Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Decembrie 2008

 
 

 

pagina păstorului

Decembrie 2008

 

Decembrie 28,2009

            Ultima duminică din anul 2008 este o zi de bilanţ pentru fiecare. Începutul anului a fost caracterizat de entuziasm, planuri şi promisiuni, urmat în linişte de 360 de zile şi de justificarea că mai avem încă timp. Sfârşitul anului a sosit şi ne aduce bucuria succesului sau amărăciunea falimentului. Mântuitorul Hristos spune pilda talanţilor în Matei 25:14-30 cu intenţia să-i înveţe pe muritori legea fundamentală a vieţii: ,,Ce seamănă omul aceea va secera." Deşi oamenii sunt asemănători din punct de vedere al înfăţişării, nevoilor, vulnerabilităţii..., ei sunt totuşi foarte diferiţi, nu doar din punctul de vedere al temperamentului, al timbrului vocii, al experienţelor personale, ci în mod special sunt diferiţi din punct de vedere al reacţiei la Evanghelia lui Dumnezeu.

            Pilda talanţilor vorbeşte despre daruri spirituale diferite, despre alegeri diferite, dar şi despre consecinţe diferite. Pilda spune că un om bogat, înainte să plece într-o ţarăîndepărtată, a dat cinci talanţi unuia dintre robi săi, doi altuia şi un talant celui de-al treilea rob. Este remarcabilă încrederea pe care stăpânul a avut-o în cei trei administratori ,,încredinţându-le avuţia sa". De ce stăpânul nu a împărţit în mod egal averea robilor săi? Nu a fost vorba de favoritism, pentru că Biblia spune că ,,a dat fiecăruia după putere". Nu ar fi fost drept să i se ofere robului cu mai puţine abilităţi prea multe responsabilităţi şi mai apoi să i se impute că nu le-a terminat cu bine. Stăpânul a dat fiecăruia doar cât putea face. Pilda menţionează că primii doi au administrat cu responsabilitate şi hărnicie talanţii încredinţaţi şi fiecare au adus profit de sută la sută. Profitul adus de fiecare a confirmat că stăpânul a apreciat corect cât poate administra fiecare. Între primii doi nu a existat invidie pentru faptul că unul a primit mai mult şi altul mai puţin. Ei şi-au cunoscut bine stăpânul şi au avut deplină încredere în calitatea hotărârilor lui, drept pentru care s-au dedicat în slujire cu toată pasiunea, dovedind că au meritat încrederea.

            Cel de-al treilea rob face diferenţa, prin faptul că nu şi-a cunoscut stăpânul, nu i-a înţeles intenţia şi nu s-a apucat de lucru ca ceilalţi doi. De ce s-a comportat aşa? Probabil i-a fost ruşine de evaluarea stăpânului, care i-a demascat inferioritatea. Sau poate din invidie, pentru că celorlalţi doi robi stăpânul le-a dat mai mulţi talanţi. Sau poate pentru că a fost comod şi nu a vrut să se obosească servindu-şi stăpânul. Ori poate pentru faptul că avea alte priorităţi şi s-a dedicat împlinirii lor.

            Întoarcerea stăpânului a făcut diferenţa între primii doi şi cel de-al treilea rob, fiindcă până atunci păreau la fel. Încrederea, dedicarea, pasiunea primilor doi au fost răsplătite de stăpânul care le-a zis amândurora: ,,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri, intră în bucuria stăpânului tău." Ce sfârşit frumos, ce bucurie, ce onoare! Celui de-al treilea rob, stăpânul i-a vorbit aspru: ,,Rob viclean şi leneş!" Această afirmaţie pune în evidenţă aspectele negative ale caracterului său, viclenia şi lenevia. Stăpânul continuă: ,,Luaţi-i talantul şi daţi-l celui ce are zece." Această afirmaţie pune în evidenţă absenţa abilităţilor şi îndemânării lui. Stăpânul încheie spunând: ,,Pe robul acesta netrebnic aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Această afirmaţie pune în evidenţă destinul său veşnic. Cel de-al treilea rob a fost calificat de stăpân ca fiind un om fără caracter, neîndemânatic, fără abilităţi şi cu perspectiva iadului. Toate aceste lucruri au fost făcute publice la sfârşit. La început, toţi trei au fost robi, toţi trei au primit responsabilităţi, toţi trei erau pe proprietatea stăpânului. La sfârşit, doi au fost apreciaţi, unul criticat, doi au fost primiţi, unul respins, doi au fost răsplătiţi, cel de-al treilea pedepsit.

            Toate acestea însă s-au întâmplat doar la sfârşit. Acum suntem la sfârşitul anului 2008, un timp de întrebări, un timp bilanţ. Ce ne va spune Stăpânul?

