|
pagina păstorului
|
Ianuarie 2010
|
3 Ianuarie 2010
Indiferent de vârstă şi de starea materială, fiecare om se bucură când primeaşte daruri. Darul pe care-l face Creatorul la acest început de an la mari şi mici, la săraci şi bogaţi, la buni şi răi, se numeşte 2010. Darul lui Dumnezeu este format din 12 luni, din 52 de săptămâni, din 365 de zile, din 8.760 de ore, din 525.600 de minute şi din 31.536.000 de secunde. Viaţa este darul lui Dumnezeu pe care nu-l merită nimeni, dar îl primesc toţi, pentru că bunătatea lui Dumnezeu se înoieşte faţă de fiecare dintre noi în fiecare zi.
Gestul de dragoste al lui Dumnezeu de la acest început de an 2010, ne dă harul să rămânem în viaţă şi să facem câteva lucruri foarte importante:
1. Să privim în trecut cu pocăinţă, la faptul că am păcătuit faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu şi totuşi El ne-a iertat.
2. Să privim în viitor cu speranţă, crezând că în vremea de criză a sfârşitului veacului acestuia, resursele pentru noi şi pentru membrii familiei noastre sunt in mâna lui Dumnezeu. Nu ne bazăm pe resursele şi economiile noastre, ci pe dragostea şi grija de Tată a Creatorului.
3. Să privim în jos cu înţelegere, acceptând faptul că aproapele este în egală măsură şi prietenul şi duşmanul, şi străinul şi familia noastră. Ei au nevoie de dragostea, iertarea şi zâmbetul nostru în fiecare zi.
4. Să privim în sus cu recunoştinţă, spre cerul de unde ne-a venit îzbăvirea până în prezent. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunea din timpul nenorocirii şi a fost bun cu noi în ziua necazului.
5. Să privim cu bucurie în inima noastră, acolo unde Hristos Domnul stă pe tronul vieţii. Dumnezeu nu ne-a părăsit, n-a intrat cu noi la judecată şi nu ne-a făcut după greşelile şo păcatele noastre.
Anul 2010n care tocmai începe este un mister, pe care experienţa fiecărei zile ni-l va prezenta cu lux de amănunte. Suntem predispuşi să privim la acest an cu suspiciune, cu teamă, cu gândul la mulţimea datoriilor care trebuie plătite, a copiilor care trebuie crescuţi, a nevoilor care trebuie împlinite. Alternativa Bibliei este să privim la acest an cu credinţă şi speranţă şi să vedem în el următoarele lucruri:
1. Să vedem prezenţa lui Dumnezeu "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi" (Evrei 13:5). Agar a fost o femeie nedretăţită de prejudecăţile şi cultura vremii, însă Dumnezeu a fost prezent în ziua necazului ei, oferindu-i soluţia. Ilie a fost speranţa naţiunii, însă în momentele de criză ale vieţii s-a ascuns într-o peşteră ca să moară. Acolo în singurătatea dureroasă a peşerii, a venit Dumnezeu să-L mângâie şi să-L ridice. Anul 2010 ne va expune la pericole, dar prezenţa lui Dumnezeu va fi soluţia noastră.
2. Să vedem promisiunile lui Dumnezeu "De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta" (Isaia 43:4). Dumnezeu promite să ne asculte rugăciunea, să fie cu noi ziua şi noaptea, să schimbe direcţia lucrurilor rele spre binele nostru şi să ne dea pâinea de fiecare zi. Promisiunea lui Dumnezeu nu este asemena promisiunilor electorale sau făcute din obligaţie, ci este angajamentul de Tată al Creatorului care a făcut cerurile şi pământul prin puterea Sa.
3. Să vedem puterea lui Dummnezu "Pot totul în Hristos care mă întăreşte" (Fil. 4:33). Doar puterea lui Dumnezeu ne poate da capacitatea în anul 2010 să îndeplinim Marea Poruncă "Să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta..." şi MareaTrimitere "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile...."
