Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

August 2007

 
 

 

pagina păstorului

August 2007

 

August 26

           Familia este locul marilor împliniri sau... dezamagiri, care afecteaza pozitiv sau negativ toate celelalte domenii ale vietii. Experienta vietii de familie ofera un evantai de trairi interioare care îmbina bucuria cu tristetea, fericirea cu dezamagirea, succesul cu falimentul, odihna cu epuizarea. Familia este locul unde sotul si sotia, parintii si copiii devin prieteni pentru totdeauna. Din experientele lor au luat nastere cuvinte de întelepciune:

• Fericit în viata de familie este cel care, având o a doua sansa, s-ar casatori cu aceeasi persoana.

• Înainte sa-i critici sotiei defectele, adu-ti aminte ca tocmai ele au fost motivul pentru care nu s-a putut casatori cu un sot mai bun.

• Pentru succesul în casatorie nu este de ajuns sa gasesti un partener potrivit; ceea ce mai trebuie este sa fii si tu un partener potrivit.

• Daca vrei sa fii tratat acasa ca un rege, trateaza-i sotia ca pe o regina (si invers).      

• Ar fi cu mult mai putine divorturi daca sotii ar încerca sa-i pastreze sotiile cu aceesai pasiune cu care s-au straduit sa le cucereasca.

• Daca cineva ti-ar da câte 10 centi pentru fiecare cuvânt frumos spus partenerului si ti-ar cere câte 5 centi pentru fiecare cuvânt urât spus, ai fi un om bogat sau sarac?

• Primul ,,detector de minciuni” a fost facut din coasta unui barbat si de atunci nu a trebuit sa i se faca nici un fel de îmbunatatire!

• Nimeni n-a inventat înca un test de inteligenta mai bun decât... viata de casnicie.

• Pe peretele unui magazin de vopsele si tapet era un anunt: ,,Sotii care aleg culorile trebuie sa aiba aprobare scrisa din partea sotiilor.”

• Traieste în asa fel încât atunci când oamenii îi vor spune copilului tau ca seamana cu tine, sa nu-i fie rusine.

• Nici scoala si nici Biserica nu pot înlocui familia în educatia copiilor.

• Împarat sau om de rând, cel mai fericit este cel ce-i gaseste fericirea acasa.

• Parintii n-ar trebui sa-i minta pe copiii lor niciodata, nici macar atunci când pare a fi în folosul lor.

• Minciuna este foarte periculoasa chiar si în cantitati mici, pentru ca deterioreaza constiitna, or aceasta, împreuna cu dragostea, sunt lucruri de valoare eterna.

• Opusul iubirii nu este ura, asa cum se crede de obicei. Ura, cu toate efectele ei negative este un sentiment care tine seama ca celalalt exista. Opusul iubirii este ceva mult mai rece si mai distrugator, mult mai plin de cruzime, opusul iubirii este indiferenta; aceasta... ucide.

•  În general exista doua greseli în conflictul dintre generatii, prima este ca cei tineri cred ca inteligenta înlocuieste experienta, iar cea de-a doua este a celor în vârsta care cred ca experienta poate înlocui cu succes inteligenta.

• Sa nu crezi ca ai pierdut timpul degeaba daca copiii tai ti-au auzit sfaturile, dar nu le-au pus în practica. Peste ani de zile ei si le vor reaminti, le vor împlini si le vor spune la rândul lor copiilor pe care-i vor creste.

• Pentru o mama, fiul ei nu înceteaza niciodata sa fie un copil; iar fiul nu a ajuns cu adevarat adult decât atunci când întelege si accepta acest adevar despre propria lui mama.

• Cuvântul evreiesc pentru parinte este ,,horim” care deriva de la,,moreh” - învatator. Primul si cel mai mare învatator al copilului trebuie sa fie în familia lui. De asemenea, cel mai mare dar pe care-l pot face parintii copiilor, este propria lor prietenie.

• Tatii nostri ne-au învatat cum ar trebuit sa fim; mamele noastre ne-au învatat ceea ce suntem.

