Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Iunie 2008

 
 

 

pagina păstorului

Iunie 2008

 

Iunie 29, 2008

    Înainte să existe lumea materială, Lucifer, îngerul de lumină din ceruri, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Drept pedeapsă, a fost aruncat în văzduh, devenind Satana, adversarul consacrat al lui Dumnezeu. El se împotriveşte Creatorului şi creaţiei deopotrivă, cu scopul să-L împiedice pe Dumnezeu şi să-I distrugă Biserica. Nici măcar o singură dată, lucrarea lui Dumnezeu nu s-a făcut fără împotrivire. Dimpotrivă, intensitatea împotrivirii a fost direct proporţională cu succesul lucrării divine. Diavolul nu încearcă niciodată să oprească pe cineva care deja stă pe loc, fiind prezent oriunde şi oricând cineva serveşte pe Rege. 
    În misiunea sa din Efes, unul dintre marile oraşe ale Asiei Mici, misiune prezentată în Faptele Apostolilor 19, apostolul Pavel, în ciuda pregătirii sale academice, a elocinţei copleşitoare, a autorităţii divine ce însoţea slujirea sa, se confruntă cu o împotrivire foarte puternică. Poate cea mai nevinovată formă de împotrivire, prezentată în Fapte 19, este ignoranţa. Ajuns în marea metropolă, care împletea într-un mod diabolic destrăbălarea cu divinul, Pavel îi întreabă pe câţiva dintre ucenicii lui Ioan Botezătorul dacă au primit puterea Duhului. Ei răspund: ,,Nici măcar nu am auzit că a fost dat un Duh Sfânt". Ignoranţa este una dintre cele mai des întâlnite forme de împotrivire din biserică, pentru că ,,poporul piere din lipsă de cunoştinţă" (Osea 4:6). Ignoranţa este absenţa calităţii şi cantităţii de informaţie sfântă, care declanşează credinţa. ,,Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos" (Rom. 10:17). Credinţa care nu este bazată pe Cuvântul divin este tradiţie, este religie şi acestea nu au împotrivire. 
    O a doua formă de împotrivire în maturizarea şi slujirea unei biserici este insuficienţa. Ucenicii recunosc că nu ştiu nimic despre botezul cu Duhul, dar se măgulesc că au făcut botezul lui Ioan (v. 3). Este adevărat că o călătorie în jurul lumii începe cu primul pas, dar nu se încheie acolo. Viaţa spirituală nu stă în ce faci într-o zi, ci în ce faci în fiecare zi, fiind un proces, nu un eveniment. Oamenii sunt tentaţi să facă câte ,,ceva", dar nu totul. Ignoranţa are legătură cu ce ştie un om, în timp ce insuficienţa are legătură cu ce face el, prima fiind cauza şi a doua efectul. 
    O a treia formă nevinovată de împotrivirii în lucrarea spirituală este indiferenţa. După trei luni de evanghelizare publică zilnică, ,,unii rămân împietriţi şi necredincioşi" (v. 8-9). Indiferenţa este dovada lipsei de motivaţiei, de interes şi de înţelegere. Experienţa confirmă statistica 20/80, adică în viaţa spirituală a unei biserici 20% fac totul şi 80% stau indiferenţi. 
    O altă formă de împotrivire în procesul slujirii lui Pavel este imitaţia. Diavolul divulgă incompeteţa unui grup de evrei, care au încercat să imite lucrarea spirituală făcută de Pavel, întrebându-i: ,,Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?" (v. 15). Doar chemarea şi împuternicirea lui Dumnezeu pun în evidenţă autoritatea spirituală. 
    Intimidarea este o ultimă formă de împotrivire în lucrarea făcută de Pavel în Efes: ,,toată cetatea s-a tulburat" (v. 29). Diavolul încearcă pe toate căile să se împotrivească lucrării sfinte, uneori alegând agresivitatea pentru a intimida slujitorii Evangheliei. Scopul adevăraţilor slujitori nu e să se apere, deoarece Apărătorul lor este Stăpânul, scopul lor e să slujească. Aceste adversităţi sunt normale în slujire, deoarece slujirea se desfăşoară într-o lume adversă, o lume care-L urăşte pe Dumnezeu, urăşte Împărăţia şi Biserica Sa. Dacă eşti slujitorul Stăpânului, slujeşte-L cât mai bine şi cât mai mult şi de restul se îngrijeşte El. Nu te concentra asupra adversităţilor, nici asupra adversarilor, ci doar asupra slujirii.