Puterea lui Dumnezeu împlineşte multe lucruri în viaţa noastra:
a) Ne cheamă "Veniţi la Mine...". Aceasta este soluţia noastră în anul 2010, să venim şi să rămânem în prezenţa lui Dumnezeu.
b) Ne schimbă "Învăţaţi de la Mine". Aceasta este scopul nostru în anul 2010, să ne schimbăm după chipul şi asemănarea Mântuitorului Hristos.
c) Ne trimite "Duceţi-vă şi face-ţi". Aceasta este direcţia naostră în anul 2010, să împlinim porunca Mântuitorului. Când El a venim pe pâmănt, Şi-a împlinit bine şi repede misiunea, spunând "Tetelestai" adică "S-a sfârşit". El a plecat la cer să pregătească locul Miresei Sale, în timp ce noi am rămas să pregătim zestrea pentru El. Este misiunea Bisericii în anul 2010 să vină la Domnul în închinare şi să meargă în lume la evanghelizare.
Acesta este motivul pentru care am primit darul vieţii în 2010.
|
10 ianuarie
Unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă este valoarea de sine, pentru că ea defineşte personalitatea. Foarte mulţi oameni se simt fără valoare, unii chiar se sinucid şi printre posibilele răspunsuri sunt şi următoarele:
1. Amăgirea. Evoluţioniştii ne-au explicat procesul evoluţiei acestui animal cuvântător numit omul şi ne-au promis că procesul de evoluţie va continua. În ciuda promisiunii neîmplinite, secolul 20 a fost cel mai odios din istorie: două războaie mondiale, lagărele de exterminare în masă, legalizarea prostituţiei, homosexualităţii, căsătoria unisex... Societatea contemporană ne-a determinat să ne încredem în ştiinţă, tehnologie, progres, dar toate aceste lucruri au ajuns să ne domine.
2. Manipularea. Omul modern a fost învăţat să creadă că frumuseţea, inteligenţa şi banii dau valoare. Adevărul este că nu omul este apreciat în acest caz, ci aceste valori care sunt manipulate de societate, pentru că în absenţa lor, omul este marginalizat şi aruncat la gunoi. Am fost manipulaţi să credem că suntem independenţi şi această afirmaţie este adevărată, atunci când este vorba despre subordonare faţă de voia Creatorului.
3. Sclavia. Omul, sperând că îşi împlineşte visul după libertate, a acceptat lucruri care l-au robit din ce în ce mai mult. În primul rând, omul este sclavul propriei ideologii despre viaţă şi moarte. Ioan remarcă în capitolul 1:13 că oamenii sunt robiţi de prejudecăţile lor tradiţional-religioase, potrivit cărora naşterea din nou este totuna cu naşterea fizică sau cu moralitatea personală. Pavel defineşte foarte bine sclavia automatismelor care preiau controlul existenţei, prin fixarea obiceiurilor vieţii: ,,Ştiu în adevăr că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac, nu fac ceea ce vreau, ci fac ce urăsc. Şi atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu în adevăr că nimic bun nu locuieşte în mine, pentru că în adevăr, am voinţa să fac binele, dar nu am puterea să-l fac" (Romani 7:14-15, 16-17).
Valoarea unui om nu depinde de ceea ce are, ci de ceea ce este şi crede. Siguranţa credinciosului, îndreptăţit de credinţa şi pocăinţa personală şi voluntară, îi dă valoare, indiferent de circumstanţele vieţii. ,,Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa", or instigarea Diavolului că ,,va fi ca Dumnezeu" nu a fost justificată, decât de intenţia de a-l pune pe om în conflict cu Dumnezeu. Restaurarea prin credinţă şi pocăinţă îl repune pe omul păcătos în poziţia iniţială din Eden. Asemănarea cu chipul lui Dumnezeu prin Hristos îi dă omului valoarea pe care primii oameni au avut-o înainte de căderea în păcat. Amăgirea evoluţionistă nu-l mai influenţează pe un om născut din nou, pentru că acum el este conştient de valoarea lui în Hristos. Manipularea cu valorile lumii nu mai are influenţă, deoarece adevărata frumuseţe, înţelepciune şi bogăţie este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Foarte probabil că unii dintre aceşti oameni nu vor fi cei mai frumoşi sau inteligenţi sau bogaţi, dar vor fi copiii lui Dumnezeu şi El va depune mărturie pentru ei. Sclavia păcatului este desfiinţată prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Omul născut din nou este un om restaurat în Hristos, un om în viaţa căruia complexele de inferioritate sau superioritate şi-au găsit vindecarea.