•  De obicei un tata vrea ca fiul sau sa fie asa cum... n-a reusit el sa fie.

• O mama aflata pe patul de moarte a spus sotului ei despre viitoarea revedere în slava: ,,Când vii acasa sa aduci pe toti copiii cu tine”. Singurul lucru pe care-l putem lua cu noi în slava este... familia.

                                                      Pastor Luigi Mitoi

 

 

August 19, 2007

            Încercarea de a explica originea şi scopul existenţei umane pe pământ a făcut să curgă râuri de cerneală. Marxismul spune că omul este produsul întâmplător al materiei în mişcare şi are valoare socială prin muncă. Creştinismul spune că originea omului este Dumnezeu, nu întâmplarea oarbă, şi scopul acestuia pe pămînt este să-L proslăvească pe Creatorul său prin sfinţenie şi închinare. Acest scop a fost abandonat de om încă din Eden, când, instigat de Şarpe, a ales să-l proslăvească pe Diavolul şi să se închine lui. Omul, fiind făcut după chipul şi asemănarea Creatorului, a avut dreptul din partea Acestuia să aleagă, însă alegând trădarea, l-a costat moartea spirituală, eliminarea din grădină şi separarea de Dumnezeu pentru totdeauna, acesta fiind adevăratul motiv pentru toată nefericirea şi necazurile din viaţa oamenilor. 
      Dumnezeu, având inimă de Creator, a realizat mântuirea omului, transferând vinovăţia acestuia asupra Fiului Său, Isus Hristos, care a venit în lumea umană în calitate de Mântuitor, prin întruparea din fecioară. Pentru că Hristos a murit pentru păcatul omului, Dumnezeu îl invită pe acesta să-şi însuşească prin credinţă mântuirea, revenind la relaţia spirituală cu Sine. Crezând în planul de mântuire al Creatorului explicat în Biblie şi în Mântuitorul Isus, manifestând pocăinţă faţă de păcatul făcut, omul revine  la poziţia de fiu al lui Dumnezeu, pierdută de mult în Eden.
     Intrarea omului în Împărăţia lui Dumnezeu prin credinţă şi pocăinţă este oficializată de un contract între om şi Dumnezeu numit botezul în apă, timp în care omul mărturiseşte public despre naşterea din nou realizată în inima lui prin Duhul Sfânt şi prin Cuvântul Domnului din Biblie. Botezul în apă a fost făcut de Isus în Râul Iordan (Matei 3:13-17), a fost poruncit de Isus în Evanghelii (Marcu 16:16), a fost poruncit de apostolii Domnului (Faptele Apostolilor 2:38) şi este mărturia unui cuget deja curăţit de păcat.
      Botezul în apă trebuie făcut în urma pocăinţei, drept pentru care persoana care se botează trebuie să fie adultă, capabilă să înţeleagă, să accepte şi să întreţină prin credinţă relaţia spirituală cu Dumnezeu, asumându-şi toate binecuvântările, dar şi reponsabilităţile care decurg din legământul făcut. La momentul legământului prin botezul în apă, persoana botezată trebuie să fie conştientă de câteva lucruri:
   1. Păcătoşenia lui este irecuperabilă prin eforturi personale sau prin metode omeneşti;
     2. Calitatea deplină de Mântuitor şi Domn a lui Isus Hristos;
     3. Mântuirea prin credinţă în Isus Hristos şi pocăinţă faţă de păcat.
Mesajul botezului în apă este următorul:
   1. Mărturia publică a faptului că Isus i-a spălat păcatele;
     2. Reconstituirea fizică a morţii şi învierii spirituale, realizate prin credinţă şi pocăiţă;
    3. Identificarea cu Isus ca Mântuitor şi Domn;
    4. Proclamarea schimbării Stăpânului şi Împărăţiei;
     5. Angajamentul cu Isus prin care o persoană devine membru component al Bisericii Sale. 
     Pentru aceste motive botezul în apă a devenit unul dintre sacramentele Bisericii lui Dumnezeu, punând în evidenţă credinţa în Mântuitorul lumii, Isus Hristos şi decizia de a-L urma în fiecare zi, indiferent de dificultăţile vieţii sau de preţul plătit. Gândiţi-vă că atunci când viaţa trece, aceste lucruri rămân pentru că sunt veşnice.

