe tine, ca să facă minunea de care ai nevoie.
|
16 Ianuarie
În şirul minunilor făcute de Domnul Isus este şi Pescuirea Minunată, prezentată în Evanghelia după Luca 5:1-11. Era o dimineaţă frumoasă şi Mântuitorul, urmat de o mare mulţime de oameni, era pe malul Mării Galileia. Făcând multe vindecări miraculoase în zona aceea, oamenii Îl urmau peste tot. Pe malul mării unde au ajuns ei, erau două corăbii şi pescarii care-şi spălau mrejile. Aveau feţele obosite şi triste, pentru că toată noaptea pescuiseră, fără să prindă absolut niciun peşte, un lucru rar întâlnit pentru două echipe de pescari profesionişti. Îşi spălau grăbiţi plasele de pescuit, dorind să ajungă acasă, să mănânce ceva şi să se odihnească. Toate planurile lor sunt date peste cap atunci când Mântuitorul Se urcă în corabia lui Simon, unul dintre pescari. Rugându-l s-o îndepărteze puţin de la mal, începe să-i înveţe pe oamenii de pe mal lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
După o bună bucată de vreme, Mântuitorul face o pauză, timp în care îi cere lui Simon să ducă corabia la apă adâncă şi să arunce mrejile pentru pescuit. Petru, care tocmai terminase de curăţat plasele de pescuit, obosit şi dezamăgit de eşecul nopţii trecute, Îi răspunde înţelegător: ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, la Cuvântul Tău, voi arunca mrejile" (vs. 5). Zis şi făcut. Minunea se petrece atunci când, trăgând plasele, ele sunt pur şi simplu pline de peşti. Au pus peştii în cele două corăbii şi au fost aşa de mulţi, încât au început să se afunde corăbiile. Petru, uimit, se aruncă la picioarele Mântuitorului spunându-I: ,,Doamne, pleacă de la mine că sunt un om păcătos" (vs. 8). Minunile nu se explică, ci se cred sau nu. Dacă ar fi explicate, ar deveni evenimente obişnuite. Care a fost scopul acestei minuni şi ce putem învăţa din ea?
I. MÂNTUITORUL FOLOSEŞTE ORICE OCAZIE SǍ-I ÎNVEŢE PE OAMENI
Mentalitatea oamenilor trebuia schimbată prin învăţătură, lucru pe care Mântuitorul l-a făcut mereu şi mereu. ,,Credinţa vine în urma auzirii..." (Rom. 10:17)
II. DOMNUL ÎI CERE LUI PETRU TOTUL ÎN CEL MAI NEPOTRIVIT MOMENT
Mântuitorul îi cere corabia, timpul, ajutorul în cel mai nepotrivit moment. Petru era după schimbul trei de serviciu, obosit, nemâncat, însetat şi, pe deasupra, fără măcar un peşte prins. Un astfel de om este indispus. Totuşi, Îi oferă Domnului... totul. Îi oferă totul atunci când avea aşa de puţin, atunci când lucrurile mergeau rău.
III. MINUNEA ESTE FǍCUTǍ ÎN CONTEXTUL LUI PROFESIONAL ŞI EMPIRIC
Numai un profesionist putea califica drept o minune ce s-a întâmplat în timpul pescuirii minunate. Un amator putea crede că atâţia peşti se prind de obicei. Minunea se petrece în contextul meseriei lui Petru, de aceea el a crezut-o. Numai pentru un profesionist, care a avut experienţa pescuirii unei nopi întregi, era o minune faptul că de dimineaţă Isus prinde o plasă plină, acolo unde el nu prinsese niciun peşte. Minunea se petrece pe fondul eşecului lui Petru. Un amator ar fi crezut că tot timpul se prinde peşte acolo. De aceea minunea l-a marcat atât de profund pe Petru. Minunea s-a petrecut în contextul experienţei şi meseriei lui Petru, de aceea a devenit personală.