|
17 ianuarie
Viaţa spirituală este foarte complexă, asemenea vieţii naturale. Ea începe în momentul întâlnirii cu Isus şi continuă prin asemănarea cu El. Misiunea evanghelizării oamenilor din lume este slujba evanghelistului, or misiunea maturizării creştinilor din biserică este slujba pastorului învăţător. Porunca Mântuitorului pentru Biserică este să facă ucenici, adică convertiţi pe care să-i înveţe să păzească legile divine. Nu doar să-i înveţe, ci să-i înveţe să păzească, adică nu doar să-i informeze, ci să-i formeze.
Ucenicia este procesul spiritual de-o viaţă în care este implicat noul convertit în perspectiva formării ca ucenic al Domnului. Ucenicul este un convertit catehizat, instruit, format, specializat pentru slujire, fiind plin de roada şi de darul Duhului. Ucenicia este un proces şi implică evenimentul convertirii, dar nu se limitează nicidecum la acesta. Pe Isus L-au urmat foarte mulţi oameni, însă L-au slujit doar ucenicii. Biblia ne spune că mulţimile de oameni L-au urmat din curiozitate, din interes şi nu aveau nici un fel de relaţie cu El, scopul lor fiind împlinirea propriilor nevoi. Ei credeau în capacitatea şi resursele Lui de a le rezolva problemele lor pământeşti, dar nu se gândeau şi nici nu conştientizau nevoile lor spirituale.
O a doua categorie de oameni care L-au urmat pe Isus mai de-aproape au fost cei 70 de ucenici. Ei au conştientizat nevoile lor spirituale şi au sperat că Isus le poate împlini, însă aveau formele şi tradiţiile lor şi Isus trebuia să Se conformeze. Aceşti ucenici nu erau pregătiţi să-L urmeze prin credinţă, ci doar înţelegere logică. Pentru că nu au putut înţelege logic afirmaţia Mântuitorului ,,să mâncaţi trupul Meu şi să beţi sângele Meu”, L-au părăsit. Omul Îl poate urma pe Dumnezeu DOAR prin credinţă, deoarece credinţa nu are limite ca şi logica umană. Sunt foarte multe aspecte în viaţa spirituală care nu pot fi cuprinse de logic, dar pot fi acceptate prin credinţă. Oamenii lui Dumnezeu nu sunt filosofi, ci credincioşi, datorită credinţei lor în Dumnezeu. Ei nu sunt nicidecum un grup select de iniţiaţi care au capacităţi mistice să înţeleagă neînţelesul, ci doar oameni care se încred în Cuvântul şi promisiunile Creatorului.