 

 

Decembrie 21,2008

            Acţiunile lui Dumnezeu manifestate în contextul existenţei umane se numesc miracole. Un astfel de miracol este întruparea Fiului lui Dumnezeu, prin fecioara Maria. Acest eveniment a devenit o mare sărbătoare creştină, cu numele de Crăciun. Scopul principal al lui Dumnezeu nu a fost să-i surprindă pe muritori şi nici să creeze sărbători religioase, ci să le rezolve problema.

            Oamenii au devenit adversarii lui Dumnezeu prin Adam, atunci când au acceptat sugestia Diavolului să păcătuiască faţă de propriul Creator. În felul acesta, ei au pierdut natura spirituală, poziţia de prieteni ai lui Dumnezeu şi au pierdut prezenţa Creatorului pentru totdeauna. Această stare de adversitate s-a accentuat cu fiecare păcat pe care omul l-a făcut în procesul destrăbălării vieţii. Aşa se face că omul trăieşte în mare măsură într-o stare de neştiinţă şi necredinţă faţă de Creatorul său. Fiindcă omul a fost creat în centrul relaţiei cu Dumnezeu şi în centrul familiei, falimentul relaţiei spirituale dintre Creator şi om şi falimentul familiei după modelul Creatorului a degenerat într-o existenţă umană însingurată, dominată de pofte şi instincte primare, de trădare şi neîncredere, de chin şi dureri nespuse. Aceasta este imaginea omului modern în faţa Creatorului său.

            Inima de mamă nu-şi poate vedea copilul în necaz, fără să facă tot ce poate pentru el, chiar dacă este vinovat. Asemenea unei mame, Creatorul a găsit o soluţie fără compromis, pentru restaurarea spirituală şi morală a fiinţei umane. Soluţia a fost Isus Hristos, care a părăsit slava cerului, întrupându-Se în corp uman. El a devenit în felul acesta Mântuitorul oamenilor, murind pentru ei pe Golgota şi plătind în felul acesta dreptăţii divine ofensate de păcat. Dacă primul Adam i-a scos pe oameni din Eden, al doilea Adam i-a adus pe oameni în cer. În virtutea jertfei Sale, fiecare muritor este invitat să creadă în ceea ce a făcut Isus în locul lui, să se pocăiască de păcatele făcute până în prezent, dedicându-se lui Dumnezeu cu o viaţă de neprihănire. Neştiinţa de Dumnezeu şi necredinţa în El îi împiedică însă pe mulţi să primească darul iertării.

            Crăciunul îl serbează tot omul, dar nu toţi cred cu adevărat în Mântuitorul, nu toţi se pocăiesc de păcat şi nu toţi Îl urmează cu neprihănire. Câtă valoare are un astfel de Crăciun? La ce ne foloseşte o sărbătoare, fără valoare spirituală, fără prezenţa lui Dumnezeu? Crăciunul nu este doar o zi de odihnă, nu este doar o sărbătoare cu un prunc nevinovat, nu este doar mâncare, băutură şi decor. Sărbătoarea Întrupării Mântuitorului este chemarea unui Dumnezeu trădat, este preţul cauţiunii, al extrădării celui vinovat, este ocazia fiecărui muritor să se împace cu propriul Creator, ieşind de sub condamnarea păcatului. Întruparea Mântuitorului în ieslea din Betleem a avut martori, însă nu toţi au crezut, nu toţi s-au pocăit. A fi informat despre un anumit eveniment nu înseamnă neaparat a crede. A nu contrazice un anumit eveniment nu înseamnă neaparat a crede. A accepta existenţa unui anumit eveniment nu înseamnă neaparat a crede. A crede înseamnă a trăi în funcţie de această credinţă, înseamnă a face cu fapta după cum crezi cu inima, înseamnă să nu faci nimic altfel decât crezi.

            Credinţa este reacţia omului la existenţa şi maiestatea lui Dumnezeu. Reacţia Mariei şi a logodnicului ei, Iosif, a fost supunere şi neprihănire în ciuda dificultăţilor. Reacţia magilor din răsărit a fost cutare şi responsabilitate în ciuda îndepărtării. Reacţia păstorilor a fost bucurie şi închinare în ciuda logicii. Reacţia preoţilor a fost indiferenţă în ciuda cunoştinţei. Reacţia hangiului a fost nepăsare. Reacţia guvernatorului a fost tulburare şi îngrijorare. Reacţia populaţiei a fost tulburare.

            Au trecut mai mult de două mii de ani de-atunci, a trecut o mare parte din viaţa noastră, de aceea reacţia noastră la întruparea Mântuitorului Isus Hristos este supunere, neprihănire, căutare, responsabilitate, bucurie şi închinare.