 

 

Iunie 22, 2008

 

 

Iunie 15, 2008

    La sfârşitul creaţiei, Dumnezeu a afirmat de cinci ori că toate lucrurile sunt ,,foarte bune", cu excepţia singurătăţii lui Adam. Soluţia Creatorului a fost să continue procesul creaţiei, aducând în felul acesta în existenţă o femeie, pe Eva. Acum este rândul lui Adam să aprecieze la superlativ soluţia lui Dumnezeu şi singurătatea lui să se încheie pentru totdeauna.  
    Dacă alături de toată creaţia, familia a fost un lucru foarte bun, de ce astăzi sunt atâtea eşecuri, nefericire, lacrimi şi durere? La această întrebare se străduiesc deopotrivă să ofere răspuns sociologia, psihologia, teologia, însă peisajul vieţii de familie este din ce în ce mai sumbru. Această realitate se răsfrânge negativ asupra generaţiei tinere care este descurajată să viseze la o viaţă de familie fericită. Căsătoria este uşor confundată şi înlocuită cu concubinajul, coabitarea sau curvia, or rezultatele sunt pe măsură. Care este secretul succesului în viaţa de familie - este mit, mister, miracol sau muncă şi maturitate? 
    Din punct de vedere al vieţii de familie, statisticile din Statele Unite şi Europa sunt dezolante şi descurajatoare. Mii de copii se nasc fără să ştie cine este tatăl lor sau asistă îngroziţi şi neputincioşi la certuri violente şi divorţul părinţilor, pierzând pentru totdeuna dreptul să spere la o viaţa de familie împlinită. În Europa la fiecare 30 de secunde o familie sfârşeşte prin divorţ sau un copil este ucis înainte să se nască. În ciuda acestor nefericite realităţi, oamenii au explicaţii şi justificări încercând deopotrivă să se dezvinovăţească. Până la urmă nu este nimeni vinovat şi această ridicolă anormalitate a devenit normală. Unii dau vina pe sărăcie, dar maşinile nu mai încap pe şosele; alţii dau vina pe lipsa de educaţie, dar nu mai încăpem de diplome; bărbaţii dau vina pe Eva, femeile dau vina pe Adam, amândoi dau vina pe Şarpe. Care este până la urmă adevărul? Nimeni nu vrea să se gândească în mod biblic la Dumnezeu, la Creatorul trădat în grădină, la Făcătorul părăsit în Eden, la procesul dureros şi la toate consecinţele lui. Nimeni nu mai are putere să spere în soluţia restauratoare a lui Dumnezeu, nimeni nu se mai gândeşte la ,,sămânţa femeii" care urma să vină, numeni nu e interesat să ştie dacă a venit sau nu. Căutăm răspuns în cărţi, în plăcere, în bani, în vacanţe, în aventuri, în coaliţii, în tehnologie şi respingem răspunsul din inima noastră, care ne cheamă zilnic spre Dumnezeu. 
    Viaţa de familie nu poate fi fericită, dacă partenerii nu sunt fericiţi, nu poate fi sfântă, dacă partenerii nu sunt sfinţi. Viaţa de familie este exact ce o fac cei doi parteneri, este expresia caracterului şi personalităţii lor. Oamenii, înainte de orice altceva, au nevoie de Dumnezeu, au nevoie de restaurarea relaţiei cu Creatorul părăsit, au nevoie de acceptarea soluţiei lui Dumnezeu, oferită în persoana sfântă a Mântuitorului Hristos. Câtă lumină are generaţia noastră, dacă nu vede o soluţie veche de 2000 de ani, timp în care încearcă să o inventeze? Viaţa de familie este inventată de Dumnezeu şi trebuie să funcţioneze după principiile Sale. Biblia este manualul de folosire, or ea vorbeşte despre pocăinţă şi neprihănire, despre mărturisirea şi părăsirea păcatului. Generaţia tânără are dreptul să spere la o viaţă de familia fericită numai atunci când îşi pune viaţa şi destinul în mâna lui Dumnezeu, numai atunci când vor citi Biblia şi se vor ruga. Tehnologia modernă reuşeşte fabricarea avioanelor şi maşinilor performante, însă fericirea, pacea, liniştea, bucuria, viaţa de familie împlinită este monopolul lui Dumnezeu. El îi cheamă pe oameni de 2000 de ani prin Hristos să accepte fericirea şi în viaţa acesta şi în cea viitoare. Viitorul şi fericirea oamenilor, al familiei stă în împăcarea cu Dumnezeu, în pocăinţă faţă de păcat şi în credinţă faţă de Dumnezeu. Familia este puternică şi fericirea ei este garantată atunci când partenerii trăiesc cu Dumnzezeu şi împlinesc poruncile Lui.