Cei 12 apostoli care au fost selectaţi de Hristos şi L-au urmat până la sfârşit au fost numiţi de El ucenici. Înainte de convertire, meseriile lor au fost diverse - pescari, funcţionari publici, vameşi, însă după convertire au fost ucenici. Isus i-a făcut ucenici, DOAR ucenici. La astfel de ucenici S-a referit Isus, adică la convertiţi care să devină asemenea Mântuitorului. Metoda contemporană de a face ucenici este teologia, însă metoda iniţială folosită de Isus a fost ucenicia. Rolul major al teologiei este să informeze, în timp ce rolul uceniciei este să formeze. Rolul informării este major în facerea de ucenici, însă informarea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc în procesul formării. Sunt foarte mulţi oameni informaţi care nu sunt formaţi, oameni care ştiu, dar nu fac şi nici nu se schimbă. Ei nu Îl imită pe Isus, ci doar ştiu despre Isus. Ştiu foarte multe lucruri despre Domnul, însă nu fac nimic asemenea Lui. Cui foloseşte o astfel de informare? Informarea nu este un scop în sine, pentru că îngâmfă şi nu schimbă. Informarea este doar o metodă în procesul formării. Un ucenic format, instruit, specializat nu se va îngâmfa, pentru că dincolo de informaţie are caracter, are principii, scop şi obiective. El este asemenea lui Isus, nu doar cunoaşte despre Isus. Pe ucenic informarea îl formează, îl schimbă, îl califică, îl specializează. Un ucenic este şi un mentor, nu doar un învăţător. El nu oferă doar informaţie, ci mai mult de-atât, oferă un model de viaţă spirituală. Nici un student nu-şi propune să devină asemenea profesorului, ci doar să-şi însuşească informaţiile predate de el. Un ucenic are drept scop să-l imite pe mentor, nu doar să-şi însuşească informaţiile predate. Pavel spune efesenilor că Dumnezeu a dat apostoli, proroci, evanghelişti, pastori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor din biserică, adică pentru ucenicizarea lor. Convertiţii din biserică trebuie să se sfinţească, să se desvârşească în aspectul mântuirii şi slujirii, or asta se numeşte ucenicie.
Cum arată o biserică locală plină de convertiţi? Cum arată o biserică locală în care predicatorii, cântăreţii, ceilalţi slujitori sunt doar convertiţi? Nu toţi vor fi predicatori, cântăreţi... dar toţi TREBUIE să fie ucenici.
|
24 ianuarie
Citind pilda fecioarelor, în mintea creştinului sincer se naşte următoarea întrebare: ,,De ce aici împreună şi dincolo despărţiţi?” De-a lungul anilor s-au încercat multe răspunsuri. Unul dintre ele este faptul că aici PĂREM asemănători, în timp ce, în realitate, SUNTEM foarte diferiţi. Este rău să fim diferiţi? Dacă suntem diferiţi de Isus, este rău. Vom înţelege mai bine logica acestei afirmaţii atunci când vom privi cu interes şi sinceritate la exemplul unor persoane care au trăit în anturajul Mântuitorului. Isus era în Betania în casa lui Simon leprosul şi, în prezenţa ucenicilor şi a gazdelor, o femeie a venit la Isus cu un vas de alabastru cu mir foarte scump pe care l-a turnat pe capul Lui. Imaginea a provocat nemulţumirea ucenicilor, în mod deosebit a lui Iuda, care pretindea că s-a făcut o mare risipă, deoarece banii aceştia trebuiau administraţi săracilor. Mântuitorul a intervenit şi a corectat public afirmaţia ipocrită a lui Iuda, apreciind gestul femeii şi calificându-l ca pe o jertfă cu care ea s-a închinat Domnului. Acest eveniment, în care este implicat în mod direct Iuda şi femeia cu vasul de alabastru, este o lecţie de viaţă, pentru că răspunde într-un mod simplu la întrebarea din introducere. Ambii au mers cu Isus şi au fost implicaţi în acelaşi eveniment, numai că au acţionat diferit. Acolo au fost împreună, dincolo vor fi despărţiţi. DE CE? Simplu, din cauza diferenţelor:
1. DIFERENŢA DIRECŢIEI
Femeia s-a apropiat de Isus, timp în care Iuda s-a îndepărtat. Amândoi erau în jurul Mântuitorului, însă mergeau în direcţii diferite. Nu-i atât de important cât de mult mergem, ci încotro. Cât de diferită a fost direcţia acestor oameni, deşi erau împreună în acelaşi loc! Direcţia este importantă pentru că exprimă motivaţia.