 

 

Decembrie 14, 2008

 

            Viaţa este o perioadă de timp foarte aglomerată cu lucruri importante şi urgente şi nu totdeauna primele se bucură de atenţia meritată. Puritatea vieţii este unul dintre lucrurile cele mai importante, dat fiind faptul că este condiţia relaţiei spirituale cu Dumnezeu şi defineşte locul unde omul îşi va petrece eternitatea.

            Lot, unul dintre bărbaţii prezentaţi de prima carte a Bibliei, este exemplul omului care se luptă pentru puritate, însă se confruntă cu dificultăţi, dorinţe personale contradictorii, ispite din interior şi exterior, presiunea familiei, tentaţiile obişnuite ale vieţii, visul îmbogăţirii cu toate riscurile şi compromisurile pe care le comportă. Lot este exemplul omului neprihănit care alege să trăiască într-un loc destrăbălat cu scopul dobândirii abundenţei materiale. Expresia ,,scopul scuză mijloacele" este întâlnită şi în cazul lui. De fapt, Lot a fost un om bine intenţionat în legătură cu perspectiva purităţii sale şi a locului unde îşi va petrece eternitatea, şi primul său vis a fost să trăiască în neprihănire şi să-L slujească pe Dumnezeu. În egală măsură însă, Lot a visat să se îmbogăţească, să devină puternic şi acest al doilea vis l-a predispus la acceptarea unui context profesional şi social imoral. Ca mulţi alţi muritori, Lot a pendulat toată viaţa între aceste două vise, primul fiind câştigarea cerului, al doilea fiind câştigarea pământului. Adevărul este că a fost la un pas să le piardă pe amândouă, lucru care se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de situaţii.

            Deşi a rămas fără tată de mic şi a crescut într-un mediu familial şi cultural idolatru,Lot a avut oportunitatea să crească şi să trăiască în prima parte a vieţii alături de Avraam, omul credinţei, omul lui Dumnezeu. Lot l-a văzut pe Avraam construind altare unde se închina lui Dumnezeu, a auzit chemarea lui Dumnezeu pentru unchiul său şi, de asemenea, promisiunea binecuvântării cereşti şi pământeşti. Călătoria lor în Egipt a fost metoda divină de a-i îmbogăţi pe amândoi şi atunci a apărut conflictul deschis între slujitorii lor. Avraam, fiind om de pace, i-a propus să se despartă, oferindu-i prioritate să aleagă între munte şi câmpie. Caracterul materialist şi nerespectuos al lui Lot l-a determinat să aleagă câmpia fertilă, acceptând să aleagă înaintea unchiului său care era mai în vârstă, era liderul grupului, era sursa bogăţiei lui. Avraam se duce la munte, trăieşte în cort, construieşte altare, se închină lui Dumnezeu. Lot rămâne în câmpie, mai întâi lângă Sodoma, apoi îşi construieşte casă în oraşul destrăbălării, face afaceri, îşi face familie, îşi căsătoreşte două dintre cele patru fete şi alegerea lui părea mai inspirată decât a lui Avraam. Din punctul lui vedere, le avea pe amândouă - avea şi neprihănirea, lucru care-i liniştea conştiinţa şi-i promitea cerul, şi avea şi bucuriile vieţii, lucru care-i oferea pământul.

            Este deranjat DOAR de îngerii lui Dumnezeu trimişi cu misiunea să distrugă Sodoma şi Gomora şi celelalte trei oraşe ale câmpiei, din cauza destrăbălării ajunse la culme, destrăbălare prin care au atras mânia şi judecata divină. Îngerii îl întreabă: ,,Pe cine ai aici?" Lot avea soţie, fete, gineri, multă bogăţie, poziţie socială... Îngerul continuă: ,,Scapă-ţi viaţa!" Lot probabil s-a gândit: ,,Doar viaţa să-mi scap? Dar celelalte lucruri? Pentru ele am acceptat Sodoma, pentru ele mi-am riscat neprihănirea?" Îngerul continuă: ,,Scapă la... munte". Lot este încurcat: ,,La munte? Toată viaţa am fugit de el! De aceea a ales unchiul muntele?"

            Lot şi-a pierdut soţia, şi-a pierdut cele două fete căsătorite împreună cu soţii lor, şi-a pierdut poziţia socială, şi-a pierdut toată averea. A reuşit să se ţină deoparte de păcatul destrăbălării din Sodoma, însă cade în păcatul alcoolului şi al incestului cu propriile fete. Avraam este pe munte, se roagă, el este prietenul lui Dumnezeu, fiul lui este al doilea patriarh. Avraam a ales DOAR cerul. Lot este singur, frustrat, chinuit, iar visul lui, familia lui... toate sunt pierdute pentru totdeauna. A fost alegerea lui!

