Mai 2019

 
 

PAGina pastorului

Mai 2019

5 mai

 

Pilda semănătorului zugrăveşte reacţia diferită a oamenilor la mesajul Evangheliei lui Dumnezeu. Acelaşi semănător - Mântuitorul Isus Hristos, aceeaşi sămânţă - Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, şi, totuşi, patru reacţii diferite din partea celor patru categorii de oameni. Pentru a fi înţeles mai uşor, Domnul Isus explică acest dureros adevăr spiritual folosind comparaţia cu semănatul cerealelor. În felul acesta Mântuitorul identifică semănătorul, cantitatea de seminţe de aceeaşi calitate care urma să fie semănată şi patru categorii de teren agricol pregătit pentru semănat.
Prima categorie de sol este pământul care se învecinează cu drumul public, adesea bătătorit de oameni, animale sau mijloace de transport. Sămânţa semănată nu poate pătrunde în pământul bătătorit şi este mâncată de păsările cerului în următoarele zile, drept pentru care în această porţiune de teren nu se face recoltă. Asemenea acestui pământ este omul cu inima bătătorită de necredinţă, de păcat, de indiferenţă pentru lucrurile sfinte. Negăsind inima deschisă, Cuvântul lui Dumnezeu predicat este ,,mâncat" de pasărea indiferenţei pentru lucrurile spirituale, a dispreţului pentru pocăinţă, a mândriei personale, a religiei şi tradiţiei creştine naţionale... Cu toate eforturile semănătorului, pământul învecinat cu drumul, călcat în picioare de toţi, este o investiţie inutilă. Aşa este şi inima omului călcat în picioare de marele public, de micul ecran, de ideologiile ambulante ale lumii fără Dumnezeu. Semănătorul şi-a făcut datoria, dar pământul este învecinat cu duşmanii. Compromiterea recoltei în această categorie de pământ nu este predestinaţia stăpânului; semănătorul a semănat cu responsabilitate, făcând tot ce trebuia, sămânţa a fost de calitate, investiţia a fost maximă, dar învecinarea cu drumul lumii l-a bătătorit.
O a doua categorie de sol este pământul stâncos, plin de pietre. Sămânţa pătrunde în acest pământ, dar nu-şi poate întinde rădăcinile din cauza pietrelor. Plantele, neavând umezeala necesară, se usucă din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii. Semănătorul şi-a făcut datoria, sămânţa este de calitate, dar solul pietros a compromis recolta. Aşa sunt oamenii care acceptă mesajul iertării lui Dumnezeu, dar, neavând rădăcini puternice, intenţia lor este distrusă de arşiţa vieţii. Prin citirea Bibliei omul îşi hrăneşte sufletul, prin rugăciune îşi consolidează credinţa, prin post trece dincolo de bariera pietrelor. Ispitele vieţii, necazurile şi prigonirile datorită credinţei în Dumnezeu nu au efect, pentru că omul este ancorat puternic prin rădăcinile înfipte în Dumnezeu.
A treia categorie de pământ nu este la stradă, nici nu are pietre, dar este plină de spini. Plantele cresc, dar odată cu ele şi spinii, care le iau aerul, hrana, lumina şi le sufocă. Printre spinii vieţii spirituale sunt grijurile lumeşti care fură pasiunea şi interesul pentru cer. Un alt spin este înşelăciunea bogăţiilor care promit că mâine vei fi fericit, cu preţul neglijării sau compromiterii sufletului astăzi. Plăcerile păcătoase ale vieţii taie avântul, fură pietatea, întinează mintea, pângăresc sufletul, ele fiind un alt spin. Îngrijorările obsedante ale vieţii, resursele investite doar pentru pământ, nebunia de a avea totul sunt un alt spin.
A patra categorie de pământ este de calitate. Sămânța va rodi, însă rodul va fi în anumite locuri mai mare, în alte locuri mai mic. Nu este intenţia proprietarului să semene patru semine şi să rodească doar una. El nu a putut să facă nimic mai mult, pământul însă face diferenţa. Dumnezeu îi cheamă pe toţi oamenii la pocăinţă faţă de păcat şi credinţă faţă de El, dar unul ascultă şi trei refuză. Mântuirea sufletului este alegere personală: la fel este şi păstrarea mântuirii. Cine nu aduce rod, decât pietre şi spini, suportând traficul lumii, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Vine vremea recoltei, de aceea acceptă să rodeşti pentru El!

      

 

