Martie 2008

Martie 30, 2008

Pentru că a trecut o săptămână de la sărbătoarea Paştelor, reflectăm retrospectiv la evenimentele de acum 2000 de ani din Ierusalim. Săptămâna Patimilor Mântuitorului prezintă în contrast măreţia iubirii divine şi josnicia nedreptăţii umane, Dumnezeu care iubeşte în orice condiţii şi omul care tradează în orice împrejurări. Cine ar şterge astăzi lacrimile orfanului, văduvei, celui lovit de valurile vieţii, dacă nu ar fi înviat Isus? Cine ar avea timp pentru cei nebăgaţi în seamă, cine ar iubi pe cei neiubiţi, cine ar ierta pe cei neiertaţi, cine ar hrăni pe cei nehrăniţi, cine ar mângâia pe cei nemângâiaţi dacă nu ar fi înviat Isus? Cine ar răspunde rugăciunilor disperate, cine ar ierta păcatele apăsătoare, cine ar vindeca bolile dureroase, dacă nu ar fi înviat Isus? Pe cine ar căuta naţiunile, cui s-ar închina milioane de oameni, cui I s-ar dedica imnurile şi adorarea îngerilor din cer şi a oamenilor de pe pământ, dacă nu ar fi înviat Isus? Dar ISUS A ÎNVIAT şi măreţia acestui eveniment rămâne o lecţie de viaţă şi de moarte pentru toate generaţiile:      
    1. Dumnezeu este mai tare decât Diavolul. Aparenta înfrângere a Mântuitorului din joia şi vinerea mare a culminat cu victoria învierii din ziua de duminică. Duşmanul oamenilor şi al lui Dumnezeu a fost învins pentru totdeauna, în ciuda faptului că din armata lui au făcut parte religia compromisă a preoţilor vremii, ipocrizia teologilor, justiţia coruptă a guvernatorilor romani, forţele de ordine, ignoranţa şi infidelitatea oamenilor...
    2. Dragostea este mai tare decât ura. Ura l-a făcut pe Diavolul să piardă locul din cer, unde era un înger de lumină, prietenia lui Dumnezeu, împotriva Căruia s-a răzvrătit, scopul demn al existenţei, pervertit în dorinţa criminală să distrugă pe Creator şi creaţia. Inofensiva dragoste manifestată de Mântuitorul a învins, rămânând singura armă împotriva căreia nu există soluţii de apărare niciodată.
    3. Binele este mai tare decât răul. Răul este agresiv, ameninţător, sumbru, dezgustător, violent, insensibil şi totuşi a fost învins. Viaţa este o luptă pentru orice fiinţă şi prea des folosirea răului, din nefericire, pare cea mai bună soluţie.
    4. Neprihănirea este mai tare decât păcatul. Este ciudat că oile au supravieţuit presupusului proces al evoluţiei promovat de Darwin, în ciuda faptului că în mod normal o oaie face un miel pe an, timp în care lupoaica face mai mulţi pui de mai multe ori într-un an. De ce sunt mai multe oi decât lupi? Pentru că păcatul este ruşinea popoarelor şi neprihănirea este onoarea lui Dumnezeu. Păcatul este arma ascuţită a Diavolului şi o foloseşte să compromită oamenii în faţa justiţiei divine, însă neprihănirea adusă în dar oamenilor de Mântuitorul Isus este antidotul care oferă atât vindecare, cât şi imunitate. Păcatul este un lux inutil şi mult prea scump pentru a fi cumpărat. O persoană acceptă să-şi cumpere o maşină, plătind la bancă în următoarele 36 de luni o anumită sumă de bani, însă nu va accepta să-şi cumpere maşina cu preţul propriei sale vieţi. În acestă situaţie, la ce-i mai foloseşte maşina?
    5. Adevărul este mai tare decât minciuna. Adevărul pare vulnerabil şi minciuna puternică, însă Isus care a folost adevărul a înviat şi stă la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce Diavolul a pierdut ruşinos şi va arde în focul veşnic pentru veci de veci. Este minciuna o soluţie?
    6. Speranţa este mai tare decât disperarea. Sâptămâna patimilor a fost plină de disperare, duminica învierii a adus speranţa veşnică. Dacă astăzi este joi, vineri sau sâmbătă în viaţa cuiva, ai răbdare până duminică, va veni o victorie veşnică.
    7. Viaţa este mai tare decât moartea. Diavolul a vrut viaţa, folosind armele morţii, Isus a vrut viaţa folosind armele vieţii şi duminica învierii a confirmat că viaţa este mai tare decât moartea. 
    Ca şi Isus atunci, noi acum suntem în războiul vieţii care se desfăşoară pe scena lumii. Având lecţia supremă a istoriei Mântuitorului, ce arme alegem? În fucţie de ele, duminică, la ÎNVIERE vom primi răsplata.