 

 

August 12, 2007

Familia este ideea lui Dumnezeu pentru liniştea şi fericirea omului, este locul unde nevoile lui sunt împlinite, unde-şi găseşte pacea şi bucuria întotdeauna. Familia este o condiţie a existenţei umane, este o lege universală. Cei mai bogaţi şi fericiţi oameni simt nevoia să se căsătorească şi patronul celui mai mare hotel doarme noaptea tot... ACASĂ. Cel mai frumos loc din lume este ACASĂ. Acolo ne întoarcem şi de la examenul pe care l-am câştigat, şi de la cel pe care l-am pierdut; acolo ne întoarcem şi când suntem celebri, şi când suntem falimentari; acolo este locul unde păstrăm doar pentru noi cele mai valoroase, dragi şi importante persoane din viaţa noastră. Acasă este partenerul dat de Dumnezeu prin legământul căsătoriei, sunt copiii şi părinţii pe care niciunul dintre noi nu i-am ales, însă fiecare îi iubim şi suntem fericiţi alături de ei. Împreună trecem prin bucuriile şi necazurile vieţii, împreună urcăm şi coborâm, râdem şi plângem, împreună ne bucurăm şi suferim, câştigăm şi cheltuim, împreună la bine şi rău, împreună pentru că suntem UNA.
Acasă sunt oamenii pe care-i iubim, în ciuda faptului că nu sunt perfecţi, pe care-i apreciem, în ciuda defectelor pe care le au, pe care-i iertăm, în ciuda faptului că ne greşesc zilnic. Ei sunt oamenii pe care nu ne putem supăra, oamenii alături de care vrem să trăim şi să murim. Oamenii de acasă sunt investiţia noastră din lumea aceasta, sunt adevărata noastră bogăţie. Noi nu avem pe nimeni în cer mai scump decât pe Dumnezeu şi pe pământ mai scump decât familia. Acestea sunt adevăratele repere în călătoria vieţii unui muritor, o călătorie deseori grea şi dureroasă, o călătorie pe care fiecare dintre noi trebuie să aibă demnitatea să o ducă până la capăt indiferent de preţul plătit.
Atunci când nu există ACASĂ, nimic nu are valoare, singurătatea devine dureroasă şi insuportabilă, plăcerea nu are gust, munca nu are motivaţie, odihna nu are explicaţie, cheltuiala nu are rost, mâncarea nu are savoare, somnul nu are linişte, viaţa nu are sens, moartea nu are importanţă...
Acasă sunt oamenii care te ajută să poţi când nu mai poţi, să râzi când plângi, să te bucuri când eşti trist, să mănânci când nu ţi-e foame, să dormi când nu ţi-e somn, să munceşti când nu ai unde, să te odihneşti când eşti ocupat, să continui când simţi să te opreşti... Acasă poţi să plângi fără să râdă cineva de tine, poţi să râzi fără să-ţi plângă cineva de milă, poţi să te bucuri fără să superi pe nimeni şi poţi să te superi fără să se bucure cineva. Acasă este locul unde oamenii se întorc din vacanţă, de la restaurant, de la plimbare, din călătorii, de la muzeu, de la părinţi, de la copii... pentru că ACASĂ este ideea lui Dumnezeu pentru fiecare muritor. Acasă este locul unde primim şi dăruim în egală măsură, este locul un investim dragostea, iertarea, atenţia, bunătatea, înţelegerea, acceptarea, mila, dărnicia, banii... pe noi înşine. Iar dacă nu investim din abundenţă aceste lucruri, înseamnă că nu am înţeles încă ideea Creatorului.
Orice muritor ar trebui să aibă o casă în cer, la Dumnezeu, pentru veşnicie şi o casă pe pământ, la familie, pentru acum, aceste două coordonate fiind esenţiale, dar şi suficiente pentru o viaţă de OM.
Dragi prieteni, oricine suntem, oricum suntem, oriunde suntem acum, ideea lui Dumnezeu a ajuns şi la noi ca o soluţie la problemă, oferindu-ne direcţie şi scop pentru viaţa de acum şi pentru viaţa de dincolo.