 

 

Iunie 8, 2008

    În viaţa umană foarte des ne confruntăm cu probleme la care nu avem soluţii, sau de cele mai multe ori nu sunt viabile şi eficiente. Evanghelia după Matei îl prezintă pe Mântuitorul Isus Hristos slujind cu dragoste şi responsabilitate nevoilor oamenilor din vremea Sa, timp în care este cuprins de un adânc sentiment de milă, deoarece mulţimile de oameni care-L înconjurau erau "necăjite şi risipite, ca nişte oi care nu au păstor". Problema nefericirii şi dezbinării umane, l-a îndurerat pe Mântuitorul Isus, care oferă următoarea soluţie: "Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii, rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său" (Matei 9:37-38). Consiliul religios al vremii a propus accentuarea tradiţiei, ca o soluţie la acestă problemă, în timp ce Consiliul militar a propus, alungarea romanilor din ţară. Isus propune poporului să se roage lui Dumnzeu să scoată mai mulţi lucrători la secerişul Său. Este important să observăm că secerişul nu este al bisericii, nici al organizaţiilor religioase, ci este al lui Dumnezeu, care are soluţii şi resurse suficiente şi eficiente pentru problemele secerişului Său. De asemenea este important să stabilim că holdele coapte care trebuiau secerate, sunt spicele crescute din sămânţa aruncată în pământul bun (Matei 13), adică oamenii mântuiţi, care au primit sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, prin credinţă şi pocăinţă. Pentru problemele acestui popor sfânt, născut nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui alt om, ci din Dumnezeu, adică din apă şi din Duh, soluţia Stăpânului este "mai mulţi lucrători" . Dezbinarea şi nefericirea sunt probleme generale şi majore în mijlocului poporului sfânt şi Dumnezeu porunceşte oamenilor să se roage pentru lucrătorii chemaţi, împuterniciţi şi trimişi de El. Bărbaţii aceştia sunt soluţia Creatorului pentru necazurile şi dezbinările din poporul sfânt. Biserica este instituţia divino- umană, în care deopotrivă locuieşte Dumnezeu şi oamenii. În consecinţă, Biserica este sfântă datorită prezenţei lui Dumnzeu şi este păcătoasă, are slăbiciuni şi greşeli, datorită prezenţei oamenilor. Pavel reia acest subiect atunci când scrie scrisoarea bisericii din Efes: "Şi El a adat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos...ca să nu mai fim copii plutind încoace şi încolo..." (Efeseni 4:11-12,14a). El a dat aceşti bărbaţi Bisericii Sale, s-o desăvârşească prin slujirea lor, s-o maturizeze prin lucrarea lor, s-o facă capabilă pentru slujire prin călăuzirea lor. Evanghelizarea lumii este mandatul Bisericii, desăvârşirea Bisericii este mandatul lucrătorilor. Deoarece lucrătorii sunt oameni, în viaţa şi slujirea lor se pot strecura greşeli şi slăbiciuni, care micşorează eficienţa şi mărturia slujirii lor. Aceste imperfecţiuni manifestate în viaţa şi slujirea lor sunt culese cu bucurie de diavolul, care le dramatizează, le exagerează şi cu multă ură le foloseşte împotriva Bisericii lui Dumnezeu. De aceea Stăpânul secerişului a recomandat ca aceşti lucrători să fie un anumit fel de oameni: "să fie vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţepciune" (Fapte. 6:3). Fiecare lucrător trebuie "să fie fără prihană, bărbat al unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie beţiv, să nu fie bătăuş, să nu fie doritor de câştig necinstit, ci să fie blând, nu certăreţ şi nici iubitor de bani. Trebuie să-şi administreze bine casa şi să-şi ţină copiii în supunere. Să nu fie întors de curând la Dumnezeu, ca să nu se mândrească, să aibă o bună mărturie din partea celor de afară, ca să nu ajungă de ruşine, să fie cinstit, nu cu două feţe, să nu fie beţiv, să nu fie lacom şi să păstreze credinţa într-o conştiinţă curată. Soţiile lor să fie cinstite, echilibrate, credincioase în toate lucrurile şi să nu fie bârfitoare" (parafrazat din 1 Timotei 3:2-11). Greşelile sau păcatele din viaţa sau slujirea lucrătorilor, strică mărturia bisericii mai mult decât greşelile sau păcatele membrilor bisericii, de aceea Pavel inspirat de Duhul Sfânt, recomanda ca să fie mai întâi analizaţi, evaluaţi...si apoi să fie consacraţi lucrători ai Bisericii. Apostolul Pavel însă, ştiind că ei vor deveni repede şi foarte uşor ţinta invidiei oamenilor fireşti din adunare datorită poziţiei lor, recomandă bisericii să nu ţină cont decât de învinuirile bazate pe mărturia directă şi responsabilă a cel puţin doi martori (1 Timotei 5:19). Mântuitorul i-a învăţat pe oameni să se roage pentru multe lucruri, însă unul dintre cele trei lucruri pentru care a învăţat Biserica să se roage au fost lucrătorii. Biserica trebuie să se roage pentru lucrători, pentru viaţa, familia şi slujirea lor, să fie protejaţi, imputerniciţi, inspiraţi şi călăuziţi de Domnul. Mai mult decât de orice altcineva din Biserică, lucrarea lui Dumnezeu depinde de ei, doar prin ei biserica poate lua o direcţie bună sau o direcţie greşită. "Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată LUCRĂTORI la secerişul Său" Viaţa spirituală a noastră, a familiilor noastre şi a bisericii depinde de ei şi de slujirea lor. 