IV. MINUNEA ESTE CONDIŢIONATǍ DE CREDINŢA LUI PETRU
În Cana Galileii, unde a transformat apa în vin, condiţia credinţei a fost ,,umpleţi vasele cu apă". Pe Marea Galileii, condiţia credinţei a fost ,,mai aruncă mrejile o dată", după ce patru profesionişti n-au prins nimic o noapte întreagă. Oamenii vor minuni, dar fără să-şi asume condiţia credinţei. Pentru Petru era logic să nu creadă, el însuşi a încercat o noapte întreagă exact acolo. Dar a sfidat logica, alegând credinţa. Acesta este secretul unei minuni. Dacă aştepţi o minune, încearcă să-ţi evaluezi aşteptarea.
V. MINUNEA ÎL CONDUCE PE PETRU LA CREDINŢǍ, POCǍINŢǍ ŞI UCENICIE
1. Credinţa lui Petru că Isus este Dumnezeu se vede din faptul că, înainte de minune, Petru Îi spune ,,Învăţătorule", or după minune, Îi spune ,,Doamne".
2. Pocăinţa lui Petru: ,,...sunt un om păcătos"
3. Ucenicia lui Petru: ,,...de acum încolo vei fi pescar de oameni"
Minunea Îl descoperă pe ,,Domnul". În prezenţa Domnului, Petru ,,crede" şi se ,,pocăieşte". ,,Crezând" şi ,,pocăindu-se" în prezenţa ,,Domnului", Petru este chemat să fie ,,ucenicul Lui". Acesta este drumul spre Dumnezeu, spre slujire şi dedicare. Tu eşti pe acest drum? Unde eşti dacă nu eşti pe acest drum?
|
23 Ianuarie
Este ştiut faptul că omul este influenţat de ceea ce vede cu ochii fizici sau de ceea ce vede cu ochii credinţei. Prin vedere, omul vede ce se vede; prin credinţă omul vede ce speră, după Cuvântul lui Dumnezeu scris în Biblie. Spre exemplu, Mântuitorul Isus Hristos S-a întrupat prin fecioara Maria în lumea noastră şi a văzut lucrurile pe care oamenii în mod obişnuit nu le văd. El a văzut blestem în spatele păcatului, a văzut duhuri în spatele bolilor, a văzut slava lui Dumnezeu în spatele credinţei, a văzut proslăvirea în spatele suferinţei. El a văzut, a spus şi a făcut lucruri pe care oamenii le numesc supranaturale, pentru că El a trăit prin credinţă. Există o lume fizică plină de crize şi durere, pe care o vedem cu ochii fizici. Există, de asemenea, o lume a lui Dumnezeu plină de linişte şi pace, pe care o vedem doar prin credinţă. Viaţa unui om este influenţată de ceea ce vede prin vedere sau prin credinţă. Ceea ce se vede cu ochii fizici, uneori sperie, dezamăgeşte, disperă, timp în care ceea ce se vede cu ochii credinţei aduce pace, bucurie şi speranţă. Hristos S-a confruntat cu aceleaşi crize ca şi noi, dar nu S-a lăsat influenţat sau condus de ele:
1. Criza naţională - a trăit în Palestina în timp ce era ocupată de romani.
2. Criza socială - a trăit în singurătate şi neînţeles de oamenii din vremea Lui.
3. Criza relaţională - nu a avut prieteni şi chiar unul dintre ucenici L-a trădat.
4. Criza materială - singura proprietate au fost hainele cu care S-a îmbrăcat.
5. Criza tehnologică - nu a avut maşină, telefon, sistem de amplificare, dar asta nu L-a împiedicat să câştige oamenii de pe toate continentele pentru cer.
6. Criza de timp - deseori nu a avut timp să mănânce sau să doarmă, dar întotdeauna a avut timp pentru împlinirea intereselor Împărăţiei lui Dumnezeu.