 

 

Decembrie 7, 2008

             Visul fiecărui muritor este să fie fericit în mijlocul familiei, o familie unită, sănătoasă şi plină de bucurie. Dumnezeu a instituit familia, prezentând-o drept centrul vieţii, echilibrului şi împlinirii umane. Familia este locul unde copiii sunt crescuţi şi educaţi cu responsabilitate, familia este locul unde părinţii sunt respectaţi şi îngrijiţi cu respect şi recunoştinţă. Instituţia familiei este din ce în ce mai ameninţată de modul destrăbălat de viaţa pe care oamenii sunt pregătiţi să şi-l asume, cu riscul aşezării sub mânia Creatorului. Oamenii tind să înlocuiască viaţa de familie cu aventurile de moment, concubinajul, destrăbălarea în diverse forme. Copiii sunt nedoriţi sau omorâţi înainte să se nască, părinţii sunt dispreţuiţi şi abandonaţi în instituţii sociale. În familie se strecoară pe nesimţite un spirit ucigător de individualism, lipsă de respect, de iubire şi iertare.

            Mentalitatea modernă Îl dispreţuieşte pe Creator şi în egală măsură dispreţuieşte instituţiile înfiinţate de El: familia şi biserica. Creştinismul tradiţional, înţepenit în forme reci, asistă amorţit şi nepăsător la intenţia drăceasc a societăţii moderne de eliminare a lui Dumnezeu din vieţile oamenilor şi înlocuirea Lui cu o formă de religie primitivă sau modernă. Există o puternică presiune de conformare sub dictatura idolatră a acestui mod de viaţă, care îi ţine pe oameni în neştiinţă şi necredinţă. Intenţia lui Dumnezeu a fost ca fiecare bărbat să aibă soţia lui şi fiecare femeie să aibă soţul ei şi legământul căsătoriei să fie păstrat pentru restul vieţii.

            Divorţul este o realitate socială dureroasă, care ameninţă instituţia lui Dumnezeu şi fericirea oamenilor. Divorţul este menţionat în Biblie de treizeci şi nouă de ori, de unsprezece ori în VT şi de optsprezece ori în NT. Creatorul spune prin ultimul profet al VT: ,,Urăsc despărţirea în căsătorie" (Mal. 2:16a). În ciuda punctului de vedere divin clar exprimat, cu aproximativ 400 de ani mai târziu, fariseii, având intenţia s-L ispitească pe Mântuitorul, Îl întreabă: ,,Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice motiv?" (Mt. 19:3). În cultura evreiască un bărbat putea să-şi lase nevasta, dându-i o carte de despărţire ca să se poată recăsători. Mişna, una dintre scrierile religioase ale evreilor, explică rolul cărţii de despărţire: ,,Eşti liber acum să te căsătoreşti cu orice bărbat" (Gittin 9:3).

            Lipsa mentalităţii de familie, dorinţa păcătoasă de recăsătorire după plac au pus presiune pe Moise, unul dintre marii lideriii ai evreilor, care a tolerat cu de la sine putere divorţul şi recăsătoria prin metoda ,,cartea de despărţire" (Deut. 24). Moise nu a poruncit divorţul, ci l-a îngăduit ca pe o concesie din cauza împietririi inimilor evreilor, dar voia lui Dumnezeu a fost familia monogamă şi permanentă. Mântuitorul explică faptul că la începutul creaţiei voia lui Dumnezeu nu a fost divorţul şi nici recăsătoria, însă datorită vieţii păcătoase a oamenilor, Moise a trebuit să inventeze certificatul de divorţ, pentru a organiza şi controla viaţa socială (Mt. 19:7-8). Cartea de despărţire oferită de bărbatul evreu avea perspectiva recăsătoriei soţiei, adică posesorul ei se putea recăsători fără nici o problemă. După Legea mozaică un bărbat nu comitea adulter dacă avea relaţii cu o femeie nemăritată, în timp ce femeia comitea adulter dacă avea relaţii cu orice bărbat. În răspunsul Său, Mântuitorul pune bărbatul şi femeia pe picior de egalitate, infidelitatea de orice formă şi poligamia fiind păcat. De asemenea, Mântuitorul, în Matei 5:32 şi 19:9, respinge orice motiv de divorţ, cu excepţia adulterului. Trebuie precizat, însă, că Domnul Isus nu recomandă divorţul nici mcar în caz de adulter, ci doar îl îngăduie.

            Soluţia lui Dumnezeu pentru fericirea omului este familia, o familie realizată prin alegere personală, determinată de iubire în urma cunoaşterii partenerului. Indiferent de calitatea alegerii, soţii devin responsabili de permanenţa şi calitatea căsătoriei. Pentru orice muritor viaţa de familie este o şansă a fericirii oferită de Creator.