 

 

Iunie 1, 2008

     Uneori viaţa este comparată cu o călătorie, încadrată între punctul de plecare şi cel de sosire, presărată cu tot felul necazuri şi bucurii. În cartea Faptele Apostolilor, Pavel este dus cu o corabie sub escortă de la Cezarea la Roma, pentru a fi judecat de Cezar. Drumul spre capitala imperiului s-a dovedit a fi lung şi plin de peripeţii, viaţa lui şi a celorlalţi 275 de călători fiind pusă de multe ori în pericol de moarte. Corabia cu care au călătorit avea pânze şi era împinsă de forţa vântului, drept pentru care un vânt puternic era de dorit. Ciudat este faptul că vântul, care era aliatul numărul unu, a devenit duşmanul numărul unu, deoarece s-a transformat într-o furtună puternică care a durat doauă săptămâni şi a fost la un pas să-i omoare pe toţi. În versetul 13 scriitorul remarcă starea de spirit bună a căpitanului şi a marinarilor, deoarece având un vânt uşor din spate, corabia era împinsă suficient de repede spre ţintă, iar ei se simţeau stăpâni pe situaţie. Sunt momente în viaţă când văntul suflă uşor şi în direcţia dorită de noi, lucrurile merg bine şi ne simţim stăpâni pe situaţie. Partea cea mai rea a acestei atitudini, este că devenim imprudenţi, neglijăm riscurile, sperând că văntul nu o să ne deranjeze vreodată. Aceasta este partea frumoasă şi uşoară a călătoriei vieţii, când totul merge bine, ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu, creşte valoarea de sine, devenim cunoscuţi de oameni, cresc resursele şi poate ne încearcă un sentiment de superioritate, văzând şi auzind că alte corăbii nu reuşesc să iasă din furtună. Continuând prezentarea călătoriei, scriitorul spune în versetul 14 că în timp ce corabia înainta liniştită spre ţintă, ca din senin s-a dezlănţuit o furtună puternică şi într-o clipă vântul liniştit şi prietenos de până atunci a devenim ameninţător, punând în pericol de moarte viaţa călătorilor. Pavel a anticipat înrăutăţirea vremii şi pericolul unei călătorii pe mare la începutul iernii, însă marinarii manifestând neatenţie şi neascultare au luat decizia să porească la drum. Prinşi în mijlocul furtunii care se dezlănţuia furioasă, parcă bucurându-de de victimile imprudente, corabia era purtată de valuri încoace şi încolo. În încercarea lor disperată să-şi scape viaţa, au aruncat cu mâinile lor în mare încărcătura şi uneltele corăbiei, sperând că în felul acesta vor putea controla cât de cât corabia ameninţată să se scufunde. Scriitorul menţionează că furtuna a devenit atât de puternică, încât marinarii au pierdut orice speranţă de scăpare, întunericul era atât de dens, încât pentru câteva zile nu s-a văzut