 

 

August 5, 2007

Împărtăşirea cu Cina Domnului este un privilegiu al oamenilor născuţi din nou, pentru că ei aniversează, îşi exprimă dragostea şi recunoştinţa, îşi aduc aminte de cea mai iubită Persoană - Isus Hristos, Mântuitorul şi Domnul.

După cum Paştele din Vechiul Testament a fost sărbătoarea de aducere aminte a eliberãrii sclavilor evrei din prizonieratul egiptean, tot aşa, Cina Domnului este sărbătoarea de aducere aminte a eliberării oamenilor din păcat, prin moartea înlocuitoare a Mântuitorului Hristos. Dacă excelenţa acestei sărbători stă în faptul că omul născut din nou are onoarea să stea la masă cu Dumnezeu, dificultatea evenimentului este dată de încompatibilitatea dintre sfinţenia lui Dumnezeu şi vinovăţia omului. Această nepotrivire nu se poate rezolva prin asemănarea lui Dumnezeu cu păcatul nostru, ci, dimpotrivă, prin asemănarea noastră cu sfinţenia Lui. De aceea Pavel, în 1 Corinteni 11:27-32, explică procesul de sfinţire în care trăieşte copilul lui Dumnezeu. Acest proces de ,,învrednicire" (v. 27) este motivat de înţelegerea credinciosului că este vinovat, drept pentru care are nevoie de moartea înlocuitoare a Mântuitorului pentru păcatul său. Pavel clarifică faptul că este vorba de un proces spiritual, nu de un eveniment lunar, că este o atitudine personală, nu colectivă, că autojudecarea cu pocăinţă îi dă dreptul credinciosului să se împărtăşească, nu să amâne sau să refuze împărtăşirea. Apostolul explică că avem viaţă din Hristos când ne împărtăşim, nu când amânăm sau refuzăm.

De-a lungul istoriei creştine s-au conturat multe motive greşite pentru care anumiţi credincioşi nu se împărtăşesc:

- Motivul nevredniciei personale - de parcă sunt şi situaţii în care omul poate să fie vrednic înaintea lui Dumnezeu prin el însuşi! Vrednicia se poate obţine prin pocăinţă de păcat şi prin credinţă în jertfa Domnului Isus, or, dacă există acest mare har, de ce oamenii Îl resping, amânând sau refuzând împărtăşirea?

Pavel spune: ,,Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea acesta şi să bea din paharul acesta" (v. 28).

- Motivul nevredniciei pastorului care serveşte Cina, a unei alte persoane, a familiei, a unei anumite biserici... Biblia spune că singura persoană de care un om este responsabil înaintea lui Dumnezeu este el însuşi. Cercetarea este absolut personală şi Masa este a Domnului, nu a pastorilor, a credincioşilor sau a bisericilor. Această atitudine înseamnă ignoranţă, răutate, ură, resentimente, nepocăinţă şi trebuie asumată şi rezolvată în mod personal de cel în cauză, nu pusă în responsabilitatea altcuiva. Pavel pune: ,,Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi", nu pe alţii; trebuie introspecţie, nu inspecţie. Ce mai poate face persoana care ţi-a greşit decât să ceară iertare?

- Motivul încredinţării personale, când aproape orice motiv poate deveni piedică în calea împărtăşirii. Copiii Domnului pot avea încredinţări personale, însă nu dintre principiile Bibliei. De pildă, un om poate avea încredinţarea să poarte sau nu cravată, însă nu poate avea încredinţare să fure sau nu, deoarece a purta sau nu cravată este o încredinţare personală, nu un principiu biblic, timp în care a fura sau nu este un principiu biblic, nu încredinţare personală. A te împărtăşi este un principiu biblic, o dorinţă adâncă a Mântuitorului, o poruncă divină. Deci... ,,daţi Domnului ce este al Domnului".