Martie 23, 2008

Paştele este una dintre cele mai mari sărbători creştine, este dovada supremă a iubirii şi jertfei divine, este reperul speranţei şi restaurării umane. Dacă Crăciunul este o sărbătoare a entuziasmului şi bucuriei, Paştele este o sărbătoare a trădării şi durerii. Crăciunul evocă atitudinea lui Dumnezeu, care a dăruit, Paştele evocă atitudinea oamenilor, care au omorât darul lui Dumnezeu. Crăciunul începe şi se încheie cu bucurie, timp în care Paştele, deşi începe cu durere, se încheie cu bucurie, pentru că Mântuitorul trădat, omorât şi îngropat A ÎNVIAT. Din acest motiv, Învierea Mântuitorului  devine o lecţie a istoriei pentru toate generaţiile:
    1. Bucuria este mai tare decât durerea. Împietrirea inimii cetăţenilor Ierusalimului, ipocrizia fariseilor, şantajul preoţilor, compromisul judecătorilor au provocat multă durere în Săptămâna Mare, însă toate acestea au fost acoperite de bucurie în Duminica Învierii. 
    2. Dumnezeu este mai tare decât Diavolul. Isus era mort de trei zile, nimeni nu a contestat nedreptatea procesului condamnării Lui la moarte, ucenicii erau ascunşi şi speriaţi, totul părea pierdut. După vinerea condamnării, după sâmbăta mormântului rece, a venit Duminica Învierii şi Diavolul a pierdut totul. Dumnezeu l-a învins şi în conflictul din cer şi în cel de pe pământ. 
    3. Dragostea este mai tare decât ura. Dragostea divină manifestată prin sacrificiu, milă şi bunătate a învins ura satanică, manifestată prin şantaj, corupţie şi violenţă.
    4. Binele este mai tare decăt răul. Bolile, necazurile, violenţa, dezbinările, moartea şi multe altele sunt forme ale răului făcut de Diavolul oamenilor. Vindecările, binecuvântările, liniştea, unitatea, viaţa veşnică şi multe altele sunt forme ale binelui pe care Isus l-a făcut oamenilor.
    5. Neprihănirea este mai tare decât păcatul. Deşi păcatul a corupt esenţa naturii umane de-a lungul istoriei, neprihănirea a învins în dimineaţa Învierii, când din moarte Isus a înviat şi împreună cu El vor învia toţi oamenii care se pocăiesc de păcat.
    6. Adevărul este mai tare decât minciuna. Totdeauna Diavolul a folosit minciuna ca pe o armă cu care a sperat să învingă, dispreţuind adevărul şi pe cei care-l trăiesc. Dimineaţa Învierii a confirmat supremaţia adevărului şi victoria lui veşnică asupra minciunii.
    7. Speranţa este mai tare decât disperarea. Începând cu promisiunea mesianică din Geneza 3:15, unde se promite mântuirea prin ,,sămânţa femeii", speranţa oamenilor a fost greu încercată. Disperarea a cuprins inimile celor mai mulţi oameni, cufundându-le în neştiinţă şi necredinţă.
    8. Viaţa este mai tare decât moartea. Puterea Diavolului este moartea, puterea morţii este păcatul, puterea păcatului este pofta, puterea poftei este firea pământească. Lanţul acesta face din oameni nişte prizonieri pentru eternitate, însă el a fost rupt în dimineaţa Învierii. Puterea lui Dumnezeu este viaţa, puterea vieţii este neprihănirea, puterea neprihănirii este pocăinţa, puterea pocăinţei este firea duhovnicească.  
    Durerea, ura, răul, minciuna, disperarea şi moartea cu care Diavolul manipulează şi distruge oamenii au fost învinse împreună cu el în dimineaţa Învierii. Bucuria, dragostea, binele, neprihănirea, adevărul şi viaţa au fost aduse de Dumnezeu prin Hristosul înviat. Cine Îl urmează pe Hristos va avea parte de înviere, de cer şi de viaţa veşnică pe care o oferă El prin credinţă tuturor oamenilor. Paştele nu-i doar o sărbătoare, este victoria vieţii asupra morţii, este victoria bucuriei asupra durerii, a iubirii asupra urii, a binelui asupra răului, a neprihănirii asupra păcatului, a adevărului asupra minciunii, a speranţei asupra disperării, este victoria lui Isus asupra Diavolului. Paştele este victoria noastră asupra iadului, pentru faptul că ISUS A ÎNVIAT! Paştele nu este religie, este relaţie, este relaţia spirituală a omului cu Dumnezeu, un Dumnezeu care ne-a căutat şi ne-a găsit.