nici soarele ziua, nici stelele noaptea. Frica i-a paralizat pe toţi, conducându-i la o stare de neputinţă şi disperare totală. Aceasta este partea grea şi neplăcută a călătoriei vieţii, când apar consecinţele neascultării şi neatenţiei, soarele şi stele dispar şi odată cu ele şi reperele zilei şi nopţii. Mâncarea nu mai are gust şi devine inutilă, somnul nu mai este necesar, frica cuprinde întreaga fiinţă, remuşcările devin chinuitoare şi moartea este la un pas. Marinarii erau cu totul depăşiţi de situaţie. corabia era acoperită de valuri, călătorii erau disperaţi, tehnologia maritimă era inutilă, soldaţii erau îngriziţi. În acestă situaţie îngrozitoare şi fără ieşire, intervine mila şi bunătatea lui Dumnezeu şi Pavel rosteşte în numele Domnului mesajul salvării. Mai există salvare ? DA. Există salvare, pentru că există Dumnezeu. Atâta timp cât există Dumnezeu, există milă, bunătate, speranţă şi iertare. Într-o furtună atât de puternică, într-o situaţie fără ieşire, există speranţă? DA, există spernaţă, pentru că există Dumnezeu. Mila Domnului intervine şi în acestă situaţie de eroare umană, în acestă situaţie de neglijenţă, de greşeală, de prea mare încredere în sine. Mila şi ajutorul dumnezeiesc nu este oferit celor puternici şi stăpâni pe situaţie, ci celor slabi şi trântâţi la pământ, celor care ar pieri fără intervenţia iubirii divine. După două săptămâni de groază, intervine mâna salvatoare a lui Dumnezeu şi Pavel cheamă călătorii şi marinarii la pocăinţă, la rugăciune, la masă, la speranţă în Dumnezeu. Este adevarat că au plătit preţul unei mari sperieturi, a fricii teribile şi a corăbiei care s-a scufundat, cu tot ce conţinea. Singurul lucru salvat de Creator a fost creaţia, au fost oamenii. Dacă astăzi ai o vreme bună, bucură-te de ea şi ai grijă. Dacă eşti în furtună, pocăieşte-te, roagă-te, mănâncă şi încrede-te în ceea ce nu meriţi, în mila, bunătatea şi ajutorul Domnului care ţi-a dat viaţa.
                                                                                  

 

            Botezul în apă este semnul exterior al schimbării interioare făcute de Dumnezeu prin Evanghelie şi prin Duhul Sfânt, fiind mărturia publică a credinţei în Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn şi legământul dedicării pentru Dumnezeu. Botezul în apă trebuie făcut persoanelor care răspund cu pocăinţă Evangheliei, asumându-şi în mod voluntar şi conştient responsabilitatea slujirii în Împărăţie. El trebuie făcut pentru că a fost instituit de Dumnezeu Tatăl, pentru că a fost făcut şi predicat de Dumnezeu Fiul, de apostolii Săi şi de toţi creştinii până în prezent.