2. DIFERENŢA MOTIVAŢIEI
Motivaţia femeii să se apropie de Isus a fost dragostea de Dumnezeu, în timp ce motivaţia lui Iuda să se îndepărteze de Isus a fost dragostea de bani. Femeia s-a apropiat cu întrebarea: ,,Ce pot să fac pentru Isus?” Iuda s-a îndepărtat cu întrebarea: ,,Ce pot să câştig de la Isus?” Cât de diferită a fost motivaţia lor, deşi erau împreună în acelaşi loc! Motivaţia care le-a determinat direcţia trădează preţul pe care Mântuitorul îl avea în ochii lor.
3. DIFERENŢA EVALUĂRII
Ambele persoane Îl evaluează pe Mântuitorul întrebând: ,,Cât merită Isus?” Femeia răspunde cu fapta: ,,Pentru mine Isus merită 300 de dinari”, adică banii câştigaţi într-un an de lucru. Atât a costat mirul pe care ea l-a vărsat pe capul Mântuitorului, închinându-se în felul acesta Domnului. Iuda răspunde şi el cu fapta: ,,Pentru mine Isus merită 30 de arginţi”, adică banii cu care se putea cumpăra un sclav. Pentru 30 de arginţi L-a vândut Iuda pe Mântuitorul preoţilor vremii, care L-au predat autorităţilor romane în perspectiva condamnării la moarte. Cât de diferită a fost evaluarea lor cu privire la Mântuitorul, deşi au fost împreună în acelaşi loc! Femeia a întrebat: ,,Ce aş putea să-I dau Domnului?" Iuda a întrebat: ,,Ce aş putea să iau de la Domnul?” Ce facem pentru Mântuitorul exprimă preţul pe care El îl are în ochii noştri şi preocuparea pe care noi o avem din dragoste pentru El.
4. DIFERENŢA PREOCUPĂRII
Preocupările oamenilor exprimă gândurile şi sentimentele din inima lor. Preocupările unui om fixează nota credincioşiei lui faţă de Dumnezeu. Preocuparea acestei femei este calificată de Mântuitorul cu următoarele cuvinte: ,,A FĂCUT un lucru frumos pentru Mine.” Isus nu-i apreciază sentimentele, gândurile, intenţiile... ci doar FAPTA. Iuda, dimpotrivă: ,,căuta un prilej nimerit să-L vândă.” Fiecare cu preocupările lui. Cât de diferite au fost preocupările lor, deşi au fost împreună în acelaşi loc! Tot ce semănăm în viaţă hotărăşte ce vom secera.
5. DIFERENŢA REZULTATULUI
Direcţia, motivaţia, evaluarea şi preocuparea femeii au avut următorul rezultat: ,,Casa s-a umplut de mirosul mirului”, în timp ce la Iuda a avut un alt rezultat: ,,Casa s-a golit de un ucenic.” De 2000 de ani unii bătătoresc calea slujirii femeii cu vasul de alabastru, alţii bătătoresc calea nemulţumirii lui Iuda şi noi mai întrebăm astăzi: ,,Ei doi au fost împreună, au fost în acelaşi loc, au fost cu Isus. De ce vor fi dincolo despărţiţi?”
AICI suntem împreună, dar DINCOLO vom fi despărţiţi! Deci...
|
31 ianuarie
Cel mai proeminent apostol şi cel mai prolific scriitor al Noului Testament a fost Pavel, Apostolul Neamurilor. S-a născut într-o familie de farisei bogaţi din Tars, capitala Ciliciei din Asia Mică, familie care a dobândit cetăţenie romană. Din acest motiv, a avut două nume - unul evreiesc, Saul (cel dorit), şi unul latin, Paulus. Încă de mic, Pavel a fost educat în sinagoga din localitate în spiritul celei mai înguste partide a fariseilor, iar la vestitele şcoli de retorică a învăţat limba greacă. Calitatea de cetăţean roman, cunoaşterea profundă a Scripturilor Vechiului Testament, dobândirea culturii şi învăţarea limbii greceşti au avut o mare importanţă în activitatea misionară de mai târziu.