Martie 16, 2008

Revenind la subiectul zeciuielii în N.T., observăm că Mântuitorul îl aprobă atunci când îi mustră pe evrei pentru ipocrizia lor: ,,...nici pe acestea nu le lăsaţi nefăcute" (Matei 23:23). Observăm, de asemenea, că principiul zeciuielii în N.T. nu mai este susţinut la fel de mult şi de direct ca în V.T., fiind însă promovat principiul dărniciei generoase, care depăşeşte zece procente: ,,Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". Ce (CÂT) este al lui Dumnezeu? Apostolii şi primii ucenici au dat Partea Domnului 100% (Fapte 2:44-45; 4:32), văduva săracă este apreciată de Isus că a dat 100% (Marcu 12:41-44), tânărului bogat i se cere 100% (Matei 19:21), creştinii din Macedonia au dat foarte mult (1 Cor. 8:1-3, 5), creştinii din Corint au dat cât au putut de mult (1 Cor. 16:1), creştinii din Galatia au dat atât cât au vrut să fie binecuvântaţi (Gal. 6:6-9). 
    Desăvârşirea vieţii spirituale în N.T. este legată în mod direct de calitatea administrării cuvintelor (Iacov 3:2) şi, de asemenea, de calitatea administrării banilor (Matei 19:21). Partea Domnului în V.T. începe cu zeciuiala la nivel voluntar (Avraam - Gen. 14:20; Iacov- Gen. 28:22) şi se încheie cu zeciuială la nivel obligatoriu (Num. 18:20-32; Maleahi 3:9-10). În N.T. nu este explicată practic Partea Domnului pentru împlinirea celor trei nevoi de bază - Casa Domnului, slujitorii Domnului şi uneltele Casei Domnului - deoarece, creştinismul fiind interzis, nu existau locaşuri de cult publice (pentru a fi nevoie de construcţii şi întreţinere). Cei mai mulţi dintre slujitori erau implicaţi în misiune şi evanghelizare (mai târziu accentul s-a mutat pe pastoraţie şi administrare). 
    Vorbind despre statutul slujitorului consacrat lui Dumnezeu, Pavel accentuează dedicarea, eficienţa şi disponibilitatea totală pentru Evanghelie, comparându-l cu un soldat, apoi cu un sportiv de performanţă (2 Tim. 2:4; Fapte 6:4; 20.31). Învăţătura lui Pavel despre salarizarea slujitorilor Evangheliei are la baza regula lui Dumnezeu din V.T.: ,,Nu ştiţi că cei ce  îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hrăniţi de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de altar? TOT AŞA (la fel, asemenea) Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie" (1 Cor. 9:13-14). Slujind în Corint 18 luni, Pavel nu a acceptat salarizare deoarece membrii bisericii erau lumeşti (1 Cor. 3:1-3a), unii nu-L cunoşteau pe Domnul (1 Cor. 15:34), alţii nu-l iubeau, nu-l acceptau pe Pavel (2 Cor. 6:12). În acestă situaţie, Pavel s-a autofinanţat, apelând la meseria facerii corturilor şi a fost sponsorizat de alte biserici: ,,...Am despuiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă..." (2 Cor. 11:7-9). Nevoile lui ar fi fost mult mai mari dacă ar fi avut familie, casă şi cheltuielile obişnuite pentru întreţinere.
    Vom continua în numărul următor.