            Tertulian, care a trăit între anii 160-220 d. Hr., a scris în Patrologia, vol. 1: ,,Copiii nu pot fi botezaţi decât după ce au primit pe Isus şi ştiu să ceară mântuirea". De asemenea, Patrologia ortodoxă spune în Apologia 1: ,,Botezul se administra acelora care credeau şi erau convinşi de adevărurile creştine, care făgăduiau că vor trăi conform acestor adevăruri, care posteau şi se rugau pentru iertarea păcatelor anterioare". Dacă botezul în apă trebuie administrat persoanelor care cred şi se pocăiesc, copiii nu pot primi acest botez, deoarece ei nu-i pot mărturisi păcatele şi nu pot fi învăţaţi despre adevărurile veşnice ale lui Dumnezeu. Dacă în Biblie noii convertiţi erau botezaţi imediat, astăzi de cele mai multe ori candidaţii îşi însuşesc mai întâi învăţăturile de bază ale credinţei creştine din următoarele motive:

• În timpul Bisericii Primare, creştinismul fiind interzis de lege şi prigonit, exista posibilitatea martirajului în orice moment, de aceea botezul se făcea cât mai repede posibil.

• În al doilea rând, bisericile fiind în afara legii, se adunau pe ascuns în peşteri sau în păduri, neavând un program public de studiu biblic.

• În al treilea rând, pentru că apostolii erau implicaţi în evanghelizare, erau foarte puţini învăţători şi foarte mulţi noi convertiţi.

• Apoi foarte mulţi dintre noii convertiţi erau sclavi sau soldaţi şi, fiind sub autoritate, nu aveau disponibilitatea necesară studiului.

• Apoi, pentru că astăzi se fac foarte multe botezuri formale, în perspectiva căsătoriei sau sub imperiul emoţiei de moment, un timp de supraveghere şi instruire spirituală este bine venit.

            Origen, care a trăit între anii 185-254 d. Hr., folosea metoda catehezei şi în Omilia 221 a scris: ,,Catehumeni, pocăiţi-vă pentru a primi botezul". Chiar dacă botezul în apă este foarte important, el nu mântuieşte, ci se administrează celor deja mântuiţi. Mântuirea se primeşte prin credinţă şi pocăinţă, or aceste experienţe preced botezul în apă. Apostolul Petru clarifică acest aspect atunci când scrie că: ,,botezul în apă este mărturia unui cuget curat" (1 Petru 3:21). Conştiinţa umană nu poate fi spălată de păcat decât prin sângele Mântuitorului Isus Hristos, în urma credinţei faţă de păcat şi pocăinţei faţă de Dumnezeu, or la botezul în apă care urmează acestor două experienţe, cugetul este curat. Botezul în apă este legământul de unire spirituală, este actul de ascultare faţă de porunca lui Isus Hristos, care doreşte să facem publică identitatea noastră spirituală şi angajamentul nostru de urmare şi slujire. Uneori există piedici serioase în calea împlinirii poruncii Mântuitorului de a ne boteza în apă, membri ai familiei, anumite neînţelegeri ale Bibliei sau alte dificultăţi de circumstanţă. Tot aşa s-a întâmplat la botezul Domnului, care, fiind descurajat chiar de Ioan Botezătorul, a răspuns ferm: ,,Lasă-mă acum să împlinesc tot ce se cade să fie împlinit" (Matei 3:15). Pentru Fiul lui Dumnezeu, botezul a fost lucrul care trebuia împlinit şi împlinirea lui era dincolo de orice barieră.

            Drag prieten, te invit cu respect duminică seara la Betania să fim parte la botezul celor 17 candidaţi care nu au putut fi opriţi să se boteze, de nimeni şi de nimic.