Foarte de tânăr a mers la Ierusalim, pentru a fi instruit în Legea Mozaică, la şcoala renumitului învăţător Gamaliel. Având o cultură solidă, o inteligenţă de excepţie, cunoscând foarte bine Scrierile Sfinte, fiind influent şi plin de pasiune, Saul a fost promovat în Sanhedriu, Consiliul suprem de conducere politică şi religioasă a ţării. El nu L-a cunoscut personal pe Mântuitorul, însă, auzind de mişcarea naţională produsă de predicile apostolilor despre Isus Hristos, după Cincizecime, el a devenit persecutorul nemilos al creştinilor. La uciderea cu pietre a lui Ştefan, ucigaşii şi-au pus hainele la picioarele lui Saul. El intra în casele creştinilor şi, folosind autoritatea soldaţilor, îi aresta şi-i ducea la închisoare.
Din cauza prigoanei dezlănţuite, comunitatea creştină din Ierusalim s-a împrăştiat prin oraşele din împrejurimi. Saul, auzind că în capitala Siriei se conturează un puternic grup de creştini, a luat împuternicire scrisă de la Marele Preot şi, însoţit de garda Sanhedriului, a plecat la Damasc să anihileze mişcarea creştină nou înfiinţată. În timpul călătoriei spre Damasc, în ciuda scrisorii de împuternicire, a grupului de ostaşi înarmaţi, a inteligenţei lui... Dumnezu a intervenit printr-un eveniment supranatural. Era ziua în amiaza mare, când, într-o lumină strălucitoare ca lumina soarelui, i S-a arătat Isus Hristos, întrebându-l: ,,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?" El îi ura pe creştini, dar acum Regele lor era în faţa lui. A căzut la pământ ca mort, şi-a pierdut pentru o vreme vederea, s-a smerit, şi-a recunoscut nebunia şi s-a pocăit şi din prigonitorul creştinilor a devenit liderul lor.
Atât de mult l-a afectat experienţa de pe drumul Damascului, încât o povesteşte de trei ori în cartea Faptele Apostolilor, iar viaţa, scopul, valorile şi priorităţile lui s-au schimbat fundamental şi pentru totdeauna după acest eveniment. Saul este dus de însoţitorii săi în Damasc, unde ucenicul Anania îl botează în apă, iar Dumnezeu îl botează cu Duhul Sfânt şi-i vindecă ochii. Fiind plin de pasiune pentru Dumnezeu şi înţelegând că luptase împotriva propriului Creator, Pavel încearcă fără succes o misiune în Damasc. Înţelegând că nu aceasta este agenda lui Dumnezeu cu el, se retrage în Pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde petrece o perioadă de trei ani de zile în meditaţie şi părtăşie cu Dumnezeu. Mai târziu, el remarcă că nu a primit Evanghelia de la oameni (apostoli), ci direct de la Domnul, însă el nu L-a cunoscut pe Domnul când a fost în trup pe pământ. A mers apoi la Ierusalim pentru două săptămâni şi i-a cunoscut pe Petru şi pe Iacov, însă din cauza prigoanei a plecat la Tars, unde mai are încă o perioadă de întâlnire specială cu Dumnezeu, de data aceasta mult mai scurtă.
Experienţa de pe drumul Damascului a avut loc în anul 36 d. Hr. În anul 45 d. Hr., după nouă ani de şcoală cu Dumnezeu, Barnaba, care se pare că-i era rudă, îi propune o misiune în Antiohia. Mulţi păgâni s-au convetit la creştinism cu prilejul acestei misiuni. A urmat foametea din Iudea şi Pavel şi Barnaba colectează ajutoare din Antiohia pentru Ierusalim. Apoi urmează cele 4 călătorii misionare şi dedicarea de-o viaţă, care au dus vestea mântuirii la mii şi mii de oameni, salvând din iad multe vieţi.
|
|
|