Martie 9, 2008

Banii joacă un rol foarte important în viaţa oamenilor şi Biblia face referire la bani de peste 5000 de ori, mai mult decât la orice alt subiect. De asemenea, Mântuitorul Hristos vorbeşte despre bani în 2/3 dintre pildele Sale. Dumnezeu i-a descoperit lui Moise că slujbele sfinte au nevoie de trei lucruri: un locaş închinat lui Dumnezeu, slujitori dedicaţi şi unelte sfinţite pentru slujbe şi toate acestea presupun cheltuieli financiare. 
    De-a lungul istoriei până astăzi, locaşul dedicat pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu a fost, pe rând, Cortul Întâlnirii, Templul, Sinagoga şi Biserica. În primele, accentul cădea pe Casa lui Dumnezeu, în ultimile, accentul cădea pe slujitorii Domnului. Închinarea omului în faţa lui Dumnezeu se manifestă şi prin dărnicie, or în primele trei case forma de dărnicie a fost zeciuiala, adică zece procente din venitul unui om era partea lui Dumnezeu.
    Ideea de închinare prin zecime o întâlnim mai întâi la popoarele păgâne din Orientul Antic. După aproximativ 1000 de ani este practicată în mod voluntar de patriarhii Avraam şi nepotul său Iacov, devenind mai apoi prin darea legilor civile şi ceremoniale o datorie obligatorie a fiecărui evreu. Deci, conceptul de zeciuială în V. T. a fost practicat în mod voluntar de patriarhi cu aproximativ 450 de ani înainte de legalizarea lui prin Lege. 
    În Israel existau trei zeciuieli, care totalizau aproximativ 25-30% din venit şi toate se aduceau lui Dumnezeu la Templu. O zecime pentru salarizarea leviţilor şi prin ei a preoţilor, o altă zecime pentru sărbătorile naţionale şi o a treia zecime o dată la trei ani, pentru săracii din ţară. Deoarece viaţa spirituală a evreilor a fost mediocră, cu excepţia trezirilor spirituale, închinarea prin zeciuială în timpul profetului Amos (4:4) a fost făcută pe fondul unei vieţi de păcat, motiv pentru care Dumnezeu nu a primit închinarea lor. Lipsa salarizării leviţilor şi preoţilor a dus la degradarea totală a vieţii spirituale în Israel, însă exilul evreilor în Babilon şi distrugerea Templului au condus la anularea jerfelor ceremoniale, a preoţiei, a zeciuielii şi închinării. După 70 de ani de robie aspră, evreii se întorc în ţară şi prin profeţii Hagai şi Zaharia, mai târziu prin Neemia, Dumnezeu a încercat restaurarea vieţii spirituale, construcţia Templului, jertfele, căsătoriile sfinte, zeciuielile... Peste aproximativ 80 de ani, profetul Maleahi îi mustră pe evrei pentru că nu plăteau zeciuielile (3:6-11). 
    În N. T. (Matei 23:23) Mântuitorul Hristos, încurajează deopotrivă partea Domnului prin darea zeciuielii, cât şi practicarea neprihănirii ca mod de viaţă. În ciuda acestui îndemn, procentul de zecime ca parte a lui Dumnezeu, nu mai este poruncit direct ca în V. T. şi accentul cade pe închinare prin dărnicie generoasă cât mai abundentă. În articolul următor, vă invit să descoperim împreună care este partea lui Dumnezeu în Noul Testament.