7. Criza de frică - în Ghetsimani a avut un moment de ezitare, din cauza greutăţii păcatului omenesc pe care trebuia să-l ispăşească prin moartea Sa.
Deşi a avut o viaţă plină de crize, Mântuitorul a văzut voia lui Dumnezeu şi nevoile oamenilor. Atunci când credincioşii din Biblie s-au concentrat pe lucrurile vieţii pământeşti, când au privit prin vedere, când au eliminat credinţa, au păcătuit.
1. Eva vede oportunitatea să devină ca Dumnezeu în cunoştinţă şi păcătuieşte. Dumnezeu i-a cerut să fie ca El în sfinţenie, dar cunoştinţa a fost mai atrăgătoare.
2. Cain vede oportunitatea să elimine concurenţa şi are parte de nenorocire. Concurenţa nu l-a făcut mai bun, ci l-a umplut de invidie şi de gândul răzbunării.
3. Acan vede oportunitatea să devină bogat în mod necinstit şi moare. Următorul oraş, Ai, era locul unde Dumnezeu le-a permis prada de război, însă Acan nu a mai avut răbdare. ,,Ce este în mână nu este minciună", spune filosofia vieţii prin vedere.
4. Ahab vede oportunitatea să achiziţioneze un teren în mod necinstit şi este pedepsit de Dumnezeu, din cauza invidiei, lăcomiei, mândriei şi crimei.
5. David vede oportunitatea unei plăceri interzise şi are parte de frustrare şi chin.
6. Solomon vede oportunitatea unei vieţi de lux şi se îndepărtează de Dumnezeu.
7. Ezechia vede oportunitatea expunerii bogăţiei, uitând în mod ciudat de mila lui Dumnezeu care tocmai i-a mai dăruit 15 ani de viaţă, şi rezultatul este ruşinea.
8. Iona vede oportunitatea răzbunării faţă de un popor iertat de Dumnezeu şi are parte de o experienţă absolut dramatică. Nu condamna ce a iertat Dumnezeu.
9. Fiii lui Sceva văd oportunitatea afirmării fireşti, prin folosirea lucrurilor sfinte şi au parte de ruşine şi suferinţă.
10. Dima vede oportunitatea unei vieţi pline de plăcere în lume şi îşi pierde mântuirea sufletului, devenind simbolul părăsirii credinţei.
În contrast, Pavel vede oportunitatea slujirii şi se converteşte, renunţă la privilegiile lumeşti, se dedică lucrării lui Dumnezeu în mijlocul multor lipsuri şi riscuri, spunând: ,,Vai de mine dacă nu predic." Pavel a văzut cerul şi a trăit cu ,,ochii pe el". Tu ce vezi, cine te influenţează? La ce te uiţi, unde îţi este inima? Care-ţi sunt valorile şi priorităţile, pentru ce trăieşti? Trăieşti prin credinţă sau prin vedere?
|
30 Ianuarie
Viaţa omului este împărţită în etape de vârstă şi fiecare dintre ele oferă o altă percepţie şi perspectivă asupra existenţei. Odată cu trecerea anilor, se măreşte responsabilitatea cu privire la viaţă şi întreţinerea ei, dar şi cu privire la copii şi nepoţi. Experienţele tinereţii sunt evaluate de pe o altă poziţie şi grija pentru generaţia tânără devine o prioritate dominantă. Uneori sunt lucruri pe care adulţii le regret în trecutul lor şi devin preocupaţi ca să nu se repete şi în viaţa urmaşilor lor. În ce fel ne putem influenţa pozitiv copiii şi nepoţii, pentru a-i ajuta să aibă o viaţă ferită de tragedii şi falimente? Care este zestrea pe care trebuie să o predăm urmaşilor noştri? Lucrurile materiale, poziţiile şi proprietăţile - sau destoinicia de a trăi cu Dumnezeu?
În Geneza 31:55 este prezentat exemplul lui Laban care, despărţindu-se de copii şi nepoţi, face două lucruri: îi sărută şi îi binecuvântează.