 12 mai

Femeile în general și mamele în special sunt ființe unice prin dragostea, dedicarea, responsabilitatea, sensibilitatea, bunătatea și sacrificiul lor. Astăzi, în mod convențional, în multe țări se sărbătorește Ziua Mamei, în care zi mamele sunt apreciate pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac. Este știut faptul că nu toate femeile pot avea copii în mod natural și Ana, una dintre femeile prezentate în Biblie, a fost o astfel de femeie. Privind la ea vom învăța lucruri care ne vor ajuta să ne respectăm mai mult mamele, soțiile și fiicele, dar și ce să facem în crizele vieții. Cartea 1 Samuel este scrisă de Samuel cu aproximativ 1100 de ani înainte de Domnul Isus, explicând faptul că un bărbat pe nume Elcana avea două neveste, Ana și Penina. Penina se mândrea cu faptul că era mamă, disprețuind-o pe Ana care nu avea copii. Luptându-se cu durerea produsă de lipsa copiilor, cu disprețul Peninei, Ana își găsește refugiul în Dumnezeu. În fiecare an, Ana și familia ei mergeau la Casa lui Dumnezeu la Silo să se închine și să-I aducă jertfe Domnului. În timp ce familia a rămas în oraș ea a mers plângând și cu sufletul amărât în casa lui Dumnezeu să se roage. Din rugăciunea ei putem desprinde teologia și starea ei de spirit:
a) Deși amărâtă, ea proclamă numele lui Dumnezeu: ,,Domnul Dumnezeul oștirilor”.
b) Chiar dacă avea inima frântă, ea se roagă cu speranță: ,,Dacă vei binevoi să cauți spre întristarea roabei tale...”
c) Rugăciunea ei este îndrăzneață și concretă: ,,...dacă vei da roabei tale un copil de parte bărbătească...”
d) Ana s-a rugat făcând juruințe: ,,...voi închina copilul acesta Domnului pentru toate zilele vieții lui...”
e) Rugăciunea Anei a fost conformă voii lui Dumnezeu din generația ei cu privire la un copil închinat Domnului: ,,...și briciul nu va trece peste capul lui”.
Dumnezeu a onorat credința și rugăciunea Anei și la întoarcerea acasă ea a rămas însărcinată. Cine se încrede în Dumnezeu nu va rămâne de rușine niciodată. Pentru a-L proslăvi pe Dumnezeul care i-a ascultat rugăciunea, Ana i-a pus copilului numele Samuel = Dumnezeu a ascultat. Potrivit jurământului pe care l-a făcut când s-a rugat, Ana a închinat copilul lui Dumnezeu, dedicându-l Casei Sale. Ea a încredințat copilul lui Eli, slujitorul lui Dumnezeu, căruia îi vorbește cu mult respect, deși acesta îi vorbise cu asprime în ziua durerii ei când se ruga înaintea Domnului. Respectul ei nu a fost evident doar la adresa lui Dumnezeu, ci și la adresa slujitorului Său.
Samuel, fiul Anei, a ajuns unul dintre marii oameni ai lui Dumnezeu, într-o perioadă crucială a poporului evreu. Este de neînțeles sacrificul acestei mame care s-a rugat o viață să aibă un copil și după ce l-a născut, l-a dăruit lui Dumnezeu pentru restul vieții lui. O mamă specială, un copil special! O mamă care a dat lui Dumnezeu tot ce avut, pe singurul ei fiu, pe atât de așteptatul ei fiu! Astăzi, rugăciunea noastră se îndreaptă spre Dumnezeu, cerând binecuvântarea Sa peste toate mamele și peste copiii lor.

 

 19 mai

 

Deseori oamenii sunt ispitiți să-și atribuie meritele lui Dumnezeu, punând în evidență realizările lor vremelnice. Solomon a fost un om înțelept, bogat și puternic, însă spre bătrânețe a scris despre falimentul omului fără Dumnezeu. Tradiția evreiască spune că Solomon a scris cartea Cântarea Cântărilor în tinerețe, cartea Proverbele la maturitate și cartea Eclesiastul spre apusul vieții, când a ajuns să fie copleșit de regrete pentru anii irosiți în plăcerile carnii și în idolatrie. În urma acestor experienţe păcătoase, Solomon Îl caută pe Dumnezeu şi scrie Psalmul 127, în care proclamă dependenţa de Dumnezeu, fără de care absolut totul este ,,degeaba", este ,,deşertăciune". El surprinde în acest psalm al umanității vulnerabilitatea, fragilitatea, limitarea, insuficiența și inutilitatea omului fără Dumnezeu.
1. INUTILITATEA MATERIALISMULUI. Solomon a trăit în lux ca nimeni altul, însă din propria lui experiență a învățat că oamenii degeaba zidesc case în absența lui Dumnezeu: ,,Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc” (v. 1a). Solomon explică faptul că toate eforturile umane sunt inutile în construirea unei case/familii fără prezența și implicarea lui Dumnezeu. Avraam a construit altare, timp în care Lot a construit case.
2. INSUFICIENȚA PROTECȚIEI. Solomon a fost păzit de armată, însă la bătrânețe spune că degeaba păzesc oamenii orașe fără Dumnezeu: ,,Dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeste” (v. 1b). El explică faptul că toate resursele investite pentru construirea societății sunt insuficiente fără prezența și implicarea lui Dumnezeu. Avraam a fost tatăl tuturor credincioșilor, în timp ce Lot a asistat neputincios la distrugerea familiei lui.
3. INCAPACITATEA MUNCII. În cei patruzeci de ani de domnie Solomon a construit foarte mult în Israel, însă spre bătrânețe constată că munca fără Dumnezeu nu aduce satisfacții: ,,Degeaba vă sculați de dimineață și va culcați târziu ca să mâncați o pâine cu durere..." (v. 2a). Avraam a dat zeciuială lui Melhisedec, însă Lot nu a dat zeciuială.
4. BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU. ,,...Căci preaiubiților Lui El le dă pâinea ca în somn... Căci ei (părinții) nu vor rămâne de rușine când vor vorbi cu vrăjmașii lor la poartă” (v. 2b, 5b). Avraam a murit bătrân, bogat și cinstit de trei dintre cele mai mari religii ale lumiii, însă Lot a murit cu inima străpunsă de durere și amărăciune.
Ascultarea și dependența de Dumnezeu sunt cheia către o viață roditoare și o viață de familie fericită și plină de bucurie.