Martie 2, 2008

Viaţa este o luptă care se încheie cu victorie sau înfrângere, este un meci care se termină cu birunţă sau eşec, este o afacere care se încheie cu pierdere sau câştig. Viaţa este o aventură, o călătorie, o luptă, o misiune în care omul, motivat de singurătate şi nefericire, de neîmplinire şi frustrare, de boli şi necazuri, de obsesii şi păcat, decide să-L caute pe Dumnezeul de care s-a despărţit în Eden. Nu doar persoanele în vârstă, săracii sau bolnavii Îl caută pe Dumnezeu, ci toţi muritorii, care, deşi sunt născuţi în condiţia de fiinţe păcătoase, visează cerul. 
    În Evanghelia lui Ioan 20:25, scriitorul surprinde măreţia împăcării omului cu Dumnezeu, prin Mântuitorul Isus Hristos, când Dumnezeu este în cer, privind la cruce, Hristos este pe cruce, iar omul este la baza crucii. Crucea este locul unde Mântuitorul Isus Hristos a achitat datoria păcatelor omului, restaurând relaţia spirituală cu Dumnezeu. La baza crucii găsim reprezentanţii celor patru categorii de oameni:
    1. Categoria oamenilor morali, reprezentată de Maria, mama Mântuitorului. Moralitatea este esenţială, dar nu suficientă, deci oamenii morali trebuie să-L caute pe Dumnezeu. Atunci când se prepară o prăjitură din multe ouă, este suficient ca unul dintre ele să fie stricat pentru a compromite tot conţinutul. Moralitatea umană înseamnă că majoritatea ouălor sunt bune, mântuirea lui Dumnezeu înseamnă că absolut toate ouăle sunt bune. Locul oamenilor morali este la crucea Mântuitorului, scopul vieţii lor trebuie să fie căutarea, urmarea şi slujirea lui Dumnezeu.  
    2. Categoria oamenilor bogaţi, reprezentată de sora mamei Mântuitorului. Această femeie s-a căsătorit cu un om bogat, însă banii nu au oprit-o să vină la cruce, să-şi mântuiască sufletul, căutându-L pe Isus. Banii au valoare în lumea oamenilor, nu în lumea lui Dumnezeu. Cu ei omul îşi poate cumpăra cărţi, dar nu minte, medicamente, dar nu sănătate, cosmetice, dar nu frumuseţe, pat confortabil, dar nu somn, cruciuliţe, dar nu mântuire.
    3. Categoria oamenilor obişnuiţi, reprezentată de Maria, soţia lui Clopa. Această femeie reprezintă categoria majoritară a oamenilor obişnuiţi, care nu excelează nici în moralitate, nici în bogăţie şi, totuşi, locul ei este la cruce, alături de oamenii morali şi bogaţi. Dumnezeu iubeşte oamenii obişnuiţi - pe Ilie, ,,unul dintre locuitorii Galaadului" sau pe Lazăr, ,,un oarecare Lazăr din Betania".
    4. Categoria oamenilor păcătoşi, reprezentată de Maria Magdalena. Alături de oamenii morali, bogaţi şi obişnuiţi, la cruce sunt prezenţi şi oamenii vinovaţi, căutându-L pe Mântuitorul Hristos, cu scopul mântuirii sufletului.  
 • Cine trebuie să-L caute pe Dumnezeu? Absolut toţi oamenii.
 • De ce să-L caute oamenii pe Dumnezeu? Ca să nu meargă în iad.
 • Unde să-L caute oamenii pe Dumnezeu? La crucea Mântuitorului Isus.
 • Când Îl pot căuta oamenii pe Dumnezeu? Astăzi, chiar acum.
 • Cum Îl pot căuta oamenii pe Dumnezeu? Prin credinţa în Mântuitorul.
 • Cum vor şti oamenii să-L caute pe Dumnezeu? Biblia este ghidul.
 • Ce câştigă oamenii căutându-L pe Dumnezeu? Viaţă veşnică în rai.  
    Viaţa este o luptă care se încheie cu victorie sau înfrângere, este un meci care se termină cu biruinţă sau eşec, este o afacere care se încheie cu pierdere sau câştig, în funcţie de prezenţa sau absenţa lui Dumnezeu în viaţa omului. Este o aventură, o călătorie, o luptă, o misiune, al cărei scop este cerul. Pământul îl pierzi oricum, vrei să pierzi şi cerul!?  Dumnezeu te poate duce acolo, dacă-L cauţi, dacă te pocăieşti cu adevărat.