Laban era nepotul lui Avraam, era un bărbat trecut prin viaţă, avea multe proprietăţi, mulţi angajaţi şi, totuşi, niciunul dintre cele două lucruri date urmaşilor lui nu sunt din lumea materială. Care a fost zestrea lui Laban? Sărutul şi binecuvântarea.
1. Sărutul este manifestarea fizică a iubirii părinţilor şi bunicilor faţă de copii şi nepoţi. Niciun cadou nu-l poate înlocui, pentru că Dumnezeu l-a creat pe om cu un ,,rezervor emoţional". Acest rezervor, atunci când este plin cu manifestări de iubire, conferă copilului sentimentul de siguranţă, o valoare de sine satisfăcătoare şi certitudinea că este iubit şi important pentru părinţii lui. Golirea acestui rezervor de iubire provoacă reacţii de frustrare, nesiguranţă, singurătate şi goliciune. Inteligenţa, frumuseţea sau calităţile sportive ale copilului nu ar trebuie să influenţeze normalitatea manifestării iubirii faţă de copii şi nepoţi. Aşa după cum părinţii nu trebuie să merite să fie ascultaţi, nici copiii nu trebuie să merite să fie iubiţi. Nici părinţii şi nici copiii nu se aleg unii pe alţii, motiv pentru care responsabilitatea iubirii copiilor şi a ascultării părinţilor derivă din statutul de părinte şi de copil. Manifestarea fizică constantă şi intensă a iubirii părinteşti faţă de copii şi nepoţi împlineşte nevoia lor emoţională. Dezechilibrul emoţional provocat de neîmplinirea acestei nevoi în familie este de cele mai multe ori imposibil de recuperat. Cele mai multe dintre traumele adulţilor sunt consecinţe ale experinţelor negative din copilăria lor, perioadă în care nevoia lor emoţională nu a fost împlinită. Autoritativitatea, asprimea excesivă, greşit manifestată, lipsa dialogului, a înţelegerii, a iertării şi iubirii afectează negativ şi iremediabil echilibrul emoţional al copiilor şi nepoţilor. Laban şi-a sărutat copiii şi nepoţii, iar aceasta a fost o parte a zestrei lui faţă de urmaşi, a fost modul în care le-a împlinit nevoia emoţională.
2. Binecuvântarea este împlinirea nevoii spirituale, intelectuale şi fizice. Dintre cele trei, spiritualitatea unui om îi defineşte cel mai mult existenţa, atât existenţa umană, cât şi existenţa eternă. Spiritualitatea este relaţia spirituală a unui om cu Dumnezeu. Laban a ştiut că banii se cheltuiesc, animalele îmbătrânesc şi mor, proprietăţile se devalorizează, orice lucru material este perisabil, aşa că şi-a sărutat copiii şi nepoţii şi apoi i-a binecuvântat. Trăim într-o lume în care părinţii sunt tentaţi să uite secretul sărutului copiilor şi al binecuvântării lor. Suntem înconjuraţi de părinţi care oferă toate componentele lumii materiale copiilor lor, însă nu au timp să-i sărute şi nici să-i binecuvânteze. Această uriaşă iresponsabilitate însumează tot răul pe care un părinte îl poate face copiilor lui. Filosofia lumii contemporane este materialismul şi plăcerea, or modul de viaţă al părinţilor creştini este imitarea Mântuitorului Isus Hristos.
Care este zestrea la care lucrezi pentru copii şi nepoţi? Împlinindu-le nevoile emoţionale prin manifestarea fizică a iubirii părinteşti şi împlinindu-le nevoile spirituale, prin rostirea binecuvântării în numele Domnului. Binecuvântarea trebuie s-o rostim cu gura, s-o aducem prin educaţie şi s-o păstrăm prin neprihănire şi exemplu personal. Aceasta este zestrea oamenilor lui Dumnezeu pentru urmaşii lor.
|
|
|